ICCJ. Decizia nr. 3545/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3545/2010
Dosar nr. 10192/325/2009
Şedinţa publică de la 15 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe.
Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost învestită, în primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 1016/2005, invocată de reclamanta B.D.O. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Timişoara prin Primar.
Prin aceeaşi încheiere a fost sesizat şi Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. al Municipiului Timişoara din 28 iulie 2009.
In motivarea excepţiei de nelegalitate, vizând primul act administrativ menţionat reclamanta a arătat că H.G. nr. 1016/2005, poziţia 3068 nu este motivată, încălcându-se astfel o condiţie procedurală esenţială pentru valabilitatea acestui act administrativ de autoritate, cu caracter individual.
S-a mai arătat că, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a impus autorităţilor naţionale obligaţia de a motiva actele administrative individuale cu scopul de a arăta „în mod clar şi neechivoc raţionamentul instituţiei emitente".
Totodată, s-a susţinut că H.G. nr. 1016/2005 nu este conformă cu dispoziţiile legale, pentru că nu respectă condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru ca terenul în discuţie să fie inclus în domeniul public al municipiului Timişoara, şi anume existenţa interesului public sau a uzului public, prin hotărârea atacată fiindu-i vătămat interesul legitim privat de a obţine titlul de proprietate asupra terenului aferent casei, proprietatea sa.
Pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş, Municipiul Timişoara, prin Primar şi Guvernul României, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005.
2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 227 din 26 aprilie 2010, a admis excepţia de nelegalitate invocată, constatând nelegalitatea din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietatea reclamantei ca fiind de uz sau de interes public, nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ.
De asemenea, din cuprinsul actelor menţionate, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.
În speţă, bunul în litigiu este un teren pe care este amplasată casa proprietatea reclamantei, precum şi grădina gospodăriei respective, iar interesul public care a determinat trecerea acestuia în domeniul public nu a fost probat, nefăcându-se referire la împrejurările care justifică măsura luată.
Instanţa de fond a considerat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timişoara, precum şi a imobilului înscris în C.F.Timişoara, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara nu a fost justificată de existenţa unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.
Astfel, în absenţa cauzei de utilitate publică sau a interesului public, trecerea bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, 3 alin. (1) şi (4), ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, Ministerul Finanţelor Publice prin reprezentanţi legali şi Guvernul României.
3.1. Recursul comun promovat de Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora recurenţii au susţinut, în esenţă, următoarele:
- soluţia atacată este netemeinică şi nelegală întrucât au fost nesocotite dispoziţiile legale incidente în cauză şi situaţia de fapt, atestată de actele depuse la dosar;
- reclamanta nu a făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor private sau publice legitime şi nici a vătămării acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul prezentului litigiu, mai ales că reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia atacată din H.G. nr. 1016/2005, ci doar posesoarea unui drept de folosinţă asupra acestuia;
- prin actul administrativ atacat nu a fost vătămat niciun drept subiectiv al reclamantei şi nici vreun interes legitim deoarece aceasta nu a fost deposedată de proprietatea asupra unui bun, ce aparţine de altfel altui titular;
- H.G. nr. 1016/2005 este temeinică şi legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
3.2. Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin reprezentanţi legali
În opinia acestui recurent, soluţia şi interpretarea instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanta-intimată este eronată întrucât sintagma „teren aferent construcţiei”, în sensul art. 26 din Legea nr. 112/1995, vizează suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiei, ce rămân în proprietatea statului.
Reclamanta a cumpărat construcţia, respectiv locuinţa pe care o deţine, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, în baza unui contract de vânzare cumpărare în care este stipulat numai preţul construcţiei nu şi al terenului solicitat, înscris prin H.G. nr. 1016/2005 în inventarul domeniul legal al Municipiului Timişoara, astfel că transmiterea dreptului de proprietate nu se poate realiza cu titlu gratuit.
În fine, s-a mai susţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime, şi nici a vreunei vătămări a acestora prin adoptarea hotărârii de guvern în discuţie, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului menţionat în H.G. nr. 1016/2005.
3.3. Recursul declarat de Guvernul României
Acest recurent, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a afirmat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, în esenţă, în considerarea următoarelor susţineri:
- H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituţia României, republicată şi a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică, fiind respectate toate dispoziţiile legale ce reglementează elaborarea unor astfel de acte administrative;
- inventarele întocmite, avute în vedere, au fost însuşite prin hotărâri de către Consiliile locale;
- efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice;
- în fine, autoarea excepţiei de nelegalitate nu a făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime şi nici a unei vătămări prin adoptarea hotărârii criticate, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului menţionat în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, ci numai proprietara casei situată pe terenul în discuţie, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de toate criticile formulate, faţă de prevederile legale incidente şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune, de sinteză.
Reclamanta intimată B.D.O. a invocat nelegalitatea din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara a terenului aferent locuinţei proprietatea reclamantei, dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare, din 16 ianuarie 1997.
Argumentul esenţial al instanţei de fond în aprecierea şi constatarea nelegalităţii din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea că în cuprinsul acestui act administrativ, incluzând nota de fundamentare, nu au fost indicate argumentele şi motivaţiile de ordin juridic care au condus la calificarea terenului pe care este amplasată, incontestabil, casa reclamantei, ca fiind de uz sau de interes public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 2137-1998 (art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (4) şi art. 7 alin. (1).
Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă că reclamantei-intimate i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
În calitate de proprietară a casei amplasate pe terenul trecut în domeniul public al municipiului Timişoara, reclamanta justifică în cauză calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind vătămată într-un interes legitim prin emiterea H.G. nr. 1016/2005 (pct. 3068 din Anexa 2). Cumpărătoare a construcţiilor aflate pe terenul menţionat la respectiva poziţie, reclamanta intimată este pe deplin îndreptăţită, în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, la stabilirea şi calificarea naturii juridice a dreptului său asupra terenului aferent locuinţei, înscrisă în C.F. Timişoara cu nr. Cadastral, iar în condiţiile în care s-a demonstrat, raportat la prevederile Legii nr. 213/1998, că trecerea bunului respectiv în domeniul public al Municipiului Timişoara nu s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, în mod firesc se reţine că şi interesul legitim al reclamantei - intimate este vătămat.
Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în jurisprudenţa sa în materie, printr-o decizie pronunţată într-o cauză similară, privind Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, prevederile art. 3 alin. (4) art. 7 lit. e) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, al căror conţinut a fost de altfel redat şi în cuprinsul sentinţei recurate, impun cu necesitate menţionarea, fie în cuprinsul hotărârii de guvern atacate fie a notei de fundamentare a împrejurărilor care au determinat calificarea unui bun, în speţă a celui indicat la Anexa 2, ca fiind de uz sau de interes public, sau a cauzei de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unităţii administrativ teritoriale că se impune trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Or, în mod evident, în absenţa probării împrejurării că trecerea s-a realizat pe unul dintre temeiurile arătate, concluzia ce se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În esenţă, aceste texte de lege indică că trecerea unui bun din domeniul privat în cel public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor, se poate face numai cât priveşte bunurile prevăzute la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes local, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local şi că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
În raport de toate cele mai sus arătate, ce demonstrează legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate toate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, de Ministerul Finanţelor Publice şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 227 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3544/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3549/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
