ICCJ. Decizia nr. 4260/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4260/2010
Dosar nr. 5596/1/2009
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 2791 din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului M.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti, privind anularea ordinului nr. 1241/C din 29 aprilie 2008 emis de pârât, şi a fost respinsă cererea de suspendare a ordinului atacat ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 1831 din 31 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 2791 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că instanţa de fond, în mod greşit, şi-a fundamentat soluţia pe argumentul prezentat şi de reclamantul-intimat, în sensul că nelegalitatea actului atacat derivă din împrejurarea că decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu era o decizie irevocabilă.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că motivul de nelegalitate nu subzista, decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara fiind irevocabilă nu numai pentru că o astfel de menţiune expresă apare şi în cuprinsul dispozitivului deciziei, ci şi pentru că astfel o impun şi principiile legalităţii şi unicităţii de a folosi căile de atac ce guvernează procesul civil.
Totodată, instanţa de recurs a mai arătat că întrucât în cadrul procedurii speciale a excepţiei de nelegalitate este prevăzută calea de atac a recursului împotriva soluţiei de contencios administrativ, în cazul de faţă fiind compententă Înalta Curte, în condiţiile în care excepţia a fost invocată în faţa Curţii de Apel Timişoara, cu deplin temei Înalta Curte, legal învestită, în aceste limite a examinat numai aspectele vizând excepţia de nelegalitate invocată şi a hotărât respingerea recursului ca nefondat.
S-a mai arătat, în considerentele deciziei atacate, că instanţa de fond, în mod incorect a apreciat, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, că recursul declarat a generat un veritabil control de legalitate a deciziei irevocabile, operând şi caracterul suspensiv al recursului, aplicabil în materia contenciosului administrativ.
Prin urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că ordinul atacat a fost emis de autoritatea pârâtă, în limitele competenţelor legale conferite, cu respectarea tuturor prevederilor incidente fără exces de putere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie în anulare M.G., criticând decizia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Contestatorul a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de recurs, analizând conţinutul deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi a avut în vedere prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., a apreciat că această hotărâre este irelevantă pentru soluţionarea cererii sale, or din conţinutul acestei hotărâri rezultă că instanţa de recurs a comis o greşeală materială, prin aceea că motivul de recurs referitor la excepţia de nelegalitate a făcut obiectul unei completări la motivele de recurs.
În susţinerea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul a mai arătat că hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, în condiţiile în care instanţa a apreciat că decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara este irevocabilă, deoarece decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care i-a fost recunoscut calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, a procedat la examinarea unui singur obiect, şi anume acela al aspectelor vizând excepţia de nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noţiunea de „greşeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
Analizând cererea formulată, Înalta Curte constată că din cuprinsul acesteia rezultă că M.G. doreşte o reapreaciere a probelor, invocând o aşa-zisă greşeală materială a instanţei de recurs, atunci când aceasta a analizat motivele de recurs.
„Greşelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Astfel fiind, criticile invocate de contestator nu sunt întemeiate, nefiind în cauză săvârşită o greşeală materială şi, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 1831 din 31 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4255/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4261/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
