ICCJ. Decizia nr. 4261/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4261/2010
Dosar nr. 2387/1/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 1370 din 10 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinţei nr. 141 din 14 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea recursului a reţinut că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul stabilit de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs.
Constatând că recurentul nu a respectat dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., instanţa de control judiciar a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 306 C. proc. civ. şi a constatat nul recursul declarat de P.G.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie în anulare P.G., criticând decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Contestatorul a invocat în susţinerea motivelor contestaţiei în anulare faptul că, deşi nu a fost citat cu menţiunea de a achita taxa de timbru, a ataşat la cererea de recurs şi dovada achitării taxei de timbru.
În privinţa motivării recursului, contestatorul a precizat că a depus motivele de recurs în termenul de 15 zile, întrucât prin hotărârea atacată a fost respinsă cererea de suspendare, iar termenul de 5 zile pentru declararea şi motivarea recursului este prevăzut numai pentru hotărârea prin care se pronunţă suspendarea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar, potrivit acestui text, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noţiunea de „greşeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
„Greşelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Faţă de susţinerile contestatorului referitoare la faptul că instanţa de recurs „s-a aflat în eroare materială la momentul pronunţării hotărârii prin care a constatat nul recursul promovat de P.G. deoarece nu i se aplica termenul de 5 zile, acesta fiind prevăzut, în opinia contestatorului, doar pentru hotărârile prin care se pronunţă suspendarea, nu deschide calea contestaţiei în anulare”.
Pentru verificarea acestor greşeli nu este necesară o reapreciere a probelor, greşeala materială nu trebuie sa fie rezultatul interpretării unor texte de lege pentru că prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
De altfel, instanţa de recurs, în mod corect, a reţinut faptul că termenul pentru depunerea motivelor de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că obiectul cererii este suspendarea executării unui act administrativ, iar interpretarea contestorului în sensul că acest termen de 5 zile se aplică doar hotărârilor prin care s-a admis cererea de suspendare, este neîntemeiată.
Astfel fiind, criticile invocate de contestatorului nu sunt întemeiate, nefiind săvârşită, în cauză, o greşeală materială şi, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 1370 din 10 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4260/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4263/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
