ICCJ. Decizia nr. 370/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 370/2010
Dosar nr. 3255/1/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1786 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 209 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva deciziei menţionate au formulat contestaţie în anulare contestatorii G.D. şi G.V., care a fost admisă prin Decizia nr. 4315 din 14 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se termen pentru rejudecarea recursului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru termenul stabilit la 27 martie 2009, intimaţii-reclamanţi G.D. şi G.V. nu au fost citaţi, nu s-au prezentat şi nu au avut termenul în cunoştinţă, fiind întrunite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei nr. 209 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii G.D. şi G.V. au chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 148.159 lei, actualizată la data plăţii, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 290/2003, conform hotărârii nr. 158 din 9 februarie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 209 din 17 octombrie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) şi a respins acţiunea faţă de acesta.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, instanţa a admis, în parte, acţiunea, obligând pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să plătească reclamanţilor tranşa de 40% din suma de 148.159 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, prin hotărârea nr. 158/2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin hotărârea menţionată a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, s-au acordat reclamanţilor despăgubiri, în baza Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
Deşi reclamanţii au depus la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cererea de plată a despăgubirilor acordate, însoţită de documentaţia necesară, pârâta nu a efectuat plata, invocând faptul că hotărârea comisiei judeţene urma să fie reanalizată pe baza unor documente suplimentare, car se vor solicita Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova.
După analizarea documentelor suplimentare solicitate, s-a concluzionat că se va solicita revocarea hotărârii nr. 158/2003, care a fost emisă fără respectarea cerinţelor Legii nr. 290/2003.
Instanţa fondului a reţinut că, potrivit reglementărilor aplicabile, reclamanţii erau îndreptăţiţi ca, în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei, să primească despăgubirile acordate.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că hotărârea vizată nu a mai fost reanalizată sau revocată şi nici nu s-au întreprins demersuri pentru constatarea nelegalităţii acesteia.
S-a concluzionat că solicitarea reclamanţilor este, în parte, întemeiată, pârâta având obligaţia de a plăti o tranşă de 40% din suma acordată, urmând ca în anul următor reclamanţii să primească restul de 60% din acea sumă.
Instanţa fondului a respins cererea de actualizare a primei tranşe de despăgubiri, sub motivaţia că HG nr. 1120/2006 prevede actualizarea numai a tranşei a doua.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurenta arată că instanţa a admis acţiunea intimaţilor fără a observa că hotărârea nr. 158 a fost emisă de Comisia Judeţeană Prahova cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003 şi ale HG nr. 1120/2006.
În cauză dovada proprietăţii la momentul refugiului nu s-a făcut cu acte certificate de autorităţi contrar art. 2 alin. (5) din HG nr. 1120/2006, iar Comisia deşi avea posibilitatea să solicite Instituţiei Prefectului Prahova să revoce Hotărârea nr. 158/2007 a ales să solicite intimaţilor, prin adresa nr. 9187/2008 să-şi completeze dosarul.
Din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţie motivul de ordine publică privind competenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată raportat la prevederile art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003.
Excepţia este fondată şi a fost admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanţii G.D. şi G.V. au chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 148.159 lei actualizată la data plăţii, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 290/2003, conform Hotărârii nr. 158/2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de o acţiune în pretenţii generată de neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003, care în alin. (3) prevede că, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Conform alin. (4) al articolului anterior indicat, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
articolul 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din analiza acestor texte normative, se constată faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului - secţia contencios administrativ.
Conform art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad iar în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În cauză suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Aplicându-se principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, înalta Curte, prin admiterea excepţiei invocate din oficiu, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 209 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 435/2010. Contencios → |
|---|
