ICCJ. Decizia nr. 4371/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4371/2010
Dosar nr. 828/46/2009
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, contestatorul P.L.M., prin mandatar P.S., a formulat, în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F., D.G.F.P. Vâlcea şi A.F.P. Horezu, contestaţie împotriva deciziilor nr. 37 din 22 mai 2009, nr. 36/2009 şi a deciziei nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale Curţii de Apel Piteşti, solicitând constatarea nelegalităţii, netemeiniciei şi nulităţii acestora, precum şi constatarea aplicării şi interpretării greşite a art. 3, art. 15 pct. 1 şi 2 şi art. 24 din Legea nr. 96/1994 privind ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace pentru evitarea dublei impuneri cuprinsă în decizia nr. 374 din 09 aprilie 2009.
În motivarea cererii sale, contestatorul a criticat sentinţele atacate sub aspectul încălcării dreptului său de acces la justiţie şi a dispoziţiilor legale privind compunerea completului de judecată, complet care ar fi avut o conduită necorespunzătoare.
La data de 05 ianuarie 2010, contestatorul şi-a completat cererea în sensul indicării că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 24 şi 27 pct. 7 C. proc. civ., precum şi art. 21 şi 124 din Constituţia României, prin aceea că s-a încălcat principiul dublei impuneri şi principiul priorităţii dreptului comunitar la pronunţarea deciziei nr. 374 din 09 aprilie 2009.
A mai arătat că prin cele două decizii au fost interpretate eronat dispoziţiile Legii nr. 96/1994 referitoare la evitarea dublei impuneri, fapt ce i-a pricinuit o vătămare care nu mai poate fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.
Prin decizia civilă nr. 160/R-Cont din 05 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, rezumând cadrul legal ce reglementează calea de atac a contestaţiei în anulare, a reţinut că cererea contestatorului nu cuprinde niciunul din motivele pentru care legiuitorul prevede această cale de atac, ci critică încălcarea normelor referitoare la incompatibilităţi, în raport de care se susţine încălcarea liberului acces la justiţie, prevăzut de Constituţia României şi Normele Europene.
A constatat prima instanţă că prin aceste critici se urmăreşte, în fapt, reformarea deciziei pronunţată de intimate şi implicit a deciziei date de instanţa de recurs, despre care se susţine că a fost pronunţată cu interpretarea nelegală a dispoziţiilor Legii nr. 96/1994 - privind dubla impunere.
Instanţa de fond a arătat că precizările contestatorului antamează fondul cauzei, calea de atac de faţă fiind, în fapt, un recurs la recurs, ceea ce dispoziţiile legale în vigoare nu permit, având în vedere principiului securităţii juridice, conform cu care atunci când o instanţă a decis o cauză, hotărârea nu ar trebui pusă sub semnul întrebării, ceea ce presupune, implicit, respectarea principiului autorităţii lucrului judecat.
Potrivit acestui din urmă principiu, o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu ar trebui revizuită la iniţiativă niciuneia din părţi, pe simplul motiv că se doreşte reexaminarea cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal contestatorul P.L.M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestaţiei sale.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilitatea judecătorilor, că a fost încălcat principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 şi art 124 din Constituţia României şi principiul priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, şi a solicitat constatarea nulităţii acesteia.
Recurentul a reluat criticile formulate la adresa deciziilor nr. 37 din 22 mai 2009, nr. 36/2009, deciziei nr. 374 din 09 aprilie 2009 şi a deciziei nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale Curţii de Apel Piteşti, solicitând constatarea nulităţii acestora.
Prin aceeaşi cerere, recurentul a mai solicitat ca Înalta Curte să ordone înfăţişarea unui înscris primit de Curtea de Apel Piteşti în data de 22 ianuarie 2010 în care sunt cuprinse motivele invocate în susţinerea cererii în Dosarul nr. 828/46/2009 şi a formulat şi o plângere cu privire la interpretarea greşită a legislaţiei invocate în Dosarul nr. 2094/90/2008 şi cu privire la împiedicarea accesului liber la justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Art. 320 alin. (3) C. proc. civ. arată că „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
Aceste dispoziţii text reprezintă expresia procedurală a principiului „accesoriul urmează soarta principalului”, în sensul că o contestaţie în anulare are, sub aspect procedural, un caracter accesoriu în raport cu judecata propriu-zisă în fond sau în recurs.
Înalta Curte constată că, în speţă, hotărârile atacate iniţial prin intermediul contestaţiei în anulare formulată de recurentul P.L.M. (decizia nr. 37 din 22 mai 2009, decizia nr. 36/2009, decizia nr. 374 din 09 aprilie 2009 şi decizia nr. 570RCC din 22 mai 2009 ale Curţii de Apel Piteşti) sunt încheieri, respectiv hotărâri irevocabile nesusceptibile de a face obiectul vreunui recurs ulterior.
Dispoziţiile legale incidente menţionate anterior fac inadmisibilă formularea unui recurs împotriva contestaţiei în anulare îndreptată împotriva acestora.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepţia inadmisibilităţii recursului şi îl va respinge ca inadmisibil.
De asemenea, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii recurentului P.L.M. face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale acestuia formulate în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.L.M. împotriva deciziei civile nr. 160/R-Cont din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4368/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4379/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
