ICCJ. Decizia nr. 498/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 498/2010
Dosar nr. 401/39/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC G.A. SRL Şcheia, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Iaşi şi D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în numele şi pentru A.N.V. Instanţa a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 3 din 09 februarie 2009 emisă de A.N.A.F. - D.J.A.O.V. Suceava - A.I.F., în baza Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 1401 din 6 februarie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada achitării cauţiunii stabilite de instanţă la termenul de judecată din 24 aprilie 2009, în cuantum de 14.000 lei, reprezentând 2% din suma contestată, respectiv 703.000 lei, îndeplinind astfel condiţia impusă de art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003.
În raport cu prevederea art. 14 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a reţinut, în ce priveşte paguba iminentă, că prin punerea în executare a deciziei contestate reclamanta ar suferi un prejudiciu material şi previzibil, întrucât aceasta nu dispune de lichidităţi de peste 700.000 lei şi, pe cale de consecinţă, nu ar putea achita suma imputată, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a societăţii şi executarea silită a deciziei de impunere.
De asemenea, reclamanta a arătat că pe lângă obligaţia fiscală din prezenta cauză, are de plătit la bugetul de stat şi cel local sume mari reprezentând impozit pe profit şi TVA, alte taxe aferente activităţii de antrepozit fiscal, precum plăţile aferente activităţii, respectiv plata furnizorilor, salariile angajaţilor.
A mai apreciat prima instanţă că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar crea probleme sociale la nivelul Municipiului Suceava, prin creşterea ratei şomajului şi s-ar crea astfel consecinţe negative atât asupra bugetului local cât şi a celui consolidat şi de asigurări sociale.
În ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat că din aspectele invocate de reclamantă, rezultă că există indicii care să conducă la ideea că Decizia de impunere este posibil să fie nelegală.
Astfel, reclamanta a învederat că organele de control nu au avut în vedere că societatea a produs şi comercializat produse intermediare în mod legal, că aceasta a calculat şi achitat în mod corect acciza pentru produsele comercializate, produse ce în opinia reclamantei se încadrează la categoria de produse intermediare, precum şi faptul că plata accizei suplimentare nu este stabilită la pct. 4 din Raportul de Inspecţie Fiscală nu este datorată, întrucât cantitatea de 1720 litri reprezintă deşeuri rămase în urma prelucrării băuturilor alcoolice, situaţie constatată şi printr-un proces-verbal de contravenţie care, de asemenea, a fost contestat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs D.R.A.O.V. Iaşi în numele şi pentru A.N.V.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, următoarele:
- reclamanta a început doar procedura contestaţiei la nivelul organului administrativ emitent, fără ca pe rolul instanţei să fie înregistrată o acţiune în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative;
- deşi în cererea de suspendare se invocă existenţa unor motive temeinice, acestea nu au fost dovedite de reclamantă, neexistând probe în acest sens depuse la dosarul cauzei;
- în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerinţele cumulative (cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube) nu sunt întrunite; în privinţa primei cerinţe, nu se va poate vorbi de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat, iar în legătură cu cerinţa vizând paguba iminentă, nu se poate reţine perturbarea gravă a unei autorităţi publice ori a unui serviciu public, şi nici periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei sau imposibilitatea realizării obiectului său de activitate, neexistând nici o dovadă în acest sens;
- conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească, astfel că instanţa nu poate să ia în considerare numai simpla invocare a existenţei unor motive temeinice atâta timp cât acestea nu au fost dovedite;
- prin cererea de suspendare formulată de reclamantă au fost invocate motive privind în exclusivitate fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât contestaţia în procedură administrativă a fost soluţionată între timp prin respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă SC G.A. SRL a invocat următoarele excepţii:
- excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea recursului a A.N.V.
