ICCJ. Decizia nr. 5722/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5722/2010
Dosar nr.581/59/2010
Şedinţa publică din 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta H.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea acţiunii, în sensul anulării Ordinului nr. 685 din 30 aprilie 2010 emis de ministrul mediului şi pădurilor şi să constate faptul că, în continuare, are aplicabilitate Ordinul ministrului mediului nr. 1562 din 13 noiembrie 2009, prin care au fost suspendate raporturile de muncă ale reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a deţinut funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, funcţie ocupată prin concurs conform Legii nr. 188/1999 şi în care a fost numită prin Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 943 din 20 noiembrie 2007.
La data de 22 mai 2009, ca urmare a aplicării OUG nr. 37/2009, funcţia publică de director executiv a fost desfiinţată şi înlocuită cu aceea de director coordonator.
Prin Ordinul nr. 1562 din 13 noiembrie 2009, contractul de management şi raportul de muncă al reclamantei au fost suspendate până la data de 6 octombrie 2011, când se încheia concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
În condiţiile de suspendare a raporturilor de muncă mai sus menţionate, în data de 30 aprilie 2010, ministrul mediului şi pădurilor a emis Ordinul nr. 685, prin care a dispus încetarea contractelor de management şi implicit, a raporturilor de muncă ale directorilor coordonatori nominalizaţi în anexa la ordinul respectiv, inclusiv în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 333 din 17 iunie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, constatând aplicabilitatea Ordinului nr. 1562 din 13 noiembrie 2009 şi dispunând anularea în parte a Ordinului nr. 685 din 20 aprilie 2010 în ceea ce priveşte eliberarea din funcţia de conducere a reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, întrucât reclamanta a exercitat înainte de apariţia OUG nr. 37/2009 (şi deci înainte de a fi numită director coordonator) şi funcţia de director executiv prevăzută de Legea nr. 188/1999, chiar dacă se constată încetarea de drept a contractului de management, aceasta îşi păstrează funcţia de conducere deţinută anterior, respectiv director executiv, tocmai prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414/2010.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
Reclamanta nu a efectuat cu privire la primul capăt de cerere procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
Ordinul Ministrului nr. 685 din 30 aprilie 2010 are ca obiect punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68/2010 prevăzând încetarea contractelor de management ale directorilor coordonatori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului este temeinic şi legal.
Astfel, prin efectul declarării neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 şi nr. 105/2007, încetează contractele de management ale directorilor coordonatori, ceea ce înseamnă că Ordinul nr. 685/2010 este legal în ceea ce priveşte încetarea contractului de management al intimatei-reclamante;
3) Ordinul ministrului mediului nr. 1562 din 13 noiembrie 2009 nu mai este aplicabil, întrucât, urmare a aplicării OUG nr. 37/2009, funcţia publică de director executiv a fost desfiinţată şi înlocuită cu aceea de director coordonator.
Recursul este nefondat.
Referitor la criticile din recurs privind excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, Curtea constată că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, aşa cum rezultă din răspunsul primit de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin adresa nr. 4880/LB din 10 iunie 2010.
Nici celelalte critici privind fondul litigiului nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 685 din 20 aprilie 2010 a fost emis pentru punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68 din 19 ianuarie 2010, prin care a fost respinsă, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei nr. 1 din OUG nr. 105/2009, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a constatat că „prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28/14.01.2010, a examinat constituţionalitatea OUG nr. 37/2009 (...) şi a constatat cu acel prilej că dispoziţiile acesteia au fost preluate în integralitate şi cu modificări nesemnificative în cuprinsul unor dispoziţii din actul normativ abrogator - OUG nr. 105/2009. Ca atare, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei nr. 1 din OUG nr. 105/2009 şi a constatat, pentru argumentele acolo arătate, că acestea sunt neconstitutionale".
În esenţă, prin criticile din recurs, recurentul-pârât susţine că ordinul contestat este legal întrucât, ca urmare a declarării neconstitutionalitătii OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, au încetat contractele de management ale directorilor coordonatori, inclusiv în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă.
Se constată, totodată, că Decizia Curţii Constituţionale nr. 68 din 19 ianuarie 2010 nu produce niciun efect în privinţa funcţiei de conducere deţinute de intimata-reclamantă, atâta timp cât instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, fiind însă imperativ necesar a se ţine cont de neconstitutionalitatea celor două ordonanţe de urgentă.
Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, într-adevăr, au fost desfiinţate funcţiile de director coordonator, ordinul contestat fiind legal în privinţa încetării contractului de management, însă nu şi în privinţa încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei, care îşi păstrează funcţia de director executiv deţinută, în baza deciziei nr. 943 din 20 noiembrie 2007 a Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009.
Totodată, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că îşi menţine valabilitatea măsura de suspendare a raporturilor de serviciu dispusă prin Ordinul nr. 1562 din 13 noiembrie 2009 pe perioada în care reclamanta se afla în concediu pentru creşterea copilului, chiar dacă acest act se referea la contractul de management încheiat în temeiul OUG nr. 37/2009, deoarece o interpretare contrară ar fi de natură să conducă la încetarea raportului de funcţie publică stabilit între pârât şi reclamantă anterior acestui act normativ, contrar raţiunilor şi argumentelor pentru care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi ale OUG nr. 105/2009.
În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că legalitatea actelor emise în temeiul ordonanţelor de urgenţă declarate neconstituţionale este afectată de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Admiterea opiniei contrare a recurentului ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 333 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5720/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
