ICCJ. Decizia nr. 70/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 70/2010
Dosar nr. 41873/3/2008
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 801 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat că pârâtul N.M. a avut calitatea de colaborator al securităţii în înţelesul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere următoarele:
- este de notorietate faptul că, în epoca regimului comunist orice persoană care dorea să se stabilească într-o altă ţară, mai ales una ce nu aparţinea blocului comunist, era considerată oponent al regimului, „evadarea” sa având valoare de dezaprobare a politicii comuniste. Informaţiile furnizate de pârât se refereau astfel la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
- informaţiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar fi: dreptul la libertate şi exprimare şi libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la viaţă privată, prevăzute de art. 12 şi art. 17 din acelaşi Pact.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul N.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând generic dispoziţiile art. 299 şi ale art. 304 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că informaţiile furnizate în notele informative nu încalcă nici prevederile Constituţiei din 1965 şi nici pe cele ale Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, deoarece nimeni nu a fost pedepsit pentru afirmaţiile făcute.
Se mai arată că nici măcar C.N.S.A.S. nu a avut convingerea fermă că prin activitatea sa, recurentul-pârât ar fi îndeplinit criteriile de încadrare în calitatea de colaborator al securităţii, exprimând acest lucru în fila 2 alin. (2) din acţiunea introductivă.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
După cum se constată, obiectul acţiunii promovate la instanţa de contencios administrativ îl constituie constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului N.M.
Prin urmare, formularea unei astfel de cereri cade sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar deconspirarea Securităţii.
În acest context se reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care prevăd că termenul de colaborator al Securităţii are următoarele semnificaţii: „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Este necontestat faptul că recurentul a încheiat un angajament de colaborare la 19 august 1988 (fila 38 dosar Curtea de Apel Bucureşti) şi a preluat nume conspirativ de colaborare, fiind folosit în calitate de colaborator în perioada 1988 - 1989 (fila 15 dosar Curtea de Apel Bucureşti).
Prin angajamentul semnat, recurentul şi-a asumat sarcina de a „sprijini în mod organizat şi secret organele de securitate, în cunoaşterea problemelor ce interesează”, astfel că acesta cunoştea scopul şi obiectivele recrutării sale.
Recurentul a recunoscut şi notele informative pe care le-a dat în această calitate.
Susţinerile acestuia în sensul că datele furnizate nu au vizat îngrădirea dreptului şi libertăţilor fundamentale nu pot fi reţinute ca fiind fondate.
Este adevărat că unele note informative privesc informaţii legate de activitatea de producţie din întreprindere, fără a indica nume ale angajaţilor, însă prin aprecierile ca „fiind sincer şi ataşat faţă de noi” (nr. organele securităţii) şi „oportun a fi folosit în continuare” ca și colaborator ce rezultă din raportul şi nota de analiză din 12 septembrie 1989 (fila 42 dosar fond), denotă că tipul informaţiilor furnizate conţineau aspecte ce interesau Securitatea, respectiv activităţi potrivnice regimului comunist.
Nu sunt negate informaţiile cu privire la numiţii Ş.T., M.M., A.M., H.I.și T.A. din notele informative succesive din perioada septembrie 1988 - noiembrie 1989, astfel că nu prezintă relevanţă susţinerile că nu au existat represiuni împotriva acestora.
Prin urmare, aceste înscrisuri dovedesc că recurentul a furnizat informaţii potrivit scopului pentru care a fost recrutat iar acestea vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Faptul că acestea nu au fost urmate de cercetări şi repercusiuni împotriva vreunor persoane vizate de informaţiile date nu prezintă importanţă întrucât legiuitorul, la stabilirea calităţii de colaborator, nu a impus şi condiţia ca respectivele persoane să fie şi investigată de Securitate. Este evident că informaţiile date de recurent oricând ar fi putut fi folosite la dosarele persoanelor la care se referă acestea.
În raport de cele reţinute se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Înalta Curte, date fiind considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), teza II, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare,va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.M., împotriva sentinţei civile nr. 801 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 71/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
