ICCJ. Decizia nr. 3549/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3549/2010
Dosar nr. 7228/302/2009
Ședința publică de la 15 iulie 2010
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe
p rin încheierea din data de 14 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, a fost învestită, în primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 3 aprilie 1995, emis de M.E.C.M.A. în favoarea SC E. SA.
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că terenul nominalizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost dobândit în baza Decretului de expropriere nr. 126 din 27 aprilie 1976, cu scopul construirii unei școli profesionale pe lângă SC E. SA, scop care nu a fost niciodată atins, pentru că școala nu a fost construită, iar ulterior a fost emis Decretul nr. 45/1986 prin care au fost expropriate mai multe suprafețe de teren care au aparținut unor persoane fizice, decret care a produs efecte juridice, prin construirea în zonă a unor blocuri.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă SC E. SA a invocat excepțiile tardivității excepției de nelegalitate, lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar printr-o cerere distinctă a chemat în garanție A.V.A.S..
2. Hotărârea Curții de Apel
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 285 din 19 ianuarie 2009, a respins excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 3 aprilie 1995, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu de fond funciar, în care reclamantul a formulat plângere împotriva încheierii de C.F. din 14 aprilie 2009 prin care O.C.P.I București sector 5 a admis cererea de înscriere a referatului de suprapunere din 23 martie 2009 emis de O.C.P.I București Serviciul de Cadastru.
Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția trebuie să soluționeze cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, or acest lucru nu ar conduce la radierea certificatului în cartea funciară, pentru că opozabilitatea care se face prin sistemul de carte funciară este erga omnes, iar ca efect al excepției de nelegalitate, actul rămâne valabil față de terți, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat nelegalitatea unui act producându-și efectele doar între părțile procesului, în sensul că judecătorul cauzei nu va ține cont de actul respectiv.
Astfel, Biroul de carte funciară nu poate să dispună radierea certificatului doar în ceea ce îl privește pe reclamant, în ipoteza în care s-ar admite excepția și se menține înscrierea în ceea ce îi privește pe terți, față de care certificatul rămâne valabil.
A mai reținut că fiul reclamantului, V.M.A., a dobândit la 14 iulie 2007 o parte din terenul înscris în certificatul de atestare, prin acte de vânzare cumpărare succesive, iar în anul 2003 s-a solicitat anularea aceluiași certificat de atestare, cerere care a fost respinsă, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. Aceeași soluție a fost dată și în acțiunea privind constatarea nulității absolute a aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate (sentința nr. 486/2009 a Curții de Apel București), introdusă de succesorul cu titlu particular, V.M.A., anterior donației unei părți din suprafața de teren situată în, sector 5, reclamantului. De altfel, aceeași excepție și împotriva aceluiași act a fost invocată și în Dosarul nr. 31521/3/2008 al Curții de Apel București, hotărârea, de asemenea, rămânând irevocabilă.
Așa fiind, instanța de fond a avut în vedere faptul că nu este posibilă cenzurarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act, pe fondul său, în condițiile în care titularul acțiunii a pierdut calea acțiunii directe și deci a pierdut posibilitatea anulării actului, instanța de judecată pronunțându-se irevocabil în acest sens, cu atât mai mult, cu cât se urmărește ca prin invocarea acestei excepții să se dispună radierea dreptului de proprietate din cartea funciară și înlăturarea efectului de opozabilitate „erga omnes”.
3. Recursul declarat în cauză
î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V.C.T., întemeiat pe prevederile art. 304/1 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant a arătat că soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis la 3 aprilie 1995, este nelegală, întrucât instanța trebuia să se pronunțe pe fondul acestei excepții.
În criticile aduse hotărârii instanței de fond, recurentul a arătat în motivele de recurs că instanța a făcut o analiză a excepției de nelegalitate prin prisma instanței de drept comun, respectiv Judecătoria sectorului 5 București, în fața căreia s-a invocat excepția, or această excepție ar fi fost inadmisibilă în condițiile în care temeiul de drept ar fi fost altul decât Legea nr. 554/2004. Totodată, a adus critici și în ceea ce privește cadrul procesual fixat de instanța de apel, arătând că acesta a fost depășit, încălcându-se și principiul disponibilității părților, pentru că s-a substituit instanței de fond, depășindu-și competența și atribuțiile conferite de Legea nr. 554/2004.
În ce privește referirile în motivarea sentinței cu privire la litigiile care au avut loc pe rolul instanțelor în legătură cu actul administrativ atacat, recurentul arată că acestea nu exonerează instanța de la analizarea excepției cu care a fost învestită.
Recurentul a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă SC E. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurrent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și în raport de dispozițile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate) „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.”
Însă, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O. precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, aceste dispoziții trebuie înlăturate în măsura în care ele permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României, instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale (mai puțin în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern).
Astfel, rezultă că judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.
Din această perspectivă, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența deplină și efectivă față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Așa fiind, Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale în această materie, apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale U.E. referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.
Dar, chiar dacă admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
Concluzionând, instanța de control judiciar constată că, așa cum corect a reținut și prima instanță, în speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat este emis în anul 1995, anterior Legii nr. 554/2004, astfel că nu poate forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ pe calea excepției, expirarea termenelor pentru contestarea lui pe calea acțiunii directe constituindu-se într-un fine de neprimire.
În privința criticilor aduse de către recurent cadrului procesul fixat, acestea nu pot fi primite, întrucât instanța de fond a stabilit în mod corect cadrul procesual conform legii.
În raport de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 285 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3545/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 444/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
