ICCJ. Decizia nr. 4435/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4435/2010
Dosar nr.31061/2/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a solicitat suspendarea executării deciziei emise de acesta din urmă, sub nr. 286 din 03 decembrie 2007, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin Decizia a cărei suspendare o solicită s-a luat măsura suspendării exercitării de către reclamant a profesiei de avocat, pe care o deţine în cadrul Baroului de Avocaţi Teleorman, decizie care este nelegală, iar executarea acesteia ar aduce o pagubă iminentă, ţinând seama de situaţia sa materială.
Reclamantul arată, totodată, că subzistă un caz bine justificat ce derivă din nelegalitatea evidentă a actului, prin aceea ca deciziile emise de Consiliul Baroului Telorman şi cel al U.N.B.R., respectiv deciziile nr. 286/2007 şi nr. 315 din 08 martie 2008, au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, cât timp Decizia emisă de Baroul Teleorman s-a luat fără încunoştiinţarea reclamantului, iar în cuprinsul deciziei Colegiului U.N.B.R. nu se menţionează în cuprinsul acesteia soluţia dată cu privire la cererea privind suspendarea executării deciziei emise de Baroul Teleorman.
Prin sentinţa nr. 1887 din 18 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării celor două decizii, iar prin Decizia nr. 1632 din 24 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, casată sentinţa recurată şi trimisă cauza, spre rejudecare, a aceleiaşi instanţe în considerarea faptului că cererea a fost soluţionată fără citarea emitentului deciziei nr. 286/2007, anume Baroul Telorman, care are legitimare procesuală pasivă.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucurteşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3598 din 30 octombrie 2010 a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Teleorman.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat reclamantul la plata către pârâta U.N.B.R. a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Instanţa de fond a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Atât din Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989, cât şi din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc faptul că exerciţiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a obţine suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiţionat de îndeplinirea a două condiţii cumulative, respectiv condiţia existenţei unui caz bine justificat şi condiţia de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor.
Arată instanţa că suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În speţă, instanţa a constatat că reclamantul nu a furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente.
A mai reţinut instanţa că legalitatea actelor administrative a fost examinată de către instanţa de fond în baza plenitudinii de jurisdicţie, apreciind că motivele prezentate de reclamant nu creează o aparenţă de nelegalitate a deciziilor atacate, astfel că prezumţia de nelegalitate nu a fost răsturnată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.I.,solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Deşi nu a structurat motivele de nelegalitate, în esenţă, recurentul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa de fond nu i-a acordat un termen pentru lipsă de apărare pe considerentul că reclamantul este avocat.
O altă critică vizează modul de soluţionare a cauzei de către instanţa fondului pe motive de discriminare pe aspecte rasiale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.
Critica recurentului privind încălcarea, de către instanţa de fond, a dreptului său la apărare, este neîntemeiată.
Astfel, dreptul de acces la justiţie, garantat de către Constituţia României, se exercită în condiţiile legii şi cu respectarea obligaţiilor corelative.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările."
În speţă, recurentul-reclamant a înţeles să îşi exercite drepturile procesuale solicitând, prin cererea înregistrată în data de 4 septembrie 2010, amânarea judecării cauzei, ceea ce, însă, nu excludea obligaţiile instituite, în sarcina sa, de dispoziţiile legale sus-menţionate, ca până la termenele acordate să-şi angajeze un apărător.
Pentru considerente similare nu poate fi reţinută nici critica privind modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze cauza, aspectul discriminării pe aspecte rasiale nu poate fi reţinut, nefăcând obiectul prezentei cauze.
Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind neîndeplinită condiţia „cazului bine justificat" întrucât recurentul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinţei nr. 3598 din 30 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatei-pârâte Uniunea Naţională a Barourilor din România suma de 1.200 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3975/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4438/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
