ICCJ. Decizia nr. 690/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 690/2010
Dosar nr. 3059/2/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.N. a solicitat, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2426 din 9 iunie 2009, constatând că cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost soluţionată, a respins cererea reclamantului B.N. ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să-i plătească reclamantului 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 274-275 C. proc. civ. doar partea care a pierdut procesul poate fi obligată la achitarea acestor cheltuieli, or, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nu a pierdut procesul - acţiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect - şi mai mult, a recunoscut pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată, arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând în acest sens, în esenţă, faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 31 martie 2009, recurentul-pârât nu oferise încă un răspuns cererii sale şi nu o analizase în Comisia pentru Cetăţenie, acest lucru având loc abia după aproape două luni, în cursul procesului, respectiv la data de 18 mai 2009. S-a susţinut astfel, că raportat la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti se afla în culpă faţă de pârât.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul mai înainte de a formula acţiunea pe rolul instanţei de contencios, s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, solicitându-i urgentarea soluţionării cererii sale, cereri la care ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns. Astfel fiind, pârâtul nu poate fi exonerat de obligaţia achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, acesta deşi avea posibilitatea împiedicării litigiului prin soluţionarea la timp a cererii reclamantului, a procedat la soluţionarea cererii doar ulterior declanşării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului cheltuieli, pe care, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.
De altfel, în practica sa anterioară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (a se vedea în acest sens Decizia Secţiei Contencios administrativ nr. 3513 din 16 octombrie 2008) a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de faţă, asimilat) era în fiinţă în momentul sesizării instanţei, şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.
În aceste condiţii, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este nefondat, astfel încât art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 694/2010. Contencios → |
|---|
