ICCJ. Decizia nr. 4255/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4255/2010
Dosar nr. 48/43/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, reclamanta SC O.P. SRL a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 30 decembrie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Mureş, a raportului de inspecţie din 31 decembrie 2009 şi a dispoziţiei nr. 2449 din 30 decembrie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată, pârâta a stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare la plată reprezentând TVA şi accesorii în cuantum total de 1.112,785 RON, iar executarea imediată a deciziei ar provoca pagube ireparabile reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Mureş a solicitat respingerea cererii arătând că reclamanta nu face dovada cazurilor bine justificate şi nici iminenţa producerii vreunei pagube, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea formulată de reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 30 decembrie 2009, emisă în baza raportului de inspecţie din 30 decembrie 2009 şi a dispoziţiei nr. 2449 din 30 decembrie 2009 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În considerarea prevederilor art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., la termenul de judecată din 04 februarie 2009 s-a fixat în sarcina reclamantei o cauţiune de 3% din cuantumul sumei contestate, respectiv 33.380,55 RON, cauţiune depusă la dosar.
În speţă, s-a arătat în considerentele hotărârii atacate, din actele şi lucrările dosarului rezultă că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, având în vedere Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, prima instanţa a apreciat că, din actele depuse de reclamantă, rezultă existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte determinarea obligaţiilor suplimentare de plată, fiind astfel îndeplinită prima condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat, aşa cum este definită această noţiune în art. 2 alin. (1) lit. t) din acelaşi act normativ.
Referitor la condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinită şi această condiţie, întrucât prin punerea în executare a respectivei decizii de impunere, s-ar putea produce o perturbare previzibilă gravă a activităţii reclamantei, căreia prin cuantumul ridicat al sumelor constatate, dar şi specificul activităţii acesteia, i s-ar produce un grav dezechilibru financiar.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invalidându-se greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că, în mod nelegal, prin sentinţa atacată s-a apreciat că cererea de suspendare îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia existenţei unor cazuri temeinic justificate şi condiţia existenţei unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte prima condiţie se arată că instanţa de fond a preluat susţineri neverificate ale reclamantei-intimate şi nu a justificat existenţa unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
În ceea ce priveşte a doua condiţie a cererii de suspendare, se arată că cuantumul ridicat al sumei contestate nu este suficient prin el însuşi pentru a fi considerată îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând recursul declarat în raport de motivele invocate îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză sentinţa atacată, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 30 decembrie 2009 emisă în baza raportului de inspecţie din 30 decembrie 2009 şi a dispoziţiei nr. 2449 din 30 decembrie 2009 şi a dispoziţiei nr. 2440 din 30 decembrie 2009 privind măsurile stabilite de organele fiscale, acte emise de recurentă până la pronunţarea instanţei de fond, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, Curtea apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.
Astfel în ceea ce priveşte prima condiţie a existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 aceasta nu este îndeplinită în cauză. Reclamanta-intimată nu a probat cu acte şi prin susţinerile formulate existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, exterioare actelor contestate de natură a crea o îndoială serioasă privind legalitatea actelor administrative. În cauză instanţa de fond nu a identificat în concret niciun motiv aparent de nelegalitate, puternic de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor de impunere, simpla referire la Recomandarea R(89) a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nefiind suficientă pentru a se considera că actele contestate sunt vădit nelegale.
În ceea ce priveşte a doua condiţie privind cererea de suspendare, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Cuantumul ridicat al sumei contestate şi eventualele consecinţe sociale nu justifică măsura suspendării deoarece nu reprezintă un prejudiciu material grav de neînlăturat şi care ar perturba grav activitatea societăţii reclamante în sensul că executarea acestor obligaţii ar constitui un impediment real în derularea activităţii curente a reclamantei-intimate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 27 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4242/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4260/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
