ICCJ. Decizia nr. 87/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 87/2010
Dosar nr. 325/42/2009
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău, anularea Hotărârii din 17 martie 2009 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu soţul său, în prezent decedat, cei doi copii şi fratele său, B.C. au fost refugiaţi din oraşul Paşcani, în anul 1944 şi au locuit în satul Strehaia, com. Degeraţi, Jud. Mehedinţi, aşa cum reiese din copia emisă de Direcţia Judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale.
A mai menţionat reclamanta că fratele său B.C. a fost declarat beneficiar al Legii nr. 189/2000 de Casa Judeţeană pe Pensii Iaşi.
Prin sentinţa nr. 102 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de contestatoarea C.O., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Buzău, a anulat Hotărârea din 17 martie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză (copie - extras tablou refugiaţi din 4 noiembrie 2008 eliberată de Arhivele Naţionale, acte de stare civilă, înscrisuri oficiale şi declaraţii autentificate de martori), rezultă că în anul 1944, reclamanta împreună cu soţul său şi ceilalţi membrii ai familiei s-au refugiat din localitatea Paşcani, Jud. Iaşi, în com. Degeraţi, satul Plasa Strehaia, Jud. Mehedinţi, iar ulterior au fost transferaţi în Jud. Buzău.
A mai reţinut prima instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin lege, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit cu începere din 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând cei care au fost refugiaţi sau strămutaţi în altă localitate.
În acest context, instanţa de fond a constatat că reclamanta, prin probele administrate, a dovedit că îndeplineşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul că s-au exercitat asupra acesteia persecuţii din motive etnice, astfel încât, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantei de recunoaştere a calităţii de refugiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat.
Se susţine, în esenţă, că probele aduse de reclamantă sunt neconcludente, deoarece din extrasul tabloului cu refugiaţi nu rezultă numele şi calitatea membrilor familiei refugiate, iar prenumele soţului contestatoarei este, potrivit certificatului de naştere, N. şi nu N. cum apare în actul eliberat de Arhivele Naţionale.
Se mai susţine că martorii au declarat că reclamanta a fost strămutată şi nu refugiată, cele două forme având regimuri juridice diferite.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori,potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretenţiilor sale.
Din dovezile administrate în cauză (extras tablou refugiaţi, acte de stare civilă, şi declaraţii de martori autentificate) rezultă că reclamanta, la data refugiului - martie 1944, era căsătorită cu C.N., care figurează ca titular de familie cu 6 membrii, în tabloul de refugiaţi stabiliţi în com. Degeraţi.
Faptul că în tabloul de refugiaţi, soţul reclamantei este trecut N. şi nu N. cu se menţionează în certificatul de naştere nu poate duce la concluzia că este vorba despre o altă persoană, având în vedere că celalalte date coincid cu cele susţinute de reclamantă şi au fost confirmate cu exactitate de declaraţiile autentificate ale martorilor.
Pe de altă parte, un argument ce ţine de echitatea şi consecvenţa raţionamentului juridic în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 în speţa de faţă, constă în situaţia, potrivit căreia, fratelui reclamantei, numitul B.C. i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin hotărâre emisă de Casa Judeţeană de Pensii Buzău, în temeiul aceluiaşi act oficial emis de Arhivele Naţionale, pe care l-a invocat şi reclamanta în prezentul dosar.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Buzău, împotriva sentinţei nr. 102 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
