ICCJ. Decizia nr. 4523/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4523/2010

Dosar nr. 1039/39/2009

Şedinţa publică de la 26 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 23 din 01 februarie 2010, a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâţi şi a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Statistică; a dispus anularea ordinului nr. 359 din 22 mai 2009 emis de pârât, precum şi suspendarea aceluiaşi ordin, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a cauzei; totodată, a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 37/2009 emis de Guvernul României ca rămas fără obiect şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

În acest sens, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României atâta vreme cât primul capăt de cerere îl constituie anularea O.U.G. nr. 37/2009, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004; s-a apreciat de asemenea că nu este întemeiată nici excepţia lipsei de interes al celui de al treilea capăt de cerere avându-se în vedere că suspendarea executării actului a cărui anulare s-a şi solicitat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, ar avea consecinţa repunerii în situaţia anterioară, respectiv îndeplinirea funcţiei de director executiv adjunct în care reclamanta a fost numită; instanţa a constatat totodată achitarea taxei de timbru, în cauză, potrivit chitanţelor depuse la dosar.

Pe fondul pricinii s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, prin Ordinul nr. 434 din 20 noiembrie 2000 emis de pârâtul I.S.S.E., reclamanta a fost numită în funcţia publică de conducere de director-consilier categoria A, clasa I, grad I, în cadrul Direcţiei Generale Suceava; prin ordinul nr. 592 din 13 septembrie 2001, a fost numită, începând cu data de 17 septembrie 2001, în funcţia publică de conducere de director adjunct-consilier categoria A, clasa I, grad I, în cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava; prin ordinul nr. 311 din 15 iulie 2003, a fost numită director executiv adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, iar, în final, prin ordinul nr. 359 din 22 mai 2009, fără a se proceda la eliberarea sa din funcţia de conducere, a fost numită, începând cu data de 25 mai 2009 în funcţia publică de execuţie de consilier superior treapta I din cadrul aceleiaşi direcţii judeţene, invocându-se prevederile O.U.G. nr. 37/2009.

În raport de această situaţie de fapt instanţa a apreciat că ordinul contestat este nelegal, pe de o parte avându-se în vedere Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit caracterul neconstituţional al O.U.G. nr. 37/2009, iar pe de parte parte dispoziţiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care impun obligativitatea emiterii unui act administrativ de eliberare din funcţia de conducere, aspect în raport de care este nerelevantă cererea reclamantei, formulată anterior emiterii ordinului nr. 359 din 22 mai 2009, de a fi mutată pe un post de execuţie, împrejurarea invocată de pârât în apărarea sa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Institutul Naţional de Statistică.

Recurentul a susţinut, referitor la suspendarea executării ordinului nr. 359 din 22 mai 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, că instanţa nu a motivat, prin referire la fiecare dintre condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar presupusa pierdere, invocată de reclamantă, a veniturilor realizate în funcţia de director executiv adjunct, nu este un temei suficient pentru admiterea cererii.

A mai considerat recurentul că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, constau, în speţă, doar în determinarea inaplicabilităţii normelor juridice contestate a fi neconstituţionale, fără a afecta restul sistemului normativ şi, prin urmare, actele administrative emise în temeiul acestora.

În ceea ce priveşte anularea ordinului contestat, s-a susţinut că trecerea intimatei pe funcţia publică de execuţie vacantă s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 şi ale Legii nr. 188/1999, aplicabile în cazul încetării raporturilor de serviciu, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2009, în cauză celelalte dispoziţii ale Legii nr. 188/1999 nemaiavând aplicare, date fiind prevederile cu caracter special instituite de O.U.G. nr. 37/2009; de aici concluzia că ordinul contestat a fost emis cu respectarea cerinţelor de fond şi formă prevăzute de lege.

Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În acest sens se constată că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate”.

Textul de lege restrânge astfel dreptul persoanei vătămate de a introduce acţiunea la instanţă, al cărei obiect principal să fie cererea de sesizare directă a Curţii Constituţionale pentru a declara ca neconstituţională o ordonanţă sau dispoziţii de ordonanţă, şi cu atât mai mult pentru a se solicita anularea ordonanţei.

În al doilea rând, O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, este un act normativ cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative, reglementate de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României, republicată, deci nu se înscrie în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea contenciosului administrativ, care defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, numai acesta fiind susceptibil de anulare şi eventual suspendarea executării, în condiţiile impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă, admiţând recursul în sensul celor menţionate mai sus, Curtea va modifica în parte sentinţa atacată şi va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, respingând acest capăt de cerere, celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate urmând a fi menţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Institutul Naţional de Statistică împotriva sentinţei civile nr. 23 din 01 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa recurată.

Admite excepţia inadmisibilităţii privind cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 şi o respinge în consecinţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4523/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs