ICCJ. Decizia nr. 4506/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4506/2010
Dosar nr. 709/44/2009
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care acesta să fie obligat, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să emită un ordin privind sprijinirea tuturor poliţiştilor, inclusiv a celor pensionaţi după apariţia Legii nr. 360/2002, care nu au fost sprijiniţi în cumpărarea sau construirea unei locuinţe proprietate personală şi să-i acorde sprijin în achitarea ratelor pe care le are la B.C.R.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, precum şi O.U.G. nr. 63/2003 şi Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a arătat că pârâtul şi-a încălcat în mod continuu obligaţia de a emite ordinul, vătămându-l într-un drept statuat de lege, nefiind ajutat să-şi achiziţioneze locuinţă personală.
Nefiind emis ordinul respectiv, în luna mai 2005 a contractat un împrumut la B.C.R., filiala Tecuci, în sumă de 36.000 RON, cumpărându-şi o locuinţă. Ulterior, a ieşit la pensie pentru a încasa salariile compensatorii conform O.U.G. nr. 38/2003, banii luaţi din împrumut fiind insuficienţi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, susţinând că nu orice fel de refuz al unei autorităţi administrative atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a apreciat-o ca nefondată având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Instanţa de fond a mai constatat că din adresa din 01 aprilie 2009 emisă de I.G.P.R., urmare a petiţiei reclamantului înregistrată la secretariatul general al M.A.I. în 10 martie 2009 şi la Direcţia Cabinet a I.S.P.R. în 12 martie 2009 rezultă că a fost înaintat spre promovare un proiect de lege pentru crearea unui cadru legal aplicabil poliţiştilor în vederea sprijinirii acestora în construirea sau cumpărarea unei locuinţe proprietate personală.
Având în vedere însă complexitatea juridică a situaţiei, generată de cadrul legal existent, precum şi impedimentele de ordin economic reprezentate de insuficienţa fondurilor alocate de la bugetul de stat, demersurile întreprinse de pârât nu s-au finalizat.
3. Recursul declarat de V.G.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul V.G., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că au fost complet ignorate de judecătorul fondului dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 care îl obligă pe intimat, prin ministru, să emită ordinul solicitat în termen de 60 de zile. În acest mod sunt încălcate şi prevederile art. 32 din acelaşi act normativ care le conferă poliţiştilor, precum şi celor pensionaţi din sistem după data intrării în vigoare a actului normativ, dreptul de a fi sprijiniţi în cumpărarea sau construirea unei locuinţe proprietate personală. De asemenea, mai arată recurentul, prin modul în care s-a soluţionat acţiunea a fost privat de ajutorul pe care intimatul ar trebui să i-l acorde pentru achitarea ratelor la B.C.R.
4. Apărările formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 august 2010, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.
Pornind de la conţinutul reglementării invocate de recurent, intimatul a arătat că acesta nu a făcut dovada unui drept subiectiv recunoscut de lege în favoarea sa şi, în plus, el nu se poate erija de reprezentantul tuturor poliţiştilor ale căror interese ar putea fi afectate prin neemiterea actului normativ în discuţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului formulat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia de respingere a acţiunii ca nefondată este corectă însă considerentele Curţii de apel vor fi substituite cu motivarea instanţei de recurs, după cum se va arăta în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant V.G. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, constatarea refuzului nejustificat al intimatului-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor de a emite un ordin cu caracter normativ prin care să se asigure aplicarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi, consecutiv, să fie obligat la emiterea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, „poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii”.
Prin urmare, destinatarul normei citate este „poliţistul” şi anume poliţistul în funcţie, pentru că numai acesta poate să se raporteze la „unitatea de poliţie la care este încadrat”.
Recurentul-reclamant V.G. este fost poliţist, fiind pensionat potrivit propriei declaraţii din cererea de chemare în judecată, începând cu data de 15 octombrie 2005.
Aşa fiind, nefăcând parte din sfera persoanelor care ar avea vocaţie la acordarea sprijinului prevăzut de textul de lege citat, recurentul-reclamant nu poate proba existenţa unei vătămări în drepturile sau interesele sale legitime, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi, din această perspectivă, acţiunea sa este nefondată.
De asemenea, după cum bine a sesizat intimatul, recurentul nu se poate erija în apărătorul drepturilor tuturor poliţiştilor pentru că o atare împuternicire nu există şi, în orice caz, potrivit art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, invocarea apărării unui interes legitim public se poate realiza numai în subsidiar, „în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.G. împotriva sentinţei civile nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4493/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4512/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
