ICCJ. Decizia nr. 66/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 66/2010
Dosar nr. 5793/2/2008
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.I., prin mandatar C.P. a solicitat anularea Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 emisă de pârâta C.C.S.D.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că raportul de evaluare care a stat la baza emiterii deciziei a avut în vedere o construcţie de paiantă, edificată în anul 1956, în timp ce imobilul expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 24 din 23 ianuarie 1986 era o construcţie din anul 1972, iar costul dezafectării construcţiei este imputat, în mod greşit proprietarului expropriat abuziv.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a neformulării în termen a plângerii prealabile.
Prin sentinţa nr. 337 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, respingând acţiunea formulată de S.I., prin mandatar C.P. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarei C.P., aceasta nu este întemeiată, deoarece aceasta şi-a justificat calitatea prin procura autentificată din 24 iulie 2008 de notarul public C.E., iar din conţinutul acesteia rezultă indubitabil voinţa mandantului de a împuternici pe mandatară să îndeplinească orice acte şi formalităţi pentru realizarea drepturilor reclamantului cu privire la reparaţia ce i se cuvine acestuia pentru exproprierea abuzivă imobilului.
Pe excepţia lipsei procedurii prealabile, instanţa de fond a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate, după parcurgerea obligatorie a procedurii plângerii prealabile.
A constatat prima instanţă că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea actului, fapt ce atrage inadmisibilitatea acţiunii. În acest sens a reţinut că decizia contestată a fost comunicată la data de 14 iunie 2008, fapt ce rezultă din copia plicului ataşat la dosar, iar reclamantul a depus cerere la C.C.S.D. la data de 6 august 2008, după împlinirea termenului de 30 de zile. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că cererea de audienţă şi audienţa la vicepreşedintele Comisie din data de 18 iulie 2008, invocată de reclamant în justificarea depăşirii termenului de 30 de zile, nu echivalează cu procedura plângerii prealabile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.I., prin mandatar C.P., criticând-o pentru nelegalitate, prin invocarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea cererii de recurs, reclamantul - reclamant susţine în esenţă următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând ca dată a comunicării deciziei către reclamant ziua de 14 iunie 2008; în realitate reclamantul a ridicat plicul Decizia nr. 1871/2007 la data de 20 iunie 2008, în baza avizului poştal, fapt ce rezultă din ştampila aplicată pe plic în dreptul destinatarului;
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că memoriul şi cererea de audienţă înregistrate de către reclamant la autoritatea pârâtă la data de 18 iulie 2008 nu pot fi considerate plângere prealabilă. Astfel, prin memoriul respectiv s-au detaliat motivele de nulitate şi netemeinicie ale Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007, natura juridică a înscrisului, prin conţinut şi finalitate fiind de plângere prealabilă împotriva deciziei respective. Se mai susţine că din interpretarea logică şi literară a înscrisului, reies cu claritate aspectele cerute de lege a fi inserate în plângerea prealabilă şi, în orice caz, interpretarea unui act juridic - înscris probator nu poate fi efectuată avându-se în vedere doar titlul său - respectiv „Memoriu”, recurentul neavând pregătire juridică şi a folosit o formulă uzuală pentru orice tip de cereri sau petiţii;
- în speţă pot fi incidente şi dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, motivele temeinice constând în faptul că reclamantul este în vârstă şi suferind, acordând mandat fiicei sale pentru revendicarea fostelor proprietăţi.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Analizând critica adusă sentinţei atacate, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut data de 14 iunie 2008, ca fiind momentul primirii de către recurentul - reclamant S.I. a Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele argumente:
- din borderoul de prezentare a trimiterilor recomandate întocmit de A.N.R.P. (aflat la fila 75 din dosarul de fond) rezultă că la data de 10 iunie 2008 s-a expediat prin serviciul poştal, către S.I. şi S.N. cu acelaşi domiciliu, Decizia nr. 1871 din 14 noiembrie 2007 privind acordarea de despăgubiri, ambii fiind beneficiari ai acesteia;
- la filele 6 și 7/66 - 67 din dosarul de fond se află în copie plicul de expediere faţă - verso, care cuprinde menţiunea cu semnătura factorului poştal, că la data de 11 iunie 2008, „destinatarul deciziei este lipsă de la domiciliu”, fiind avizat în legătură cu existenţa recomandatei, fiind aplicată pe plic ştampila oficiului poştal de la domiciliul reclamantului, purtând aceeaşi dată de 11 iunie 2008.
