ICCJ. Decizia nr. 4335/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4335/2010
Dosar nr. 577/54/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 249 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.M.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 193 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorităţii pârâte, prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Mehedinţi şi s-a dispus încetarea contractului de management al acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
In motivarea recursului, se arată în esenţă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente; în plus, susţine recurenta, instanţa de fond nu i-a acordat dreptul la apărare, în sensul că nu i-a fost comunicată acţiunea, în vederea formulării întâmpinării.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „In cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].
In speţă, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar (f. 17 - dosar fond).
De asemenea, cazul bine justificat, definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speţă ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcţie a intimatului şi încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.
Primul vizează faptul că OUG nr. 105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalităţii actului contestat.
Cel de-al doilea aspect priveşte faptul că nu au fost respectate aparent dispoziţiile Contractului de management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost încheiat, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens.
Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în executare a dispoziţiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind previzibilă şi putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la pronunţarea instanţei de fond.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
In acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin sentinţa recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Nici critica recurentei referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dreptului la apărare, în sensul necomunicării acţiunii, nu este întemeiată, contrariul rezultând din cuprinsul încheierii din 11 martie 2010, prin care s-a dispus amânarea cauzei, la cererea pârâtei de a-i fi comunicată cererea reclamantului, în vederea formulării întâmpinării (f.7 - dosar fond), precum şi din menţiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentei-pârâte, pentru termenul din 8 aprilie 2010 (f.8 - dosar fond).
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei nr. 249 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4333/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4345/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
