ICCJ. Decizia nr. 5458/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5458/2010
Dosar nr. 1861/57/2008
Şedinţa publică de Ia 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâtului
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele T.M.V., O.D.V., D.M.C., B.A.L. şi D.E.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- modificarea deciziei nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate reclamantelor, raportat la valoarea reală de circulaţie a imobilelor;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantele au susţinut că nu este corectă stabilirea, prin decizia nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008, conform raportului de evaluare, a cuantumului despăgubirii în sumă de 298.626 RON pentru suprafaţa de 29.900 m.p. din care intravilan 16.400 m.p. şi extravilan 13.500 m.p., întrucât din valorile utilizate de notarii publici pentru imobilele situate în Orăştie rezultă că valoarea pentru terenurile din extravilan este de 1,5 RON/m.p., iar pentru intravilan este de 100 RON/m.p., rezultând o valoare pentru terenul extravilan în sumă de 20.250 RON, iar pentru cel intravilan de 1.640.000 RON. Astfel, faţă de valoarea de circulaţie de 1.660.250 RON, valoarea de 298.626 RON, stabilită ca despăgubire, apare ca fiind derizorie.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, susţinând că reclamantele nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că valoarea estimată prin raportul de evaluare efectuat este valoarea de piaţă aşa cum este definită de Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a opta, 2007, iar, conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005, reclamantele au avut posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit, precum şi posibilitatea de a fi asistate de un evaluator ales, însă nu au depus nici obiecţiuni la raportul de evaluare şi nici nu au dorit să fie asistate de un evaluator ales. Se mai precizează că în vederea stabilirii valorii imobilului, evaluatorul s-a bazat pe informaţii certe din piaţă şi a utilizat metode de evaluare conforme Standardelor Internaţionale de Evaluare GN1 şi că evaluarea proprietăţii imobiliare respectă metoda comparaţiilor directe pentru terenul intravilan şi metoda rentei funciare capitalizată pentru terenul extravilan.
2. Hotărârile pronunţate de instanţa de fond
Prin încheierea din 18 februarie 2009, Curtea de Apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere prevederile art. 19 şi 20 din Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 85/F/CA din 24 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamante;
- a modificat decizia nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 1.714.969 RON;
- a obligat pe pârât să plătească în favoarea reclamantelor suma de 5.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară efectuat în cauză de către expertul tehnic B.V.M. completat potrivit obiecţiunilor formulate de către pârât la data de 22 februarie 2010 valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 29.900 m.p., pentru care a fost eliberat în favoarea reclamantelor titlul de despăgubire, a fost stabilită la suma de 1.714.969 RON.
Având în vedere că în raportul de evaluare din 28 august 2008, care a stat la baza emiterii deciziei contestate, terenurile luate drept comparabile sunt terenuri care au fost concesionate de către vânzător cu circa 1 an de zile în urmă, faţă de data efectuării raportului de evaluare, iar între cumpărător (persoane fizice) şi vânzător există o relaţie de tip special, fapt ce contravine definiţiei Standardului de Evaluare VS1 - Valoare de piaţă, definită ca suma pentru care o proprietate va fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţul determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere, instanţa apreciază că valoarea de piaţă a terenului în cauză este aceea stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către expertul tehnic B.V.M.
3. Cererea de recurs şi apărările formulate de intimate
Împotriva sentinţei civile nr. 85/F/CA din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, întrucât, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., reclamantele aveau obligaţia de a face dovada faptului că anterior sesizării instanţei s-au adresat autorităţii emitente a actului contestat cu procedura administrativă prealabilă, care este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că instanţa în mod greşit a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei dispuse în cauză, întrucât procedura administrativă de acordare a despăgubirilor este reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi fără a ţine cont de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Mai susţine recurentul-pârât că expert tehnic judiciar B.V.M. nu a respectat Standardelor Internaţionale de Evaluare în estimarea valorii proprietăţii, aărtând, în esenţă, că expertul a utilizat metoda comparaţiei prin bonitare, metodă care se află în afara Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a utilizat metoda comparaţiei directe pentru evaluarea unui teren ceea ce implică o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă şi pentru care există informaţii disponibile, în condiţiile în care, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, piaţa se analizează în scopul selecţionării informaţiilor de piaţă adecvate pentru proprietăţi similare concurente cu proprietatea evaluată, pe acelaşi segment de piaţă, aceste informaţii fiind specifice tipului de proprietate supus evaluării. În acelaşi sens, recurentul-pârât arată că evaluatorul tehnic judiciar a considerat incorect, faptul că terenul se află în întregime în intravilanul municipiului Orăştie ceea ce duce la o valoare incorectă a terenului.
În susţinerea acestei critici, recurentul-pârât mai susţine că datele prezentate de expert nu au consistenţa necesară pentru a susţine abordarea evaluării în conformitate cu Standardele 1VS.
Totodată, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile legale cu privire la posibilităţile pe care le aveau reclamantele, respectiv dreptul de a contesta raportul de evaluare şi de a desemna un evaluator în vederea efectuării expertizei, posibilităţi ignorate de reclamante.
Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. în esenţă, intimatele-reclamante susţin că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, întrucât art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie o procedură derogatorie conform căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Totodată, intimatele-reclamante arată că recurentul-pârât reiterează obiecţiunile la raportul de expertiză care au fost încuviinţate de instanţa de fond şi cărora expertul le-a răspuns, iar Curtea de Apel a avut în vedere răspunsurile la obiecţiuni. Totodată, intimatele-reclamante susţinu că nu au avut posibilitatea de a contesta rezultatele raportului de evaluare, întrucât au luat cunoştinţă de conţinutul acestuia decât după comunicarea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport cu dispoziţiile legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele arătate în continuare.
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că, prin acţiunea introductivă, reclamantele au solicitat instanţei să dispună modificarea deciziei nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate reclamantelor, raportat la valoarea reală de circulaţie a imobilelor.
Decizia nr. 5262/FF din 21 octombrie 2008, ce formează obiectul litigiului, a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII - „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005.
Conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din interpretarea dispoziţiilor respective, rezultă că persoanele care se consideră vătămate în drepturile şi interesele lor legitime prin decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se pot adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Or, Legea nr. 554/2004 dispune, prin prevederile art. 7, în sensul că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Tot în sensul dispoziţiilor respective din Legea nr. 554/2004, şi C. proc. civ., prin art. 109 alin. (2) dispune în sensul că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În atare condiţii, rezultă reclamantele aveau obligaţia de a se adresa autorităţii emitente a deciziei contestate cu plângere prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., însă nu au făcut dovada faptului că ar fi îndeplinit această procedură anterioarăp sesizării instanţei de contencios administrativ.
În jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut în mod constant şi unitar că, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din leega nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii, (decizia nr. 146 din 12 ianuarie 2007 şi decizia nr. 785 din 8 februarie 2007, nepublicate).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-pârât este fondat sub acest aspect, iar sentinţa pronunţată de Curtea de apel este lipsită de temei.
La pronunţarera prezentei decizii, Înalta Curte are în veder jurisprudenţa sa anterioară reprezentată, spre exemplu, de decizia nr. 1775 din 27 martie 2009 şi decizia nr. 5436 din 27 noiembrie 2009, publicat în, Jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, pe anul 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ed. H., Bucureşti, 2010.
Întrucât instanţa de recurs a constatat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile de exerciţiu al dreptului la acţiune în contencios administrativ, criticile din recurs referitoare la fondul cauzei nu mai au a face obiectul analizei.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât şi va modifica sentinţa pronunţată de Curtea de Apel în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 85/F/CA din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5457/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5459/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
