ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 687/2010
Dosar nr. 1296/2/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1690 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de P.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, şi l-a obligat pe pârât să soluţioneze cererea reclamantului în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii astfel pronunţate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul a. depus cererea de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2007, sub numărul de înregistrare 461/RD/2007, cerere urmată de alte două cereri de urgentare a soluţionării dosarului, depuse la data de 29 iulie 2008 şi respectiv la data de 10 decembrie 2008, niciuna din cererile reclamantului neprimind răspuns din partea Direcţiei cetăţenie din cadrul ministerului pârât.
În raport cu data depunerii primei cereri a reclamantului, instanţa a apreciat că prin nesoluţionarea acesteia timp de 2 ani, s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, cererea reclamantului fiind astfel întemeiată.
Apreciind totodată, că volumul de activitate al pârâtului, cauzat de numărul mare de cereri similare înregistrate, a constituit o cauză mai presus de voinţa acestuia care l-a împiedicat să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de lege în termenul legal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea de daune morale
În dezvoltare motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut în esenţă, greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, termenul de 30 de zile prevăzut de această lege, nefiind aplicabil cauzei, parcurgerea procedurii speciale prevăzută de lege pentru soluţionarea cererilor având ca obiect cetăţenia română, necesitând o perioada de timp mult mai mare decât cea stabilită de instanţă prin hotărârea pronunţată.
A mai susţinut recurentul, că deşi art. 10 din Convenţia Europeană privitoare la cetăţenie prevede că fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze cererile în această materie într-un termen rezonabil, situaţia specială şi particulară, determinată de numărul foarte mare de cereri formulate de persoane descendenţi ai foştilor cetăţeni români care au domiciliat pe teritoriul actual al Republicii Moldova, a condus la imposibilitatea procesării acestor cereri în termenul în care unele acte doveditoare aveau valabilitate, şi implicit la posibilitatea prezentării dosarului la comisie pentru soluţionare, previzionând în acelaşi timp şi eventuala soluţie favorabilă. Se arată că, în această situaţie, dacă s-ar ţine cont numai de termenul rezonabil, s-ar ajunge la respingerea majorităţii cererilor, întrucât numărul mare al acestora nu permite soluţionarea lor în termenul în care actele depuse îşi păstrează valabilitatea.
Recurentul a invederat instanţei de recurs faptul că, din adresa nr. 6584/DC din 16 aprilie 2009 emisă de Direcţia Cetăţenie, şi comunicată la data de 22 aprilie 2009, rezultă că cererea reclamantului a rămas fără obiect, întrucât aceasta a fost aprobată prin ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 408/C din 30 ianuarie 2009, publicat în M.Of., Partea I nr. 79 din 11 februarie 2009.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Examinând cauza atât din prisma criticilor formulate de recurent, cât şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în raport de normale legale incidente, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate.
Este neîntemeiată critica recurentului privitoare la greşita aplicare sau pe încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) atâta vreme cât, aşa cum rezultă cu evidenţă din actele şi lucrările dosarului şi nu în ultimul rând din considerentele sentinţei recurate, în mod corect caracterul rezonabil al termenului de soluţionare al cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române a fost stabilit prin raportare la momentul înregistrării cererii - anul 2007 - şi pe dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
Trecerea unui termen de 2 ani de la data înregistrării cererii reclamantei nu poate fi calificat ca fiind unul rezonabil iar imposibilitatea asigurării de către statul român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea şi analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celei în discuţie, nu poate fi opusă reclamantului. In respectarea Convenţiei europene şi pentru crearea cadrului legislativ necesar soluţionării numărului extrem de mare al cererilor de acordare/redobândire a cetăţeniei române a fost adoptată OUG nr. 87/2007.
Stabilirea de către instanţă a termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei pronunţate nu înseamnă ignorarea dispoziţiilor legale speciale, ci presupune o reparaţie echitabilă acordată reclamantei pentru nesoluţionarea cererii înregistrate sub nr. 461/RD/2007, în aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ .
Susţinerea recurentului privind rămânerea fără obiect a cererii intimatului-reclamant, prin soluţionarea favorabilă a acesteia, nu poate fi primită drept critică în ceea ce priveşte legalitatea hotărârii primei instanţe, recurentul-pârât invocând acest aspect pentru prima dată abia în faţa instanţei de recurs.
Actul în discuţie relevă doar că obligaţia stabilită în sarcina recurentului-pârât ar fi fost deja executată, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv faţă de obligaţia generală ce-i revine de a soluţiona cererile într-un termen rezonabil.
Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1960 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimatul-reclamant a sumei de 720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 683/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 690/2010. Contencios → |
|---|
