ICCJ. Decizia nr. 4517/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4517/2010
Dosar nr. 637/54/2010
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4059 din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de pârâţii D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu şi pentru D.G.F.P. Olt, împotriva sentinţei nr. 218 din 11 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 13/104/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.G. şi intimatul-intervenient în nume propriu I.E. şi, totodată, a modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea şi cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, fiind salarizaţi în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, O.U.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006 şi O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.
Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor băneşti solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii fiind fără susţinere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcţionarilor publici, prin art. 31 alin. (1), stabileşte cadrul general al salarizării funcţionarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
Instanţa de recurs a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea reclamanţilor potrivit căruia drepturile solicitate constituie „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Instanţa Europeană a decis în jurisprudenţa sa că atât timp cât acţiunile reclamanţilor se află „pendinte” pe rolul jurisdicţiilor interne, acestea nu făceau să se nască niciun drept de creanţă, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanţe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că „o creanţă nu poate fi considerată «bun» în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat” (decizia din 18 octombrie 2002, Fernandez-Molina Gonzales şi alţii contra Spaniei).
Prin urmare, creanţa invocată de reclamanţi nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecţia art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de recurs a mai arătat că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (soluţia de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 06 aprilie 2009).
Împotriva deciziei nr. 4059 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, reclamanţii B.G. şi I.E. au formulat cererea având ca obiect revizuirea, conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziei nr. 4059 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, motivând că soluţia acestei instanţe prin care s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare este în contradicţie cu decizia nr. 1172 din 10 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 4150/104/2009 de Curtea de Apel Craiova, prin care aceleaşi drepturi de natură salarială au fost acordate altor funcţionari publici din cadrul Primăriei Orşova.
Prin decizia nr. 725 pronunţată la 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire vizează contrarietatea a două hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Craiova, respectiv decizia nr. 4059 din 15 octombrie 2009 prin care a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată şi decizia nr. 1172 din 10 martie 2009 prin care s-a admis recursul formulat de alţi funcţionari publici în contradictoriu cu Primăria municipiului Orşova.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de care se prevalează revizuenţii, prevede că se poate cerere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în situaţia în care „există hotărâri potrivnice date de instanţa de acelaşi grad sau de grade deosebire în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină , deci să fie triplă identitate de elemente: părţi, obiect, cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Din analiza celor două hotărâri pentru care s-a solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de elemente, respectiv părţile din aceste cauze sunt diferite.
Prin urmare, constatând că nu există identitate de părţi în cele două pricini, cererea de revizuire formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de B.G. şi I.E., împotriva deciziei civile nr. 4059 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4515/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4523/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
