ICCJ. Decizia nr. 4444/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4444/2010
Dosar nr. 1836/44/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 31 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.
Prin aceeaşi sentinţă, a dispus anularea ordinului nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de autoritatea pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia corespunzătoare şi atribuţiile specifice la data sus-menţionatei decizii, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile băneşti pe perioada demiterii, până la reintegrarea efectivă; a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la plata daunelor morale, obligând pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin ordinul în litigiu, reclamantul a fost eliberat din funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2009, precum şi de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorităţii pârâte.
Totodată, a reţinut că reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale în care s-a stabilit caracterul neconstituţional al legii pentru aprobarea respectivei ordonanţe. Anterior, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale, aspect reţinut de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituţionale şi aceste prevederi din OUG nr. 105/2009.
Concluzionând, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, reţinând astfel nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice în general, implicit al funcţiei publice deţinute de reclamant.
În privinţa daunelor morale solicitate a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că măsura dispusă de autoritatea pârâtă i-ar fi cauzat un prejudiciu moral aşa cum a pretins.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi intervenientul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Recurusul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
În dezvoltarea căii de atac, recurentul-pârât a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar o altă critică vizează excepţia netimbrării acţiunii, care nu a fost motivată în fapt şi în drept.
Pe fondul cauzei, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că ordinul în litigiu a fost emis în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cu care s-a dispus desfiinţarea funcţiilor publice specifice şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
De asemenea, alin. (11) al art. 3 din acelaşi act normativ prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractul care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999, modificată şi completată, respectiv în Legea nr. 53/2003, modificată şi completată, invocând şi prevederile OUG nr. 105/2009, potrivit cărora OUG nr. 37/2009 s-a abrogat.
Recurentul a susţinut că reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila nu mai este posibilă, această solicitare fiind inadmisibilă, întrucât nu mai există temeiul legal al numirii în această funcţie, respectiv OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/1999.
În fine, a arătat şi faptul că potrivit Legii nr. 329/2009, Inspecţia Muncii a fost reorganizată prin preluarea Inspecţiei Sociale.
Recurusul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila
În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient a susţinut că prima instanţă nu a motivat hotărârea în privinţa cererii de intervenţie formulate în interes propriu, singurele menţiuni referitoate la această cerere vizând soluţia de admitere în principiu, inserată în practicaua hotărârii, şi cea de respingere ca nefondată, ce se regăseşte în dispozitivul hotărârii.
Totodată, a arătat că la data la care s-a soluţionat cauza a invocat şi excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi prescripţiei dreptului la acţiune, în raport de data comunicării deciziei şi data formulării acţiunii, excepţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunaţat.
Concluzionând, recurentul-intervenient a susţinut că prin neanalizarea cererii sale de intervenţie, care de altfel nu a fost luată în discuţie, şi prin nesoluţionarea excepţiilor invocate, s-au încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Or, având în vedere nesoluţionarea excepţiilor şi faptul că cererea de intervenţie în interes propriu este o veritabilă cerere de chemare în judecată şi cum hotărârea instanţei este nemotivată, recurentul a considerat că soluţia nu poate fi alta decât casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Referitor la excepţia inadmisibilităţi acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, reitereată de pârât în recurs, constată că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor introduse de persoanele vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În privinţa excepţiei netimbrării acţiunii invocată, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile Legii 188/1999 care se completează cu cele ale C. mun., art. 285 C. mun. stabilind că toate cauzele referitoare la modificarea şi încetarea raportului de muncă sunt scutite de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar.
Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Intimatului-reclamant, ocupant al funcţiei publice de conducere desfiinţate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcţie, în temeiul Legii nr. 188/1999.
Cât priveşte critica în sensul că oridnul contestat a fost dat în aplicarea OUG nr. 37/2009 şi deci avea obligaţia să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin această ordonanţă de urgenţă, aşa cum susţine recurentul, o astfel de abordare este vădit nefondată.
Acceptarea tezei susţinute de recurentă, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că OUG nr. 37/2000 era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituţionalităţii legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituţionale.
Astfel, se constată că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe (OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziţii au fost încălcate în cauză, aşa încât, în mod corect, judecătorul fondului a aplicat şi prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999, ca o consecinţă a anulării actului contestat.
Cu privire la recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila
Referitor la motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în privinţa soluţiei cererii de intervenţie formulate în interes propriu, instanţa de recurs reţine că hotărârea primei instanţe este motivată potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, necesară adoptării soluţiei pronunţate, respingerea cererii de intervenţie pe fondul ei fiind o consecinţă a celor reţinute, ce au fost tratate în mod grupat.
Cât priveşte critica în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate, Înalta Curte constată că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, se constată că au fost puse în discuţia părţilor excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi prescripţia dreptului la acţiune, fiind consemnate concluziile asupra acestora în practicaua hotărârii, iar instanţa s-a pronunţat asupra lor, odată cu fondul. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, s-a reţinut în considerentele hotărârii [pag. 3, alin. (5)] că reclamantul a îndeplinit această procedură, prima instanţă ajungând la această concluzie din corespondenţa purtată între părţi şi depusă la dosar. Referitor la excepţia prescripţiei, rezultă că instanţa s-a pronunţat implicit şi asupra acesteia, chiar dacă în mod sumar, cu referiri generice, această împrejurare neputând conduce, ea însăşi, la reformarea soluţiei, instanţa de control judiciar având posibilitatea să păstreze o hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea motivării.
În acest sens, în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Înalta Curte constată că în cererea de chemare în judecată se menţionează expres drept temei prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 or, în cazul acţiunilor întemeiate pe aceste dispoziţii, termenul de introducere a acţiunii este de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională la data de 6 noiembrie2009 (M.Of. nr. 758/06.11.2009), iar acţiunea în justiţie a fost introdusă la data de 22 decembrie 2009, deci în termenul de un an prevăzut de lege, caz în care nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de intervenient.
Aşadar, în considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a avut în vedere obiectul cauzei, legislaţia aplicabilă şi susţinerile părţilor, argumentând în mod corespunzător soluţia adoptată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila împotriva sentinţei nr. 31 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4438/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4584/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
