ICCJ. Decizia nr. 4139/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4139/2010
Dosar nr. 688/42/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 274 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta M.L.E., deţinută în Penitenciarul Târgşor, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care contesta refuzul conducerii autorităţii pârâte de a-i acorda permisiunea de ieşire din penitenciar, conform art. 68 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, şi obligarea pârâtei la acordarea permisiunii respective. De asemenea, instanţa de fond a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, aşa cum rezultă din adresa 6977 din 8 aprilie 2009 emisă chiar de către pârâtă, şi că măsura contestată de reclamantă este justificată, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 275/2006 şi ale HG nr. 1897/2006, potrivit cărora permisiunea de ieşire din penitenciar este o recompensă, asupra căreia are drept de apreciere, sub aspectul condiţiilor şi al oportunităţii acordării, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu atât mai mult cu cât reclamanta a mai beneficiat, anterior, de această recompensă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale ce au incidenţă în cauză, întrucât nu a procedat la analiza circumstanţelor personale şi familiale ce au stat la baza formulării cererii sale de acordare a recompensei şi care au fost, de altfel, confirmate de propunerea Comisiei din penitenciarul în care este deţinută.
Înalta Curte, din oficiu, în şedinţa din data de 29 septembrie 2010, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, în raport cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006, excepţie pe care apreciind-o neîntemeiată - în lipsa unei încheieri a judecătorului delegat, care să facă obiectul contestaţiei la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în care este deţinută recurenta-reclamantă - o respinge, procedând la analiza pe fond a recursului.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
In mod corect instanţa de fond a reţinut că măsura contestată de reclamantă este justificată, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 275/2006.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 275/2006, „Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense", între care şi „permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile" [alin. (1) lit. f)], care „poate fi acordată de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei" speciale de la locul de detenţie [alin. (3)].
Potrivit dispoziţiilor legale citate, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile nu face parte din categoria drepturilor garantate de lege persoanelor private de libertate, astfel cum acestea sunt reglementate în capitolul IV din actul normativ în discuţie, ci este o măsură aparţinând categoriei recompenselor, prevăzute la capitolul VII, care, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor referitoare la conduită, muncă şi celelalte activităţi desfăşurate la locul de detenţie, pot fi acordate acestor persoane.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 nu presupune, aşadar, de plano, acordarea recompensei, măsura fiind lăsată de lege la aprecierea - atât sub aspectul condiţiilor, cât mai ales al oportunităţii acordării - directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care nu este ţinut, în acest sens, de propunerea comisiei speciale de la locul de detenţie.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.L.E. împotriva sentinţei nr. 274 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3964/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4214/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
