ICCJ. Decizia nr. 905/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 905/2010
Dosar nr.119/45/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 85/CA din 25 mai 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea introdusă de reclamanţii M.G., P.M., C.R.M., S.G., B.N., U.G., G.N., A.C., F.C. şi I.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile ce privesc perioada anterioară datei de 26 septembrie 2005, respingând acţiunea reclamanţilor de a se obliga pârâţii la plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr. 12B, începând cu data de 1 iunie 2003 şi până la data de 26 septembrie 2005 pentru prescrierea dreptului la acţiune.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de a se obliga pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi la plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr. 12.B, solicitată pentru perioada 26 septembrie 2005 - 31 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice este întemeiată, deoarece reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Iaşi, în calitate de agenţi de poliţie, cei doi pârâţi nefiind implicaţi în procesul acordării dreptului solicitat, neaflându-se în raporturi juridice directe cu reclamanţii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române, instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanţii fac parte dintr-o structură organizatorică aflată în subordinea I.G.P.R., autoritate care are calitatea de ordonator de credite pentru Direcţia Poliţiei Transporturi Iaşi.
A mai reţinut prima instanţă că este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioară termenului de trei ani calculat de la data introducerii acţiunii (26 septembrie 2008), întrucât nimic nu a împiedicat pe reclamanţi să-şi exercite dreptul de a sesiza instanţa, din momentul la care trebuiau şi puteau să cunoască că şeful unităţii nu a emis ordinul necesar pentru alocarea normei de hrană nr. 12B.
Pe fondul cererii a reţinut instanţa că din conţinutul prevederilor HG nr. 65/2003 rezultă fără echivoc faptul că norma nr. 12B se acordă doar poliţiştilor aflaţi în situaţii deosebite, ocazionale, precum ar fi participarea la ceremonii, aplicaţii în România împreună cu efective din ţările membre N.A.T.O. sau participarea la înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, nu şi pentru activitatea curentă specifică profesiei, simplul fapt al lucrului operativ 24 de ore din 24 nefiind de natură să le confere un beneficiu suplimentar, pe lângă celelalte drepturi ce le sunt acordate conform legii.
A concluzionat prima instanţă că împrejurarea că acest drept a fost recunoscut altor funcţionari publici cu statut special, prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu este de natură să constituie un precedent judiciar obligatoriu de urmat, atâta timp cât, pe de-o parte, dreptul nu a fost recunoscut în condiţiile HG nr. 65/2003 şi a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/440/2003, iar pe de altă parte pentru că reclamanţii nu au dovedit că s-au aflat, în perioada vizată, în vreuna din situaţiile limitativ prevăzute de normele evocate, instanţa neputându-se substitui autorităţii de reglementare pentru a completa cadrul normativ stabilit pentru acordarea suplimentului de hrană cunoscut sub denumirea de Norma nr. 12B.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii M.G., P.M., C.R.M., S.G., B.N., U.G., G.N., A.C., F.C. şi I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., fără a dezvolta separat motivele de recurs.
Prin criticile aduse sentinţei se susţine în esenţă că dreptul de a li se aloca reclamanţilor Norma nr. 12 B este un drept care decurge din lege, iar în condiţiile în care şeful unităţii a refuzat sau a omis să emită un ordin în acest sens, reclamanţii au dreptul de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru a-şi obţine drepturile.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Drepturile pe care le solicită reclamanţii, şi anume echivalentul bănesc al Normei de hrană nr. 12 B sunt acordate poliţiştilor aflaţi în una din situaţiile speciale prevăzute de HG nr. 65/2003 (Anexa 1) şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 440/2003 (pct. 2 din Tabel nr. 1).
Potrivit Anexei nr. 1 din HG nr. 65/2003, Norma de hrană nr. 12 B se acordă unor categorii de personal printre care şi personalului căruia i se aplică statutul poliţistului, care încadrează unităţile şi subunităţile de poliţie din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În perioada de referinţă, reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea la Direcţia Poliţiei Transporturi Iaşi, unitate care nu face parte din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Totodată, în conformitate cu pct. 2 din Tabelul nr. 1 al Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 440/2003 de suplimentul de hrană nr. 12 B, beneficiază gratuit poliţiştii care lucrează în ture, numai pe timpul lucrului efectiv.
Or, reclamanţii din cauză nu au făcut dovada că au lucrat în sistem de tură pentru a li se aplica dispoziţiile menţionate.
Dimpotrivă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au afirmat că lucrează în sistem operativ 24 de ore din 24.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţi ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G., P.M., C.R.M., S.G., B.N., U.G., G.N., A.C., F.C. şi I.V., împotriva Sentinţei civile nr. 85/CA din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 899/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
