ICCJ. Decizia nr. 696/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 696/2010
Dosar nr. 5863/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 15 iulie 2009, reclamanţii B.C.I., S.C. şi B.C., au solicitat suspendarea Ordinului nr. 1472 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 2 iulie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 3516 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă faptul că dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. sunt inaplicabile în litigiile de contencios administrativ, în raport cu reglementările cu caracter special cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554//2004, care impun condiţii specifice de admisibilitate pentru cererea de suspendare a unui act administrativ.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, faptul că în mod eronat prima instanţă a reţinut ca temei de drept pentru cererea lor dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., atâta timp cât atât în preambulul acţiunii, cât şi în fondul acţiunii, au arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile recurenţilor-reclamanţi ca şi de apărările intimatului, apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă şi se impune a fi menţinută, în considerarea celor în continuare arătate.
În raport de obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială formulată, Înalta Curte reţine că în mod judicios prima instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul special al dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 581 C. proc. civ.
În acest sens, practica constată a Înaltei Curţi a arătat că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ şi nu a celei de drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă
Susţinerea recurenţilor-reclamanţi că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că şi-ar fi întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. iar nu pe cele ale Legii nr. 554/2004, este nefondată, din examinarea cererii de chemare în judecată rezultând neîndoielnic faptul că reclamanţii au înţeles să solicite suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea ordonanţei preşedinţiale, reglementată de dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. (fila 4 din dos de fond).
Este adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au menţionat şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 (fila 3 din dos de fond, paragraful 2 din cerere) dar simpla referire generică la aceste dispoziţii legale, fără a se proceda la indicarea temeiurilor de fapt şi a dovezilor privind îndeplinirea celor două condiţii expres şi cumulativ prevăzute de aceste dispoziţii pentru suspendarea executării unui act administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, nu poate acoperi carenţa procedurală a acţiunii astfel promovate, carenţă ce nu poate fi acoperită nici de către instanţa de judecată în virtutea rolului său activ, având în vedere că principiul rolului activ al instanţei nu poate fi extins până la a permite o substituire a acesteia în rolul procesual al părţilor litigante.
Faţă de aceste considerente Curtea, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C.I., S.C. şi B.C. împotriva sentinţei civile nr. 3516 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 698/2010. Contencios → |
|---|