- pe aceeaşi faţă a plicului există inscripţionată şi data de 14 iunie 2008, pe care, în mod corect instanţa de fond a apreciat-o ca fiind data de ridicare a recomandatei de către recurentul-reclamant, iar susţinerea din cererea de recurs în sensul că pe data de 14 iunie 2008 s-a făcut doar avizarea destinatarului lipsă de la domiciliu, este contrazisă de menţiunea lizibilă, sub semnătură efectuată pe plic în care se specifică data exactă a avizării ca fiind 11 iunie 2008;
- datele existente pe plicul în care a fost expediată decizia, trebuie coroborate şi cu afirmaţiile reclamantului din cererea de chemare în judecată, care, în alin. (2) al acesteia precizează, în mod expres, că decizia a fost adusă la cunoştinţa sa în „luna iunie 2008”, iar pentru data exactă din lună face trimitere la „copia plicului de înaintare care poartă data poştei”, pe care o anexează. Prin urmare, reclamantul invocă în acţiune aceleaşi date rezultate din ştampilele şi menţiunile aplicate pe plic de către oficiul poştal al expeditorului şi respectiv al destinatarului, instanţa de fond reţinând în mod corect aceste aspect, data de 20 iunie 2008 indicată pentru prima oară de recurent în motivele de recurs, ca moment al ridicării recomandatei, neputând fi reţinută de instanţă, rămânând la stadiul de simplă afirmaţie, în lipsa oricăror menţiuni oficiale şi chiar neoficiale menite să confirme această situaţie.
De altfel, nu poate fi primită nici afirmaţia potrivit căreia data de 20 iunie 2008 rezultă din ştampila aplicată de oficiul poştal deasupra rubricii destinatarului, având în vedere că ştampila este aplicată de Oficiul Poştal Bucureşti al expeditorului, fiind aceeaşi cu cea aplicată pe Borderoul de trimitere depus la poştă de autoritate şi, chiar dacă este uşor ilizibilă, data de pe aceasta nu poate fi decât cea a depunerii şi expedierii plicului către S.I., respectiv 10 iunie 2008.
Prin urmare, faţă de cele analizate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod legal şi judicios a constatat că potrivit înscrisului oficial depus la dosar atât de către reclamant, cât şi de către autoritatea pârâtă, data la care reclamantul a ridicat efectiv plicul conţinând decizia de acordarea despăgubirilor este 14 iunie 2008.
Pornind de la această dată, chiar dacă s-ar lua în considerare memoriul datat de către reclamant în ziua de 18 iulie 2008, ca reprezentând plângere prealabilă formulată în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în raport de data comunicării actului administrativ atacat, respectiv 14 iunie 2008, procedura prealabilă a fost efectuată tardiv, peste termenul legal de 30 de zile.
Pe de altă parte, se observă că atât cererea de audienţă cât şi memoriul anexat acesteia sunt semnate şi datate de către recurentul reclamant, fără avea însă dată certă, în sensul că nu există dovada înregistrării oficiale la autoritatea pârâtă a acestor acte şi nici nu se poate trage concluzia că audienţa a avut loc chiar în ziua formulării cererii, având în vedere că prin cerere şi memoriu, petentul S.I. a solicitat o „programare în audienţă”.
În ceea ce priveşte apărarea recurentului - reclamant, dezvoltată în finalul cererii de recurs şi prin care invocă aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că, potrivit textului legal menţionat termenul de prescripţie de 6 luni curge din momentul emiterii actului administrativ şi nu din momentul comunicării acestuia, astfel încât cele 6 luni calculate de la data de 14 noiembrie 2007 se împlineau în data de 13 mai 2008, cu mult înainte ca recurentul-reclamant să efectueze demersuri privind anularea Deciziei nr. 1871 din 14 noiembrie 2007.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală şi,
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.I., prin mandatar C.P., împotriva sentinţei civile nr. 337 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 67/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
