ICCJ. Decizia nr. 4379/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4379/2010
Dosar nr. 846/3/2009
Şedinţa de la 15 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 27 iunie 2008, sub nr. 7911/301/2008, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 466,38 RON, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 RON şi penalităţi în cuantum de 106,38 RON, pentru factura din 28 noiembrie 2005, precum şi taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 şi 2007 în cuantum de 240 RON.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile H.G. nr. 977/2003 şi ale Legii nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 7098 din 05 august 2008, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis excepţia prematurităţii cererii şi a respins cererea reclamantei ca prematur formulată pentru lipsa concilierii.
Faţă de această hotărâre a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând modificarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii sale.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că cererea sa a fost greşit calificată ca fiind formulată în materie comercială, dispoziţiile art. 720¹ C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.
Prin decizia civilă nr. 1794 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis recursul şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a arătat, în esenţă, că suma în litigiu reprezintă o taxă pentru un serviciu public, de o valoare mai mică de 500.000 RON, situaţie în care competenţa materială de soluţionare aparţine Tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ, conform art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 832 din 27 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la calitatea reclamantei de autoritate publică centrală a statului.
În şedinţa publică din 07 octombrie 2009, Curtea a pus în discuţie din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, faţă de natura litigiului dedus judecăţii şi de considerentele deciziei de casare nr. 1794 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 15 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că învestirea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a realizat printr-o decizie irevocabilă, pronunţată de o instanţă de recurs care, statuând asupra necompetenţei primei instanţe, a reţinut - cu putere de drept dezlegat, conform art. 315 alin. (1) teza l C. proc. civ., competenţa Tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Decizia de casare a sentinţei judecătoriei, fundamentată exclusiv pe necompetenţa acestei din urmă instanţe, statuează, cu forţă obligatorie, competenţa Tribunalului ca instanţă de contencios administrativ, ipoteză care nu mai impune cercetarea, de către o primă instanţă (fie Tribunal, fie Curte), a problemei de drept dezlegate irevocabil, relativ la competenţă.
Faţă de prevederile art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va constata că, în speţă, în raport de natura şi valoarea obiectului litigiului, competenţa soluţionării fondului cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Prin art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E. E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. Art. 10 din acelaşi act normativ arată că „din sumele încasate de la persoanele fizice şi de la cele juridice SC D.F.E.E. E. SA va deduce comisionul cuvenit, iar restul sumelor va fi virat integral în contul Societăţii Române de Radiodifuziune, la termenele şi în condiţiile stabilite prin contractul de mandat”.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.
Înalta Curte reţine că izvorul obligaţiei deduse judecăţii îl constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care, la rândul său, acţionează în calitate de mandatar al societăţii reclamante.
Din analiza cadrului legal incident, faţă de modalitatea de percepere şi destinaţia taxei, se desprinde concluzia că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, categorie care, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ar conferi prezentei cauze natura unui litigiu de contencios administrativ-fiscal de competenţa Tribunalului specializat. În speţă nu prezintă relevanţă calitatea reclamantei, instituţie autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional. În aceste condiţii, competenţa soluţionării prezente cauze, având în vedere şi valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, aparţine judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va constata că instanţele de contencios administrativ nu sunt competente să soluţioneze prezenta cauză în primă instanţă şi, în consecinţă, va stabili competenţa materială de judecare a prezentului litigiu în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4371/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4381/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
