ICCJ. Decizia nr. 4252/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4252/2010
Dosar nr. 631/33/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la 26 februarie 2010, Tribunalul Cluj a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1119 din 24 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului de Justiţie, invocată de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa nr. 274 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia de nelegalitate şi a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 1119 din 24 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului de Justiţie, invocată de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Cluj în cadrul acţiunii formulate de reclamantul D.D.L. împotriva pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Cluj.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 1119 din 24 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului de Justiţie s-a acordat reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, avându-se în vedere atât prevederile dispoziţiilor art. 6 raportat la art. l corelate cu art. 2 lit. d) din OUG nr. 214/1999, cât şi faptul că reclamantul a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite din motive politice.
A mai reţinut instanţa de fond că, deşi reclamantul a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 41 din 17 martie 1983, la 3 ani închisoare cu executare în detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, totuşi infracţiunea săvârşită nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 214/1999.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că raţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat a fost aceea că era adept al cultului religios Martorii lui Iehova care l-a împiedicat să presteze serviciul militar, astfel că ocrotirea acestor valori prin mijloace de drept penal nu a fost determinată de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste, nefiind vorba de o infracţiune cu caracter politic.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că infracţiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare şi insubordonare, prevăzute de art. 334 şi art. 335 C. pen., nu au fost dispuse pentru apartenenţa la un cult religios ci pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de norme penale care priveau organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că aceste condamnări penale pronunţate pentru infracţiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare şi insubordonare, nu au caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990.
Împotriva acestei sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs reclamantul D.D.L. şi pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât Decizia a avut la bază faptul că situaţia reclamantului D.D.L. se încadrează în prevederile OUG nr. 214/1999, condamnarea sa fiind interpretată ca o încălcare a libertăţii de credinţă a persoanei.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul D.D.L. a solicitat în principal casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că în vederea soluţionării excepţiei ar fi trebuit citat şi Ministerul de Justiţie - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
In subsidiar, recurentul-reclamant D.D.L. a solicitat modificarea sentinţei atacate, precizând că face parte din sfera persoanelor care s-au împotrivit făţiş regimului comunist sau care au fost persecutate ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate ameninţări la adresa sistemului totalitar.
A mai arătat recurentul-reclamant că infracţiunea săvârşită viza recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios.
Examinând cauza prin prisma criticii formulate de recurent, ce poate fi circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, sentinţa atacată fiind întemeiată pe interpretarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop; a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii,terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; d) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile,politice, economice,sociale şi culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu rezultă că recurentul-reclamant s-ar fi aflat în vreuna dintre situaţiile avute în vedere de legiuitor, cele două condamnări ale sale pentru delictul de nesupunere la încorporare nefiind întemeiate pe motive politice constând în acte de rezidenţă împotriva regimului comunist.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant D.D.L. potrivit căreia instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a cita in cauză şi organul emitent al deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, dovada citării Ministerului de Justiţie - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenta Anticomunistă fiind la dosarul de fond.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.D.L. şi Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă împotriva sentinţei civile nr. 274 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4259/2010. Contencios → |
|---|
