ICCJ. Decizia nr. 3885/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3885/2010
Dosar nr. 947/2/200.
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii I.M., ş.a., au chemat în judecată Ministerului Sănătăţii Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunţării hotărârii şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data pronunţării hotărârii şi până la data efectuării plăţilor.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au statut de funcţionari publici în cadrul pârâtului, având dreptul la cele două suplimente potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999.
Reclamanţii au mai arătat că în perioada 2004 – 2005, potrivit art. 44 din OUG nr. 92/2004 a fost suspendată aplicarea acestor dispoziţii , suspendare menţinută prin art. 48 din OUG nr. 2/2006, aceasta fiind asimilată abuzului de drept, neputând fi pusă în discuţie prescrierea dreptului la acţiune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 405 şi urm. C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1647 din 14 aprilie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, reţinând că până în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamanţii, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
1) Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a art. 31 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată şi, totodată, a art. 148 din Constituţie, raportat la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, instanţa de fond, susţin recurenţii, a încălcat prevederile art. 3 C. civ. care nu permite judecătorilor să refuze a judeca pe motiv că legea nu prevede, că este neîndestulătoare, or în speţă tocmai asta s-a întâmplat, în sensul că a fost invocată lipsa unor prevederi legale de stabilire a cuantumului sau întinderii drepturilor salariale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menţionată de reclamantă.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speţă, pentru perioada pentru care recurenţii-reclamanţi solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală, şi suficient motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.M., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 1647 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3881/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3906/2010. Contencios → |
|---|
