ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIÂIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 89/2010
Dosar nr. 360/57/2009
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 132/ CA din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a A.N.R.P. şi a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. A obligat pârâta să emită reclamantei decizie reprezentând titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 50 mp ocupat de construcţii din C.F., Geoagiu Băi şi să îi comunice acesteia numărul de ordine din listă şi raportul de evaluare. A respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive aceasta este întemeiată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 aşa cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, C.C.S.D. este organul abilitat să dispună emiterea deciziilor referitoare la titluri de despăgubiri, A.N.R.P. neavând nici o atribuţie în acest sens.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 1685 din 22 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că pentru terenul în suprafaţă de 50 de m.p. ocupată de construcţii, reclamanta are dreptul la măsuri reparatori prin echivalent, până la concurenţa sumei de 47.364.750 lei, dosarul reclamantei fiind înaintat C.C.S.D. de către SC G. SA Geoagiu Băi cu adresa din 16 august 2007, dată de la care reclamanta a stăruit prin mai multe adrese pentru soluţionarea acestuia, însă nu a primit niciun răspuns.
În acest context, a reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă trebuia să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti menţionate în sensul acordării titlului de despăgubiri.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, prima instanţă a constatat că acestea este nefondat, reclamanta nefăcând dovada că a suferit vreun prejudiciu şi nici a faptului că, la solicitarea Comisie, a depus hotărârea judecătorească cu menţiunea definitivă şi executorie.
A reţinut, în final, că cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, de, asemenea, nu a fost dovedită, la dosar neexistând vreun document justificativ în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta P.A. şi pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele expuse în ceea ce urmează:
1. Recurenta - reclamantă P.A. solicită modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţi procesuale pasive a A.N.R.P. şi admiterea cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 20.000 lei.
În susţinerea recursului invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat.
Prin motivele de recurs se arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., neavând în vedere faptul că această instituţie are atribuţii certe privind soluţionarea dosarelor de despăgubiri, care rezultă din dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Se mai susţine că, soluţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale nu are temei legal, reţinându-se în mod greşit nedovedirea prejudiciului suferit de reclamantă, în condiţiile în care s-au făcut nenumărate demersuri pentru emiterea titlului, dar autoritatea pârâtă a refuzat să dea curs solicitărilor repetate şi nici până la momentul depunerii cererii de recurs nu i s-a comunicat ordinea ocupată de dosarul său de despăgubire.
2. Recurenta-pârâtă C.C.S.D. îşi întemeiază recursul formulat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea recursului se arată următoarele:
- instanţa de fond nu a luat în considerare apărările formulate de pârâtă în sensul că reclamanta are dreptul la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 47.364.750 lei stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel încât Comisia nu poate decât să procedeze la punerea în executare a acesteia, fără a mai proceda la o reevaluare a imobilului, situaţie care nu mai necesită întocmirea unui raport de evaluare care să fie comunicat reclamantei;
- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, obligând pârâta să comunice raportul de evaluare, prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii statuându-se că, în situaţia în care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta;
- referitor la soluţia de obligare a Comisiei la comunicarea către reclamantă a locului din lista celor ce urmează a fi despăgubiţi se arată că aceasta este greşită, având în vedere că în Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a stabilit că dosarele de despăgubire sunt tratate cu prioritate, însă reclamanta nu a depus hotărârea judecătorească irevocabilă pentru a o putea pune în executare.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Contextul factual al cauzei de faţă nu este contestat.
1. Recursul declarat de reclamanta Popescu Ana
a. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Acţiunea reclamantei are ca temei refuzul nejustificat de efectuare a unei operaţiuni administrative constând în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 13 alin. (1) din acest act normativ, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit legii se constituie C.C.S.D., care are ca principale atribuţii, pe acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire şi de a lua măsurile legale necesare în acest sens.
Totodată, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede, în alin. (4) și (6), că pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură şi trimite dosarele la evaluatorul sau la societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire şi în baza căruia Comisia Centrală va emite titlu de despăgubire, conform alin. (7) al aceluiaşi articol.
Rezultă de aici că entitatea titulară de drepturi şi obligaţii în raportul de drept administrativ dedus judecăţii este C.C.S.D. iar nu A.N.R.P., care are atribuţii distincte, de coordonare a procesului de acordare a despăgubirilor şi de emitere a titlurilor de plată şi titlurilor de conversie în etapa valorificării titlurilor de despăgubire, potrivit art. 131 şi art. 181 - 189 din actul normativ menţionat mai sus.
