ICCJ. Decizia nr. 4368/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4368/2010
Dosar nr. 1019/42/2009
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.G.F.P. Dâmboviţa.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că există un caz bine justificat, în sensul prevederilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ordinul atacat fiind întemeiat pe O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, în acest context ilegalitatea actului administrativ atacat, act emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, fiind extremă şi incontestabilă.
Reclamantul mai arătat că iminenţa unei pagube este ilustrată de afectarea iremediabilă a carierei sale profesionale şi pierderile pecuniare provocate de ordinul atacat. Totodată, reclamantul a arătat că a efectuat plângerea prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În drept reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
b) Întâmpinarea depusă în cauză
La 11 decembrie 2009 pârâta A.N.A.F. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
A arătat pârâta că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat şi existenţa iminenţei unei pagube.
În ceea ce priveşte prima condiţie, respectiv cazul bine justificat, reclamantul îşi motivează îndeplinirea acesteia pe faptul că ordinul atacat se întemeiază pe o ordonanţă de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională. Motivele invocate de reclamant pentru a dovedi cazul bine justificat sunt eronate, atâta vreme cât O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare la data emiterii Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 985 din 22 mai 2009, deci legală şi aplicabilă. Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat pârâta că reclamantul nu este în situaţia producerii unei pagube iminente, Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 985/2009 nereflectând altceva decât opţiunea reclamantului pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu-consilier clasa I superior treapta I în cadrul Serviciului colectare şi executare silită persoane juridice la A.F.P. Târgovişte, ca urmare a desfiinţării funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct – Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Dâmboviţa.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 15 din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a suspendat executarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de pârâta A.N.A.F. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acestui ordin, cerere ce constituia obiectul cauzei nr. 1028/42/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a apreciat că, faţă de considerentele Deciziei nr. 1257 din octombrie 2009 a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 37/2009, există împrejurări de natură sa creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, acest lucru constituind aşadar un caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, curtea a reţinut că executarea ordinului, prin care este eliberat reclamantul din funcţia publică de conducere, este de natură să producă acesteia un prejudiciul material viitor şi previzibil, prin lipsirea sa de drepturile de care acesta ar beneficia în virtutea funcţiei de conducere în care a fost numit şi din care s-a dispus eliberarea sa.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi s-a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cazul bine justificat, s-a apreciat că susţinerile intimatului-reclamant privind motivele de nulitate şi nelegalitate a ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat pentru că prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ, iar până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.
Mai mult, au fost invocate prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României în temeiul cărora, de la data publicării Deciziilor Curţii Constituţionale în M. Of. al României, acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar eliberarea din funcţie a reclamantului s-a făcut atunci când prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare şi constituţionale.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv cea a pagubei iminente, s-a solicitat să se constate că intimatul-reclamant nici nu face dovada pricinuirii unei pagube materiale pentru că ordinul atacat reflectă opţiunea intimatului-reclamant pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu la A.F.P. Târgovişte.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii aflate pe rolul instanţei de fond l-a constituit suspendarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. prin care reclamantul P.G. a fost eliberat din funcţia publică de director executiv adjunct al D.G.F.P. Dâmboviţa.
În faţa instanţei de recurs chiar recurenta a arătat că cererea ce a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 al A.N.A.F. a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 280 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 2901 din 02 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Având în vedere că în prezenta cauză se solicită suspendarea executării unui ordin până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare şi cum această acţiune a fost soluţionată irevocabil, recurenta nu mai are intere în soluţionarea prezentului recurs.
Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a acţiunii civile fiind tocmai folosul practic pe care-l urmăreşte cel care promovează acţiunea.
Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii şi ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.
În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Cum în speţă, aşa cum am arătat, nu mai există un interes pentru că acţiunea în anulare a fost soluţionată irevocabil, recursul declarat va fi respins ca lipsit de interes.
Fiind soluţionat prin constatarea lipsei de interes nu vor mai fi analizate motivele de recurs invocate.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 15 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4371/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
