ICCJ. Decizia nr. 839/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 839/2010
Dosar nr.1400/33/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 508 din 28 octombrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta T.V. şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) şi (3) din HG nr. 1825/2005, respingând totodată cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În acest sens s-a reţinut, în esenţă, că prin HG nr. 1825 din 22 decembrie 2005, s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, iar definiţia pe care această hotărâre o dă noţiunii de „naştere” este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia a fost emisă şi crează o discriminare între persane aflate în situaţii identice, fără a exista o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a invocat de asemenea inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate cu motivarea că aceasta poate avea ca obiect numai acte administrative cu caracter individual, nu şi acte administrative cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură, iar actul a cărei nelegalitate se invocă este evident un act cu caracter normativ, având rolul de a detalia legea şi de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a acesteia.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că măsurile de protecţie socială prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat, urmăresc îmbunătăţirea, echilibrului socialeconomic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie socială, astfel încât recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei leale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reţine că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepţiei de nelegalitate, dar chiar şi pe calea acţiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea sus-menţionată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în care legiuitorul nu diferenţiază între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.
Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariţiei Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, în sine, se va reţine, de asemenea, că argumentele recurentului nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 508 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 843/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 787/2010. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
