ICCJ. Decizia nr. 847/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 847/2010
Dosar nr.45548/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 noiembrie 2008 şi completată la data de 25 martie 2009, reclamantul I.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor şi Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, să se dispună anularea Ordinului Ministrului nr. 5473 din 25 septembrie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere/echivalare a titlului ştiinţific de doctor în drept, titlu obţinut conform Diplomei de doctor în drept eliberată de Consiliul Naţional de Acreditare din Republica Moldova, recunoaşterea acestui titlu ştiinţific şi obligarea ministrului să emită ordinul de recunoaştere a titlului ştiinţific confirmat prin diploma ce poartă apostila Ministerului Justiţiei din Republica Moldova privind Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961, obligarea pârâţilor la plata de daune morale şi materiale în sumă de 50.000 RON pentru repararea prejudiciului cauzat prin nesoluţionarea cererii într-un termen legal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008 i-a fost nelegal respinsă cererea de recunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept, titlu obţinut conform Diplomei de doctor în drept seria DR nr. X eliberată de Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare din Republica Moldova.
Reclamantul a susţinut că pârâţii au încălcat prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice de către instituţiile ştiinţifice acreditate în România şi Republica Moldova, din data de 20 iunie 1998, ratificat fără rezerve prin Legea nr. 39 din 12 martie 1999, precum şi prevederile Acordului privind colaborarea din domeniile ştiinţei, învăţământului şi culturii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, aprobat prin HG nr. 525/1992.
De asemenea, s-a arătat că pârâţii au încălcat dispoziţiile Cartei NARIC de la Bruxelles din 2004 pentru recunoaşterea diplomelor, Directivele Comisiei Europene şi prevederile Capitolului II de negocieri cu Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor, respectiv recunoaşterea şi echivalarea diplomelor în scopuri profesionale, prevederile art. 8 din Directiva 89/48 privind sistemul de recunoaştere a diplomelor din învăţământul superior, prevederile art. 3 şi 5 din Convenţia cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei, ratificată de România prin Legea nr. 172/1998, Normele Europene de interpretare a unor termeni şi sintagme şi dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 590/2003.
Prin nerespectarea acestor prevederi legale, reclamantul a considerat că i-au fost cauzate prejudicii, constând în dreptul de a fi promovat sau dreptul a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unui post în învăţământul universitar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2849 din 2 iulie 2009, prin care a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să emită un ordin prin care să recunoască reclamantului titlul ştiinţific de doctor în drept, conform Diplomei de doctor seria DR nr. X eliberată de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare din Republica Moldova, înregistrată cu nr. 4 din 14 iunie 2007, a obligat pârâţii să plătească reclamantului daune morale în sumă de 5.000 RON, respingând ca nefondată cererea acestuia privind acordarea de daune materiale.
Instanţa de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamantului de recunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept faţă de prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 19 mai 1998 şi ratificat prin Legea nr. 39/1999.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din acest acord bilateral, s-a reţinut că diplomele şi titlurile ştiinţifice de doctor în ramurile de ştiinţă, precum şi titlurile ştiinţifice, acordate în Republica Moldova, se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte părţi.
Cum acest acord nu cuprinde nici o dispoziţie care să permită părţilor semnatare să facă o reevaluare a cunoştinţelor şi performanţelor deţinătorului de diplomă şi titlul ştiinţific de doctor, instanţa de fond a considerat că pârâţii aveau competenţa să verifice numai conţinutul dosarului, autenticitatea şi valabilitatea documentelor depuse la dosar şi procedura de acordare a diplomei de doctor în vederea eliberării atestatului privind recunoaşterea titlului ştiinţific, fără a avea şi competenţa să analizeze caracterul şi nivelul ştiinţific al lucrării.
Din acest motiv, s-a apreciat că, prin nerecunoaşterea titlului ştiinţific al reclamantului în domeniul Ştiinţe Juridice şi Administrative, cu motivarea că lucrarea nu prezintă o valoare ştiinţifică şi este lipsită de creativitate, pârâţii au încălcat limitele de competenţă stabilite de lege.
Aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 privind competenţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor şi Certificatelor Universitare pentru confirmarea titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare a fost înlăturată în cauză, reţinându-se că acest organism consultativ are puteri depline cu privire la acordarea titlului de doctor în ştiinţe doctoranzilor care şi-au desăvârşit aceste studii în România, dar nu şi în privinţa evaluării în fond a titlului de doctor în ştiinţe obţinut de o persoană într-un alt stat.
De asemenea, s-a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, prin care a fost transpusă în legislaţia naţională Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cu motivarea că această reglementare nu produce efecte asupra unui acord bilateral care nu a fost denunţat în procedura prevăzută de lege.
Cererea de acordare a daunelor materiale a fost respinsă, pentru că reclamantul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu material, dar au fost obligaţi pârâţii la plata daunelor morale în sumă de 5.000 RON, apreciate ca fiind întemeiate pentru prejudiciul adus prin motivarea dată refuzului de recunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii şi respingerea acţiunii reclamantului.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a aplicat în cauză acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova, semnat la Chişinău la 19 mai 1998 şi ratificat prin Legea nr. 39/1999.
Recurentul a învederat că acest acord bilateral, încheiat pentru o perioadă de 5 ani, nu a fost prelungit automat şi nu poate fi prioritar legislaţiei comunitare în contextul aderării României la U.E., astfel că principiul echivalării automate a diplomelor sau altor acte de studii pe bază bilaterală nu se mai poate aplica atunci când este vorba de un stat terţ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată încălcarea dispoziţiilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, care prevăd competenţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare pentru confirmarea titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare.
