ICCJ. Decizia nr. 5510/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5510/2010
Dosar nr. 21601/108/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Arad, reclamanta B.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să emită în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei o decizie privind titlul de despăgubire, având în vedere decizia nr. 265 din 17 noiembrie 2008 emisă de SC C.E.T. SA Arad pentru terenul intravilan în suprafaţă de 87 m.p.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 29 noiembrie 2009, Tribunalul Arad a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
În urma declinării competenţei materiale, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin încheiere, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre reînregistrare secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 179 din 25 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia prematurităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea reclamantei B.S. în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia pentru acordarea titlului de despăgubire şi a respins în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că întrucât reclamanta a adresat notificarea către SC C.E.T. SA Arad în cursul anului 2001, tergiversarea şi nefinalizarea procedurii administrative nu îi sunt imputabile acesteia, astfel că este neîntemeiată excepţia prematurităţii acţiunii.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, instanţa de fond a considerat că măsura restituirii dosarului în vederea completării acestuia către unitatea notificată, a reprezentat o formalitate excesivă, în condiţiile în care actele solicitate puteau fi depuse la dosar direct de către reclamantă.
De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a constatat că pentru dovedirea preluării abuzive sau preluării fără titlu a imobilului, nu se impunea ca reclamanta să completeze actele existente la dosarul analizat de către pârâtă, menţiunile cărţii funciare făcând dovada exproprierii.
Faţă de procedura reglementată de art. 13, Titlul VII din Legea nr. 247/ 2005, prima instanţă a apreciat solicitarea reclamantei de a-i fi emisă decizia în termen de 10 zile, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate, arătându-se, în esenţă, că instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic, a dispus obligarea la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în lipsa dosarului de despăgubire, care a fost restituit în vederea completării entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi care nu a mai fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta a reiterat criticile menţionate în cererea de recurs, ataşând şi adresa din 02 decembrie 2010 către SC C.E.T. SA Arad.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul, în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, cât şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, SC C.E.T. SA Arad a emis decizia nr. 265 din 17 noiembrie 2008 prin care a fost admisă solicitarea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 87 m.p., iar dosarul aferent dispoziţiei menţionate a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior, dosarul a fost returnat entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în vederea completării.
Este adevărat că ulterior acesta nu a fost restituit, însă decizia nr. 265/2007 menţionată are caracter executoriu, nu a fost contestată, iar autoritatea publică învestită cu emiterea titlului de despăgubire, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, are obligaţia să emită decizia într-un termen rezonabil, în lipsa inserării unui termen expres în cuprinsul Legii nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, recurenta este abilitată să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire a imobilului notificat şi nu să verifice dacă entitatea învestită cu soluţionarea notificării şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege.
În acest context, în mod excesiv s-a luat măsura returnării dosarului entităţii învestite cu soluţionarea notificării în vederea completării, fiind corecte aprecierile instanţei de fond cu referire la acest aspect.
De altfel, prin atitudinea sa, autoritatea pârâtă a nerespectat unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, respectiv principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
Prin urmare, argumentele recurentei-intimate în ceea ce priveşte neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, nu pot justifica întârzierea nerezonabilă de soluţionare a procedurii administrative de despăgubire.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a declanşat procedura de acordare a despăgubirilor încă din anul 2001 prin formularea notificării nr. 264/2001 către SC C.E.T. SA Arad şi nici până la această dată nu i-a fost emis titlul de despăgubire, fiind cunoscut că potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg în calculul termenului rezonabil de rezolvare a cererii prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este inclusă întreaga procedură administrativă.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente, criticile recurentei-intimate privind obligarea la emiterea deciziei în lipsa dosarului de despăgubire sunt nefondate, neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 179 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5509/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5511/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
