ICCJ. Decizia nr. 4950/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4950/2010
Dosar nr. 1943/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul S.N.L.P., a chemat în judecată pe pârâţii M.J.L.C., A.N.P. şi Penitenciarul Bucureşti Rahova solicitând obligarea acestora la plata către membrii săi a drepturilor salariale restante reprezentând spor de confidenţialitate, în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu anul 2006 la zi, reactualizate cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în scopul asigurării confidenţialităţii informaţiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane salariate ce gestionează astfel de informaţii, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informaţii.
Pârâtul Penitenciarul Bucureşti - Rahova a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F., a M.J.A.N.P., invocând dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 500/2002.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la data de 07 august 2009 invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada anterioară celor trei ani faţă de momentul introducerii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 4329 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului la acţiune şi prematurităţii invocate de pârâta A.N.P., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant şi a respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Justiţiei, este neîntemeiată, având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator primar de credite faţă de Penitenciarul Rahova.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării şi inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, instanţa de fond a reţinut că, temeiul juridic al acţiunii îl reprezintă Legea nr. 188/1999 republicată, care prin art. 911prevede competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public a instanţei de contencios administrativ, act normativ ce reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie. Cum obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate funcţionarului public, pretinsa neacordare conferă legitimitatea acestuia de a se adresa instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesară achitarea unei taxe de timbru, astfel de cereri fiind scutite de la plată, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Pe fondul cauzei instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul M.J. nr. 18191/ C din 27 iunie 2008 s-a stabilit că deţinătorii certificatului/avizului de securitate beneficiază de un spor lunar de până la 15% din salariul de bază, numit spor de confidenţialitate, cotele procentuale din salariul de bază fiind enumerate în art. 2 din ordin, iar în acest articol este menţionat că „sporurile de la art. 2 se acordă de la data eliberării certificatului/avizului de securitate".
Având în vedere că numai prin acest ordin s-au concretizat cotele procentuale, instanţa de fond a apreciat că numai de la această dată au putut fi calculate, cuprinse în buget şi acordate drepturile băneşti aferente.
Instanţa de fond a constatat că aceste drepturi băneşti nu puteau fi acordate anterior stabilirii lor prin ordin.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul S.N.L.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea O.G. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, s-a prevăzut "pentru păstrarea confidenţialităţii în legătura cu informaţiile clasificate, în funcţie de avizul de securitate deţinut. Funcţionarii publici cu statut special . beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară respectiv salariul de bază."
În raport de dispoziţiile O.G. nr. 19/2006 rezultă în mod clar voinţa legiuitorului de a se acorda acest spor de confidenţialitate tuturor categoriilor de persoane care gestionează ori manipulează informaţii clasificate şi informaţii confidenţiale.
Potrivit art. 46 lit. h) din Legea nr. 293/2004, modificată şi completată privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din A.N.P., funcţionarul din acest sistem are obligaţia să păstreze secretul de stat şi de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor sau documentelor care au acest caracter, în condiţiile legii.
În acest context, recurentul consideră că de la data apariţiei legii care reglementează gestionarea informaţiilor cu caracter clasificat, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a stabili normele de aplicare.
Până la apariţia lor, angajatorul este obligat să solicite un angajament scris din partea funcţionarului de păstrare a secretului privind informaţiile clasificate, dată de la care există şi obligaţia de plată a sporului de confidenţialitate.
Din aceste considerente,recurentul apreciază că, în cauză, culpa aparţine în mod exclusiv angajatorului şi nu membrilor de sindicat, motiv pentru care opinia instanţei de fond în sensul că numai de la data prezentării avizului/certificatului de securitate se poate face plata sporului este greşită.
Recurentul mai menţionează că până la emiterea avizului/certificatului de securitate, funcţionarul este obligat să păstreze secretul. Răspunderea privind protecţia informaţiilor aparţine conducătorului unităţii, încălcarea acestora atrăgând răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3 din O.G. nr. 19/2006: Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate”.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:” Unităţile, categoriile de personal, condiţiile de acordare şi cuantumul sporului de confidenţialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei centrale din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională ."
Din interpretarea logico-juridică a textelor legale menţionate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pentru a se beneficia de sporul menţionat este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii .
Prin urmare, de sporul de 15% beneficiază persoanele menţionate mai sus, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, iar cuantumul acestui spor se stabileşte prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei respective.
În cauză, după eliberarea certificatelor respectivelor avize de securitate, s-a emis Ordinul M.J. nr. 18191/ C din 27 iunie 2008 prin care s-a stabilit că deţinătorii certificatului/avizului de securitate beneficiază de un spor lunar de până la 15% din salariul de bază, numit spor de confidenţialitate, cotele procentuale din salariul de bază fiind enumerate în art. 2 din ordin, iar în articol fiind prevăzut că „sporurile de la art. 2 se acordă de la data eliberării certificatului/ avizului de securitate".
Astfel fiind, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a respins acţiunea reclamantului motivat de faptul că numai prin intrarea în vigoare a Ordinul M.J. nr. 1819/ C din 27 iunie 2008 s-au concretizat cotele procentuale şi numai de la data apariţiei lui au putut fi calculate, cuprinse în buget şi acordate drepturile băneşti aferente.
Prin urmare, instanţa de control judiciar consideră că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.L.P., împotriva sentinţei civile nr. 4329 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4946/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4971/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