Recurentul a învederat că acest consiliu a fost constituit în conformitate cu Legea nr. 172/1998 privind ratificarea Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europa, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997 şi Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, care prevăd că această recunoaştere trebuie să se facă cu respectarea unor condiţii minime de formare pentru anumite profesii.
De asemenea, recurentul a arătat că analiza dosarelor în vederea recunoaşterii şi echivalării se face doar de către Comisia cu atribuţii în acest sens, iar instanţa de judecată nu se poate substitui comisiei, indiferent de domeniu.
În condiţiile în care dosarul intimatului-reclamant a fost analizat cu respectarea procedurilor legale, recurentul a susţinut că în mod eronat s-a constatat refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de recunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept.
În acelaşi sens, s-a precizat că nici acordul bilateral invocat de intimatul-reclamant nu prevede recunoaşterea automată a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, deoarece recunoaşterea reciprocă nu este echivalentă cu recunoaşterea automată, fiind necesare proceduri suplimentare cum este procedura la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3904/2006.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că în mod nelegal au fost acordate daunele morale solicitate prin acţiune, deşi nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu moral prin emiterea ordinului de nerecunoaştere a titlului ştiinţific.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 5473 din 25 septembrie 2008 referitor la Dosarul înregistrat cu nr. 84.725 din 27 august 2007 a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de recunoaştere/echivalare a titlului ştiinţific de doctor în drept, obţinut în baza Diplomei de doctor în drept seria DR nr. X eliberată de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare din Republica Moldova.
Anularea acestui ordin a fost dispusă de instanţa de fond pentru încălcarea prevederilor acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova, semnat la Chişinău la 20 iunie 1998, ratificat de România prin Legea nr. 39/1999.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că acest acord a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani şi nu mai era în vigoare după data aderării României la Uniunea Europeană şi nu au fost finalizate etapele de negociere, semnare, ratificare şi protocolul pentru amendarea acordului din procedura prevăzută de Legea nr. 590/2003 privind tratatele internaţionale şi Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969.
În acest sens, prin Nota nr. H 2-3/30 din 14 ianuarie 2007 emisă de Ministerul Afacerilor Externe s-a precizat că, începând cu data aderării României la U.E., principiul general care stă la baza recunoaşterii actelor de studii ale cetăţenilor statelor terţe U.E., este prevalenţa acquis-ului comunitar în materiile implicate, atunci când acordurile bilaterale existente contravin sau nu mai corespund modernizării legislaţiilor şi exigenţelor în domeniu.
De asemenea, se constată că în mod nelegal s-a apreciat în hotărârea atacată că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 republicată, conform cărora, pentru confirmarea titlurilor şi certificatelor universitare Ministerul Educaţiei şi Cercetării constituie Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care funcţionează potrivit regulamentului propriu aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3904/2006.
În conformitate cu standardele de asigurare a calităţii în sistemul de învăţământ românesc, titlurile de doctor obţinute în România sau străinătate sunt atestate de C.N.A.T.D.C.U., constituit din profesori universitari, personalităţi de prestigiu ştiinţific, cultural şi moral, recunoscute pe plan naţional şi internaţional, selectaţi pe baza propunerilor senatelor universitare.
După analiza Dosarului nr. 84.725 din 4 iulie 2007 depus de intimatul-reclamant, comisia de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. a propus nerecunoaşterea şi pe cale de consecinţă, nici echivalarea diplomei de doctor în drept. Contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de nerecunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept a fost respinsă prin Nota C.N.A.T.D.C.U. din 18 aprilie 2008, cu motivarea că „lucrarea nu prezintă valoare ştiinţifică, fiind lipsită de originalitate şi creativitate”.
Urmare a unei noi contestaţii, comisia a reanalizat dosarul intimatului-reclamant şi prin Notă C.N.A.T.D.C.U. din 12 iunie 2008 a fost menţinută propunerea de neechivalare.
Rezoluţia C.N.A.T.D.C.U. a fost înaintată ministrului-recurent, în vederea emiterii Ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de acordare a titlului ştiinţific de doctor în drept.
Instanţa de fond a considerat în mod eronat că are competenţa realizării unei analize ştiinţifice de specialitate a tezei de doctorat întocmită de intimatul-reclamant, deşi această atribuţie aparţine C.N.A.T.D.C.U. şi nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Ca atare, este corectă şi critica recurentului, potrivit căreia prima instanţă s-a substituit comisiei de specialitate a C.N.A.T.D.C.U.
În condiţiile în care titlurile ştiinţifice de doctor obţinute în Republica Moldova nu pot fi recunoscute în mod automat şi necondiţionat, ci numai după parcurgerea procedurii interne de evaluare şi atestare realizată de C.N.A.T.D.C.U., conform prevederilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi ale Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3904/2006, instanţa de fond a constatat greşit nelegalitatea ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de recunoaştere a titlului ştiinţific de doctor în drept.
Având în vedere că nu este posibilă recunoaşterea automată a titlului ştiinţific de doctor în drept şi că propunerea comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. a fost de respingere a cererii de echivalare formulată de intimatul-reclamant, se constată că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, pentru anularea ordinului dedus judecăţii şi pentru obligarea autorităţilor pârâte să emită actul administrativ de recunoaştere a titlului ştiinţific acordat prin diploma de doctor în drept eliberată de Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare din Republica Moldova.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9, art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanţei de fond şi pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul I.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării împotriva Sentinţei civile nr. 2849 din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamantul I.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 845/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