- excepţia lipsei calităţii de reprezentant a D.R.A.O.V. pentru formularea recursului în numele şi pentru A.N.V. (în ipoteza respingerii excepţiei anterior invocate);
- excepţia lipsei calităţii procesuale a D.R.A.O.V. Iaşi de a formula recurs în nume propriu, motivat de faptul că instituţia respectivă nu a avut calitate procesuală pasivă în faţa primei instanţe (în ipoteza în care se consideră că recursul a fost declarat de D.R.A.O.V. Iaşi).
Excepţiile invocate de intimata-reclamantă sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare .
În condiţiile în care prima instanţă, conform dispozitivului sentinţei recurate, a soluţionat acţiunea reclamantei în contradictoriu şi cu A.N.V., în mod evident această autoritate centrală justifică pe deplin calitatea de recurentă, în prezenta cauză, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale de recurent nu este întemeiată.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a D.R.A.O.V. Iaşi, de asemenea, este neîntemeiată deoarece conform art. 5 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, aprobat prin Ordinul nr. 1609 din 27 noiembrie 2008 al Preşedintelui A.N.A.F.-D.R.A.O.V. reprezintă A.N.V. în faţa instanţelor judecătoreşti, în temeiul acestui text legal fiind emis Ordinul nr. 948/2004 care învesteşte direcţia regională să formuleze apărările şi căile de atac în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Textele legale precizate reprezintă, aşadar, baza legală a demersului întreprins de D.R.A.O.V. Iaşi.
În privinţa recursului, constată Înalta Curte, acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru cele ce urmează:
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fisca.
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Art. 215 C. proCod Fiscal prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În considerarea celor de mai sus, este de observat că în art. 14 se pretinde ca o cerinţă pentru suspendarea executării actelor administrativ.
declanşarea procedurii administrative, nu înregistrarea unei acţiuni în anulare, astfel cum susţine recurenta.
În privinţa cazului bine justificat, contrar celor susţinute în recurs, judecătorul fondului a făcut o analiză bine fundamentată a îndeplinirii acestei cerinţe legale prin raportare la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, punând în lumină o sumă de aspecte de natură a demonstra o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ fiscal [producerea şi comercializarea produselor intermediare în baza autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO 0006633PP01 din 24 martie 2004, achitarea accizei pentru produsele comercializate ca produse intermediare, conform art. 172 alin. (1) Cod Fiscal, caracterul de deşeuri a cantităţii de 1720 litri, urmare a prelucrării băuturilor alcoolice].
În privinţa eminenţei producerii unei pagube, este de observat că, judecătorul fondului a reţinut expres că cerinţa este îndeplinită, luând în considerare prima teză a art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 – un prejudiciu material viitor şi previzibil -, astfel că argumentul recurentei că prin executarea actului atacat nu ar fi perturbată activitatea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public apare ca fiind lipsit de sens.
De asemenea, contrar celor afirmate de recurentă, prima instanţă nu şi-a bazat hotărârea exclusiv pe afirmaţiile reclamantei, fără a exista probe în acest sens, ci reţinând îndeplinirea condiţiei iminenţei producerii unei pagube, a avut în vedere înscrisurile depuse de SC G.A. SRLşi aflate la dosarul cauzei la fond (filele 98-102), documente care demonstrează că plata sumelor la care a fost obligată prin Decizia nr. 3 din 9 februarie 2009 i-ar afecta negativ în mod serios activitatea în condiţiile în care mai are de achitat sume importante cu titlu de impozit pe profit şi taxă pe valoarea adăugată, precum şi alte taxe, plata furnizorului şi a salariaţilor săi.
În fine, este firesc ca pentru a se demonstra îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se facă apel şi la motive ce ţin de fondul cauzei din moment ce judecătorul trebuie să „pipăie fondul" pentru a se putea pronunţa cu privire la existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, pentru că numai astfel poate decide în cunoştinţă de cauză asupra cerinţei legale a cazului bine justificat.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat la D.R.A.O.V. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 114 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate de intimata-reclamantă.
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iaşi, în numele şi pentru A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 114 din 29 mai2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 504/2010. Contencios → |
|---|
