ICCJ. Decizia nr. 355/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 355/2010
Dosar nr. 5909/1/2009
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3516 din data de 24 iunie 2009, a admis recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 14/CA din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi, pe cale de consecinţă,a casat sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea reclamantei M.M.D. ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 decembrie 2008, reclamanta M.M.D. a solicitat anularea Deciziei nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. şi obligarea pârâtei să-i achite titluri de plată în sumă de 199.454,4 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 185 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece şi-a exprimat opţiunea pentru acordarea de titluri de plată pentru despăgubirile care i se cuvin şi care nu depăşesc suma de 500.000 lei, dar pârâta a procedat nelegal la transformarea în acţiuni la Fondul Proprietatea a unei fracţii din sumă şi anume, echivalentul a 74.454,4 lei.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 14/CA din 26 ianuarie 2008, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să achite reclamantei în titluri de plată suma de 199.454,4 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 2.004,3 lei.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atât în cazul titlurilor de despăgubire individuală, cât şi în cazul titlurilor de despăgubire emise pe numele mai multor persoane, modalitatea de despăgubire se stabileşte în raport de suma acordată şi de opţiunea persoanelor îndreptăţite, respectiv până la concurenţa sumei de 500.000 lei despăgubirile se pot acorda în numerar.
Reţinând că reclamanta şi-a manifestat opţiunea de despăgubire prin titluri de plată şi că suma stabilită drept despăgubire pentru aceasta este mai mică de 500.000 lei, instanţa de fond a considerat că în mod nelegal pârâta a emis decizia pentru titlu de conversie corespunzător sumei de 74.454, 4 lei şi a dispus obligarea acesteia să achite titlurile de plată în sumă de 199.454,4 lei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.N.R.P., solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Instanţa de recurs a mai reţinut că, la data de 29 septembrie 2008, intimata a optat pentru titlu de plată până la concurenţa sumei de 199.454,4 lei, dar recurenta a emis titlul de conversie nr. 1597 din 10 octombrie 2008 în cuantum de 74.454,4 lei, reprezentând un număr total de 74.454 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu pe acţiune, urmând să emită titlu de plată în cuantum de 125.000 lei.
Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) lit. b) din Titlul VII al legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularii titlului pot opta exclusiv pentru soluţia prevăzută de art. 181 alin. (3), respectiv să solicite fie primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Aceeaşi reglementare prevede că, indiferent de soluţia de despăgubire exprimată, titularii titlului de despăgubire vor desemna un reprezentant unic şi comun, căruia i se va transfera despăgubirea în numerar. De asemenea, s-a prevăzut ca, dacă aceeaşi persoană deţine, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire, având ca obiect acelaşi imobil, şi optează atât pentru primirea de titluri de plată, cât şi pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va emite până la concurenţa sumei de 500.000 lei indiferent de numărul titlurilor de despăgubire emise, pentru diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlurile de despăgubire şi titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie.
Conform art. 3 lit. h) din acelaşi act normativ, titlurile de plată încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei şi această sumă se acordă pentru fiecare dosar de despăgubire, cu menţiunea ca, în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deşi identic, a fost disjuns, pretenţiile de restituire fiind soluţionate de entităţi diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.
Concluzionând, instanţa a constat că în cauză titlul de despăgubire şi anume, Decizia nr. 2641 din 2 septembrie 2008 s-a emis pentru trei persoane şi pentru o sumă mai mare de 500.000 lei, autoritatea recurentă a aplicat corect prevederile legale menţionate anterior, reţinând că indiferent de opţiunea exprimată de intimată, aceasta nu poate primi titlu de plată decât în cota de 1/4 din suma de 500.000 lei, iar pentru diferenţa până la despăgubirea totală de 199.454, 4 lei, are dreptul la titlu de conversie pentru 74.454, 4 lei, emiţând decizie în acest sens.
La data de 10 iunie 2009, reclamanta M.M.D. a formulat contestaţie în anulare, împotriva Decizie nr. 3516/2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Contestatoarea a susţinut că, deşi a mai avut şi alte cauze derivate din acelaşi raport juridic, instanţa care a pronunţat decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare a dat o soluţie contrară soluţiilor pronunţate celelalte două cauze care vizau acţiuni distincte introduse de contestatoare. În acest sens arată că nu poate fi vorba decât de o eroare materială, atâta timp cât, în cadrul concluziilor scrise am enunţat soluţiile pronunţate în cauze similare.
În drept a invocat prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimată, Curtea o va respinge ca neîntemeiată.
Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte reţine:
Obiectul contestaţiei în anulare îl constituie Decizia nr. 3516/2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul promovat de pârâta A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 14/CA din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa atacată şi, în fond s-a respins acţiunea reclamantei M.M.D. ca nefondată.
În vederea soluţionării prezentei contestaţii în anulare, Înalta Curte arată următoarele: contestatoarea a invocat reţinerea unei situaţii de fapt eronate, având în vedere soluţiile pronunţate în cauze similare.
Motivul este neîntemeiat.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestaţii în anulare: contestaţia în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Pentru contestaţia în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive, respectiv atunci când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când la soluţionarea litigiului au fost nesocotite dispoziţiile de ordine publică privind competenţa.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare specială, C. proc. civ. prevede în art. 318, două motive, şi anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Interpretarea motivelor prezentei contestaţii în anulare formulate de contestatoare demonstrează că aceasta este nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a apreciat şi interpretat probele cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile.
Ori, în această situaţie, nu sunt întrunite cazurile limitativ enumerate de art. 318 C. proc. civ., textul fiind de strictă interpretare nu se pot extinde motivele contestaţiei în anulare şi la eventuale erori de judecată.
În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care contestaţia în anulare care este o cale extraordinară de atac să fie transformată într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanţei de recurs.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite motivele şi condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, astfel că această cale extraordinară de atac va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.M.D. împotriva Deciziei nr. 3516 din 24 iunie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 359/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
