ICCJ. Decizia nr. 4940/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4940/2010
Dosar nr. 3298/1/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Suceava în contradictoriu cu D.G.F.P. Suceava, prin care solicită anularea certificatului de atestare fiscală din din 23 mai 2005 emis de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi fişe fiscale din care să fie scăzută suma echivalentă cu 357.000 dolari SUA şi suspendarea plăţii obligaţiilor bugetare până la scăderea sumei respective.
Recursul declarat de SC S. SA Suceava împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5243 din 20 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, privitor la motivul de recurs privind încălcarea principiului disponibilităţii că acesta este nefondat, întrucât obiectul acţiunii judiciare, astfel cum a fost reţinut de Curtea de apel, este în acord cu principiul disponibilităţii procesuale.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, instanţa a reţinut, de asemenea, că este nefondat, deoarece raportul de dependenţă dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, de vreme ce, suma de 1742.941 lei reprezintă „obligaţii fiscale nereale şi nelegal constituite” cuprinse în certificatul de atestare fiscală.
Împotriva acestei decizii, considerată nelegală şi netemeinică recurenta-reclamantă SC S. SA Suceava a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 şi 319 C. proc. civ.
Contestatoarea a susţinut, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat în limitele pentru care a fost investită la data depunerii cererii introductive, asupra fişei fiscale, ci asupra unui act administrativ care nu a format obiectul cererii de chemare în judecată emis ulterior datei depunerii cererii introductive, respectiv certificatul de atestare fiscală din 23 iunie 2005.
S-a mai reţinut că, motivarea instanţei de recurs referitoare la faptul că recurenta nu a formulat apărări de fond nu este fondată, deoarece aceste apărări au fost făcute, în baza lor recurenta fiind exonerată de plata unor datorii către stat.
Referitor la fondul cauzei, contestatoarea a arătat că instanţa de fond a analizat superficial motivele pe care le-a invocat şi nu a ţinut cont de documentele depuse la dosar, care atestă că în fişa fiscală au fost menţinute sume nedatorate.
Concluzionând, contestatoarea solicită instanţei să analizeze fişa fiscală din aprilie 2005, precum şi certificatul de atestare fiscală, din 23 iunie 2005 şi să constate că deşi aceste documente au fost emise la un interval scurt de timp, ultimul document nu face decât să acopere abuzurile menţionate în fişa fiscală şi evidenţiate în prima expertiză.
Prin „notele scrise” depuse la data de 11 noiembrie 2010, termen la care Înalta Curte a amânat pronunţarea deciziei privind contestaţia în anulare ce face obiectul dosarului de faţă, contestatoarea solicită repunerea pe rol a cauzei şi precizează că această contestaţie în anulare este admisibilă şi este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, în afara motivelor prevăzute în art. 317, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau dacă instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. sunt considerate greşeli materiale, respingerea greşită ca tardiv declarat a unui recurs, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca fiind exercitat de un mandatar fără calitate.
Contestaţia în anulare nu poate fi formulată în vederea înlăturării unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanţial sau procedural, or, din analiza atentă a acestei contestaţii urmează să se constate că tocmai acest lucru urmăreşte contestatoarea.
Dispoziţiile textului legal procedural mai sus menţionat stabilesc un câmp de aplicabilitate limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide părţilor calea unui veritabil recurs la recurs.
Rezultă, aşadar, că toate criticile formulate de contestatoare în legătură cu interpretarea dată de instanţă unor norme juridice, respectiv cu modul cum a fost soluţionat recursul, nu pot justifica măsura retractării deciziei pronunţate de instanţa de recurs.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu este întemeiat, instanţa de recurs pronunţându-se asupra ambelor motive de recurs, în sensul cercetării tuturor susţinerilor recurentei.
Faţă de cele arătate, apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de retractare a deciziei atacate, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC S. SA Suceava împotriva Deciziei civile nr. 5243 din 20 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4939/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4942/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