Prin urmare, motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. este nefondat.
b. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la neacordarea daunelor morale se constată că şi aceasta este neîntemeiat raportat la situaţia potrivit căreia autoritatea pârâtă a răspuns totuşi cererilor repetate ale reclamantei, motivând neemiterea titlului de nedepunerea la Dosarul de despăgubiri a Deciziei nr. 1176/A/2005 a Curţii de Apel Alba - Iulia, reclamanta nefăcând dovada că s-ar fi conformat acestei cerinţe. Pe de altă parte, faptul întârzierii emiterii titlului de despăgubire către reclamantă nu este de natură, prin el însuşi, să dovedească existenţa unui prejudiciu moral suferit de reclamantă, fără a fi indicate şi probate consecinţele concrete negative ale acestei situaţii, care să se fi răsfrânt asupra reclamantei prin provocarea unor suferinţe la nivel psihologic.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta P.A. va fi respins ca nefondat.
2. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
Analizând motivele de recurs formulate de autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că acestea vizează, de fapt, doar modul în care instanţa de fond a soluţionat capetele de cerere accesorii celui principal, constând în obligarea Comisie Centrale la emiterea titlului de despăgubire.
Astfel, recurenta-pârâtă recunoaşte că are obligaţia de a pune în executare Decizia nr. 1176/A/2005 a Curţii de Apel Alba - Iulia, executarea acestei hotărâri judecătoreşti constând tocmai în emiterea titlului de despăgubiri în cuantum de 47.364.750 lei, astfel cum s-a stabilit irevocabil de instanţa judecătorească. Pe acest aspect, se constată că instanţa de fond a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 50 de mp ocupat de construcţii din C.F. a localității Geoagiu Băi, în considerente făcând referire strictă la Deciziile nr. 1176/A/2005 a Curţii de Apel Alba - Iulia şi la Decizia nr. 1685/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi reţinând că prin acestea s-a stabilit irevocabil cuantumul despăgubirilor ca fiind 47.364.750 lei, ce vor fi acordate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest context, orice speculaţie legată de încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor Deciziei nr. 52/2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, nu are temei, instanţa nedispunând reevaluarea imobilului.
Luând în considerarea interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportat la situaţia concretă din speţă, rezultă că în cazul reclamantei, autoritatea pârâtă trebuia să procedeze direct la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, dosarul de despăgubire fiind trimis Comisiei Centrale încă din data de 16 august 2007 cu adresa SC G. SA Geoagiu Băi.
Justificarea neemiterii titlului de despăgubire până la momentul acţionării în judecată, bazată pe nedepunerea de către reclamantă a Deciziei nr. 1176/A/2005 a Curţii de Apel Alba - Iulia, invocată în apărare de autoritatea pârâtă, nu poate fi primită, având în vedere că această solicitare a Comisiei a venit la aproximativ 2 ani de la înregistrarea dosarului de despăgubiri şi ca urmare a memoriilor repetate ale reclamantei, la dosar fiind depuse hotărârile pronunţate în fond şi recurs privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În ceea ce priveşte critica adusă soluţiei de obligare a autorităţii pârâte la comunicarea numărului de ordine din lista peroanelor care urmează a fi despăgubite, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus corect şi legal acest lucru, având în vedere că prin Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a stabilit ca şi criteriu de soluţionare a cererilor, ordinea înregistrării dosarelor la sediul Comisiei, aspect recunoscut de recurenta - pârâtă, chiar în cererea de recurs. Or, având în vedere că dosarul reclamantei a fost înaintat recurentei-pârâte la data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008, reclamanta prin scrisoare recomandată a precizat că doreşte ca despăgubirile să îi fie acordate în bani, este evident că există un număr de ordine atribuit dosarului reclamantei, pe care autoritatea pârâtă este obligată să îl comunice acesteia.
În ceea ce priveşte aspectul necesităţii întocmirii raportului de evaluare sau a inexistenţei acestei obligaţii din parate autorităţii pârâte, se constată că soluţia instanţei de fond nu a fost dată în sensul obligării la întocmirea acestuia, faptul comunicării acestui înscris fiind o chestiune care se va lămuri cu ocazia executării şi, oricum, îndeplinirea sarcinii de a emite titlul de despăgubire stinge şi obligaţia accesorie anterioară.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi recursul declarat de pârâta C.C.S.D. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de P.A. şi C.C.S.D., împotriva sentinţei nr. 132/ CA din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 91/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
