ICCJ. Decizia nr. 91/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 91/2010
Dosar nr. 708/59/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.C.M., Arad, suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 50 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ privind anularea actului fiscal.
În motivare, reclamanta a arătat că în urma inspecţiei fiscale privind perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2009, A.F.P.C.M. Arad a stabilit obligaţii suplimentare de plată în sarcina sa în sumă de 3.095.131 lei, conform Deciziei de impunere nr. 50 din 31 martie 2009.
A mai arătat că, deşi a formulat contestaţie administrativă, autoritatea pârâtă nu a soluţionat-o în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, începând executarea silită împotriva societăţii, creând astfel iminenţa unui prejudiciu ireversibil.
A susţinut că existenţa unui caz bine justificat este dovedită prin înlăturarea prezumţiei de legalitate a deciziei de impunere, deoarece stabilirea unor obligaţii suplimentare de plată prin asimilarea ajutoarelor sociale acordate salariaţilor sub forma unor sume de bani şi tichete cadou, veniturilor salariale, se încalcă dispoziţiile codului fiscal, codului de procedură fiscală, precum şi contractul colectiv de muncă.
De asemenea, s-a mai afirmat că prin considerarea unor cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, ca nedeductibile fiscal, la calculul impozitului pe profit şi prin colectarea suplimentară a T.V.A.-ului, cu majorări, în condiţiile în care existau contracte scrise şi se dovedise prestarea efectivă a serviciilor, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 şi ale art. 145 şi 147 din aceeaşi lege, respectiv ale art. 22, 23 şi 27 din H.G. nr. 44/2004 şi dispoziţiile art. 107 alin. (2) și (4) şi a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 92/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 252 din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SA Arad şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 50 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, până la soluţionarea cauzei de instanţa de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că admiterea unei cereri de suspendare conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe şi anume „cazul bine justificat” şi iminenţa producerii unui prejudiciu urmare a punerii în executare actului administrativ.
A mai reţinut că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinicie cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal, fiind arătate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, diligenţele depuse de reclamantă şi efectele negative posibile şi previzibile, din punct de vedere material, ale executării actului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. a Judeţului Arad în reprezentarea A.F.P.C.M. Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., prin motivele de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în considerentele sentinţei nu se motivează cele reţinute referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, instanţa de fond nu a analizat condiţia referitoare la paguba iminentă, omiţând să facă referire la aceasta.
- în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se menţionează că în mod greşit s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, deoarece nu au fost făcute dovezi de reclamantă în acest sens. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la cazul bine justificat se arată că instanţa nu a arătat care sunt faptele de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ precum şi faptul că deşi nu a fost investită să soluţioneze fondul contestaţiei, aceasta în mod greşit procedează în acest fel.
Cea de-a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, nu a poate fi reţinută ca îndeplinită deoarece reclamanta nu a dovedit că prin executarea actului administrativ i se aduce o vătămare iminentă şi ireparabilă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că sentinţa recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, fiind dovedită îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 din legea menţionată pentru suspendarea Deciziei nr. 50/2009, reiterându-se in acest sens considerentele din cererea de chemare în judecată. De asemenea, s-a invocat lipsa calităţii de recurent a D.G.F.P. Arad.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ. apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), potrivit căruia: „cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
De asemenea, noţiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
În cauză, nu a fost făcută dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor menţionate mai sus, sentinţa recurată fiind nelegală şi netemeinică.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia “cazului bine justificat”deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate în concret faptele sau împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Simplele susţineri ale reclamantei din cererea de chemare în judecată, preluate de instanţă, referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat nu fac dovada îndeplinirii acestei condiţii, cu atât mai mult cu cât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Condiţia referitoare la “paguba iminentă” astfel cum este definită de legiuitor nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită, având în vedere justificarea intimatei-reclamante că s-a început executarea silită împotriva sa iar cuantumul ridicat al creanţei trebuie avut în vedere atunci când se apreciază dacă prin executare se poate produce o pagubă cu caracter ireversibil.
Eventualele prejudicii aduse intimatei-reclamante ca urmare a executării deciziei de impunere nu pot fi apreciate ca fiind relevante în ceea ce priveşte îndeplinirea acestei condiţii fără a se argumenta de ce această executare este un prejudiciu greu de reparat, aşa cum acesta este caracterizat şi în recomandarea Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei.
Nici instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale intimatei - reclamante nu justifică îndeplinirea acestei condiţii, întrucât acestea, chiar dacă nu pot forma obiectul unor acte de dispoziţie, pot fi folosite în continuare potrivit scopului lor.
Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unei prejudiciu în patrimonial debitorului, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia ca această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Arad în reprezentarea A.F.P.C.M. Arad, împotriva sentinţei nr. 252 din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Arad, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 92/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
