ICCJ. Decizia nr. 3657/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3657/2010
Dosar nr.1620/1/2010
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Asociaţia I.M. Deva a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Hunedoara, anularea procesului-verbal de constatare nr X/2008 prin care s-a reţinut că suma de 38,853,60 euro reprezentând avans care se compune din 29.140,20 euro fonduri Phare, 9.713,40 euro suma datorată bugetului de stat şi 69,14 euro costuri bancare, cu dobânda acumulată atât pentru suma aferentă finanţării Phare cât şi prin suma finanţată de la bugetul statului, respectiv sumele de 21,39 euro şi 11,28 RON, reprezintă cheltuială neeligibilă.
În motivarea acţiunii reclamanta arătat că a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei un contract de grant având ca obiect dezvoltarea activităţii Centrului de formare profesională a forţei de muncă şomere în scopul plasării acesteia pe piaţa de muncă, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de 48.567 euro, iar în urma controlului efectuat, s-a stabilit obligativitatea restituirii în întregime a fondurilor încasate cu dobânzi, deoarece s-au reţinut mai multe nereguli ce vizează neexecutarea obligaţiilor din partea reclamantei.
Prin întâmpinare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca nefondată .
Prin Sentinţa civilă nr. 248/F/CA din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociaţia I.M. Deva în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că deşi reclamanta a formulat acţiunea în contradictoriu şi cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P., totuşi, aşa cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 6 mai 2009, aceasta nu are calitate procesuală pasivă întrucât actele atacate nu emană de la această pârâtă.
Din analiza procesului-verbal încheiat la 05 august 2008, instanţa de fond a constatat că reclamanta a întreprins o serie de măsuri referitoare la schimbarea structurii cursurilor de formare profesională, la încheierea contractelor de muncă pentru lectorii înscrişi în echipa administrativă de derulare a proiectului, fără a solicita în prealabil acordul autorităţii contractante, încălcând astfel prevederile art. 9 pct. 9.1 din anexa 2 a Condiţiilor Generale privind aplicabilitatea contractelor cu finanţare nerambursabilă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că la data asocierii, partenerul de proiect SC E.P. SRL avea datorii către bugetul statului, fiind astfel încălcate cerinţele art. 2.1.1 şi ale art. 2.1.2 din Ghidul solicitantului.
A mai reţinut instanţa de fond că facturile emise pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu executarea proiectului nu au fost emise pe numele beneficiarului şi că în privinţa echipamentelor şi programelor de contabilitate achiziţionate nu există justificări în privinţa folosirii lor în cadrul cursurilor.
Având în vedere şi faptul că Asociaţia I.M. nu a îndeplinit indicatorul de plasare a forţei de muncă pe piaţă în urma programului de recalificare desfăşurat, instanţa de fond concluzionând, constată că reclamanta nu a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract cu privire la realizarea obiectivelor, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 1 - 7şi art. 10 din OG nr. 79/2003, suma acordată pentru desfăşurarea proiectului este considerată cheltuiala neeligibilă şi supusă restituirii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Asociaţia I.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs, se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond nu a încuviinţat administrarea probei cu expertiză judiciară de specialitate şi nu a dat eficienţă motivelor de apărare ale reclamantei, arătând că s-a apreciat greşit atât în privinţa schimbării structurii cursurilor, a contractelor civile încheiate cu lectorii, a datoriilor fiscale ale partenerului SC E.P. SRL, a lucrărilor de reparaţii, precum şi în privinţa finalităţii contractului de grand.
Astfel, se arată în motivele de recurs, nu se poate reţine în sarcina reclamantei vreo culpă în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, de natură a atrage restituirea întregii sume acordate în baza contractului de finanţare nerambursabilă.
Prin urmare, arată recurenta, pretinsele încălcări ale contractului se datorează unor clauze contractuale care nu explicitează termenul de eligibilitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin .(2) din C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare nr. X/2008 şi a Deciziei nr. CA-10629 din 18 februarie 2009, - acte emise în baza prevederilor OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proCod Fiscal
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Decizia nr. 10629/2009 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proCod Fiscal ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 28/2007, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a Curţii de Apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară -– în sumă de 150.000 RON - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proCod Fiscal, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Asociaţia I.M. împotriva Sentinţei civile nr. 248/F/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa, trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3660/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2900/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
