ICCJ. Decizia nr. 4514/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4514/2010
Dosar nr. 3071/1/2010
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1752 din 30 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.N.A.F. şi de D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei nr. 159/F-CONT din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a invocat considerentele hotărârii judecătoreşti penale (decizia nr. 396/R din 02 iulie 2009 a Tribunalului Argeş) pentru a reţine că suma de 6.624.804 RON, la care s-a calculat T.V.A., nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare şi înregistrare contabilă a contului de produse finite.
Prin hotărârea penală s-a menţinut soluţia scoaterii de sub urmărire penală a învinuiţilor în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) (faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii), forma de vinovăţie prevăzută pentru infracţiunile descrise de art. 9 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 fiind intenţia directă; aşadar, prin hotărârea penală nu s-a stabilit că fapta nu există.
Prin urmare, cu privire la consecinţele fiscale ale situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în dosar pentru termenul din 09 septembrie 2009, de expert P.L.
Pe baza acestor probe, instanţa de recurs a reţinut că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006, societatea a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate şi nelegale între conturile de activ reprezentate de contul 345 „Produse finite” şi contul 212 „Construcţii”, respectiv contul 231 „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale ale societăţii, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operaţiune.
Procedând în acest mod, societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilităţii 82/1991, conform căruia: „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Prin urmare, în cauză nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societăţii, ci despre greşita aplicare a legislaţiei fiscale, care este producătoare de consecinţe juridice şi fiscale.
Reţinând că această diferenţă era eronat înregistrată în contabilitate, expertul cauzei a opinat că organele fiscale au tratat corect operaţiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite şi că această sumă are corespondent în realitate.
Împotriva deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C. SRL Lereşti a formulat contestaţie în anulare, fără a prezenta motivele pe care îşi fundamentează cererea.
Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută deoarece instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-citate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC A.C. SRL Lereşti, împotriva deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4512/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4515/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
