ICCJ. Decizia nr. 335/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 335/2010
Dosar nr. 238/33/200.
Şedinţa publică din 26 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantele P.M. şi P.C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor au solicitat:
- obligarea celor din urmă la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca înscris iniţial în C.F. 10878 Cluj-Napoca nr. top 7991, dosarul fiind aflat în evidenţele pârâtelor, înregistrat prin adresa nr. 3347/4521/29 aprilie 2008 a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca;
- obligarea pârâtelor la plata sumei de 1000 lei cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei de la data rămânerii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă a sentinţei în sensul emiterii deciziei pentru terenul situat în Cluj-Napoca înscris iniţial 10878 Cluj-Napoca, nr. top 7991, dosarul fiind aflat în evidenţele pârâtelor, înregistrat prin adresa nr. 3347/4521/29 aprilie 2008 a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
În motivarea acţiunii, reclamantele învederează instanţei că imobilul în cauză situat în Cluj-Napoca înscris în C.F. 10878 Cluj-Napoca nr. top 7991 a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 298/1972 de la antecesoarea reclamantelor. Întrucât acest imobil a fost preluat de către Statul Român în mod abuziv, reclamantele, în calitate de persoane îndreptăţite la restituire, au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare prin care au solicitat restituirea în echivalent a terenului în litigiu.
Mai arătă reclamantele că soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, nu se poate reţine soluţionarea dosarelor ca fiind condiţionată de elementul aleatoriu introdus de autorităţi ca justificare pertinentă faţă de neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză dat fiind faptul că, această entitate nu are competente în emiterea deciziilor ce constituie titlu de despăgubire iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a invocat, pe de o parte, respingerea cererii ca prematur formulată invocând procedura stabilită prin HG nr. 527/2006 şi respectiv OUG nr. 81/2007.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că în speţă nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil deoarece nu au fost parcurse toate etapele premergătoare emiterii deciziei, aşa încât nici obligarea acestora la plata despăgubirilor nu este întemeiată.
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa civilă nr. 125 din data de 24 martie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. Bucureşti şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă.
A admis acţiunea în contencios formulată de reclamantele P.M. cu sediul procesual în judeţul Cluj şi P.C. cu sediul procesual în judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul situat în Cluj-Napoca , a obligat pârâta la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei de la data rămânerii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă.
Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în sumă de 5000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acorda potrivit dispoziţiilor legale sus arătate, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C.C.S.D. care în virtutea prevederilor art. 13 alin lit. a) şi b) are două atribuţii principale: emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire şi luarea măsurilor legale necesare aplicării legii.
Din această perspectivă, pârâta A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă deoarece prin legea sus menţionată nu a fost stabilită în sarcina sa atribuţii referitoare la stabilirea despăgubirilor, astfel că instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâtei şi a admis-o în consecinţă.
În ceea ce priveşte pârâta C.C.S.D., în cuprinsul capitolului V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt reglementate pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
De altfel, pe aceste prevederi legale se axează întreaga apărare formulată de pârâtă în nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil.
A mai reţinut instanţa că, potrivit normelor metodologice corespunzătoare art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005, C.C.S.D. a fost autorizată să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluţionate dosarele. În acest sens, Comisia a stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, act administrativ cu caracter normativ, că ordinea dosarelor se face aleatoriu, aceasta fiind şi justificarea nesoluţionării cererii formulate de reclamante.
Soluţionarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen iar modalitatea reţinută de autoritate în sensul de a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.
Concluzionează prima instanţă arătând că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul oricărei persoane la soluţionarea unei cereri în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Totodată, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanţă Curtea a decis , cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
În cauză, dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantelor prin emiterea dispoziţiilor de restituirea prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială şi are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire autoritatea administrativă în cauză - C.C.S.D. - încalcă reclamantelor dreptul la respectarea bunurilor acestora iar în considerarea art. 6 din C.E.D.O. precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 adiţionalla Convenţie, autoritatea administrativă are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Aşadar, datorită nerezolvării în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 a cererii reclamantelor de emitere a unor dispoziţii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, acestea au sesizat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ care a apreciat că acestea au fost vătămate într-un drept legitim, prin nesoluţionarea în termen a unei cereri fiindu-le astfel încălcat interesul legitim privat, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor şi previzibil prefigurat aşa cum este el definit de art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată a declarat recurs pârâta C.C.S.D. invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală prin faptul că instanţa de fond a invocat criteriul aleatoriu în soluţionarea cererilor de despăgubiri deşi s-a precizat că Decizia nr. 2/2006 a fost revocată şi în prezent este în vigoare Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 care stabileşte că ordinea de soluţionare este ordinea înregistrării la sediul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A arătat recurenta că la data redactării cererii de recurs raportul de evaluare a fost întocmit şi comunicat reclamanţilor.
Aceştia au formulat contestaţie la raportul de evaluare, evaluatorul autorizat comunicându-le şi răspunsul la contestaţie.
În mod nelegal, instanţa de fond a reţinut nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, acest termen trebuie să includă şi procedurile administrative prealabile.
De asemenea, s-a arătat că în mod nelegal a fost obligată recurenta la penalităţi de întârziere precum şi la cheltuieli de judecată deoarece reclamantele nu au făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului şi nici nu au dovedit vinovăţia recurentei.
Reclamantele-intimate au formulat întâmpinare şi au solicitat menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică şi respingerea cererii de recurs, soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil.
Prin Notele scrise depuse de recurentă la data de 12 octombrie 2009 s-a arătat că a fost emisă Decizia nr. 5851 din 30 iunie 2009 în favoarea reclamantelor, urmându-se în prezent procedura de semnare şi avizare.
Înalta Curte analizând cererea de recurs de faţă constată că este fondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 17 din Titlul VII – al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. a fost autorizată să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluţionate dosarele.
Instanţa de fond a reţinut greşit ca şi criteriu de soluţionare al cererilor, criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2/2006, ori această decizie a fost revocată cu Decizia nr. 2815/2008 care stabileşte ca ordine de soluţionare a cererilor, ordinea înregistrării dosarelor la sediul Comisiei.
Cererea reclamantelor a fost înregistrată prin adresa nr. 3347/452.1 din 29 aprilie 2008.
În condiţiile în care raportul de evaluare a imobilului a fost contestat de reclamanţi, comunicându-se şi răspunsul la contestaţia acestora, acest lucru nu poate fi reproşat autorităţii pârâte. Din această perspectivă parcurgerea procedurii administrative specială prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sub sancţiunea plăţii penalităţilor pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la executarea efectivă apare în mod evident disproporţionată.
Prin urmare şi sub acest aspect sentinţa de fond este nelegală.
Având în vedere că prin Decizia nr. 5851 din 30 iunie 2009 Comisia a emis titlu de despăgubire în favoarea reclamantelor, iar sentinţa de fond a fost pronunţată în 24 martie 2009, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată, menţinând totodată celelalte dispoziţii privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.R.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 125 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 331/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 36/2010. Contencios → |
|---|
