ICCJ. Decizia nr. 4779/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4779/2010
Dosar nr. 1837/33/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 77 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanta S.I. în contradictoriu cu A.N.O.F.M., în sensul că a fost anulat Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă şi a fost obligată la plata despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale avute anterior emiterii ordinului şi drepturile stabilite ulterior.
De asemenea, instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii sumei, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis în executarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (1)1 din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţie publice.
Instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, motiv pentru care a reţinut că actul administrativ emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi, în consecinţă, este nelegal.
Instanţa a apreciat că prin emiterea ordinului atacat a fost vătămat grav dreptul la muncă al reclamantei, onoarea, prestigiul şi demnitatea ocrotite de lege, motiv pentru care a reţinut existenţa unui prejudiciu moral, care a fost cuantificat la suma de 4.000 euro.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta A.N.O.F.M. a criticat sentinţa atacată arătând că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în materia funcţiei publice şi a funcţionarilor publici.
Recurenta a precizat că începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a modificării raportului de serviciu între reclamantă şi intimată, prin Ordinele preşedintelui A.N.O.F.M. din 21 mai 2009, obiect al acţiunii judiciare, nu a mai produs efecte juridice.
Recurenta a arătat că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu produs intimatei-reclamante prin efectul aplicării Ordinului din 21 mai 2009, întrucât ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale.
De asemenea, s-a susţinut faptul că la data pronunţării sentinţei atacate, funcţia publică de conducere, ce a fost deţinută de reclamantă, nu se mai regăsea în categoria funcţiilor publice reglementate de cadrul legal incident în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici, nefiind prevăzută nici prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999.
Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 s-a arătat că această hotărâre produce efecte numai pentru viitor, astfel încât la data emiterii actului atacat au fost respectate condiţiile de legalitate prevăzute de lege.
Recurenta a arătat că în cauza dedusă judecăţii nu se poate vorbi de producerea unor pagube intimatei-reclamante prin efectul aplicării Ordinului din 24 aprilie 2009 emis în vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009, întrucât ordinul arătat nu şi-a produs efectele, iar obligarea la plata daunelor morale este nejustificată sub acest aspect.
Recurenta a arătat că prin Decizia nr. 40/2007 a secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a decis neacordarea daunelor morale pretinse de salariaţi în cadrul litigiilor de muncă, acestea putând fi pretinse numai în condiţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., respectiv în cadrul răspunderii civile delictuale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte a reţinut că în cauză ordinul atacat, obiect al acţiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.
Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această O.U.G. este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „O.U.G. (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5 art. 8 şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei O.U.G. în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinulului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. 3 alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. 4 alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamantă prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, iar aceste dispoziţii este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
În legătură cu critica acordării daunelor morale, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să respingă această critică având în vedere următoarele motive:
Cererea de despagubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluţiona o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru. Numai în situaţia în care instanţa stabileşte că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege reclamantului sau dacă stabileşte că refuzul de a soluţiona o cerere este nejustificat, se poate antrena şi răspunderea pentru daunele morale.
Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea menţionată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantului are ca obiect anularea ordinului emis de pârât şi în subsidiar obligarea la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale.
Potrivit art. 52 din Constituţia României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. Condiţiile si limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Înalta Curte a constatat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că repararea prejudiciului cauzat nu poate avea loc decât prin acordarea daunelor morale solicitate. Ca orice prejudiciu si cel moral poate fi cuantificat, iar potrivit doctrinei si practicii judiciare in materie poate fi reparat prin acordarea unor compensaţii băneşti.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei nr. 77 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4776/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 4780/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
