ICCJ. Decizia nr. 897/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 897/2010

Dosar nr.1824/2/2009

Şedinţa publică din 18 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1973 din 12 mai 2009, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, cu consecinţa obligării pârâtului de a primi de îndată cererea reclamantului şi de a plăti acestuia daune morale în cuantum de 1.000 lei.

De asemenea, a anulat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca netimbrat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că s-a adresat cu o cerere în 3 decembrie 2008, cu revenire la 19 ianuarie 2009, Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău cât şi Ministerului Afacerilor Externe, solicitând stabilirea unei date pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 21/1991, în speţă fiind astfel incidente prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 referitoare la sancţionarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererilor sau nesoluţionarea lor în termen. A apreciat că trecerea unui interval de timp de 3 luni de la formularea primei cereri şi introducerea acţiunii în instanţă nu poate constitui un termen nerezonabil în sensul dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.V..

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se, în esenţă, că pe de o parte hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii/străine de natura pricinii, iar pe de altă, că instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea. Sub acest ultim aspect s-a precizat că în speţă este vorba în mod evident de "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei - ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 - obligă statul român să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea […], redobândirea cetăţeniei. În opinia recurentului, trecerea unui interval de timp de 5 luni de la momentul formulării scrisorii de intenţie îl îndreptăţeşte la valorificarea drepturilor conferite de Legea nr. 21/1991, doar o astfel de soluţie fiind în acord cu garanţia unui proces echitabil statuate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6).

Prin întâmpinare, Ministerul Afacerilor Externe a apreciat că sentinţa recurată este legală şi temeinică în contextul materialului probator administrat, subliniind că nu se poate reţine culpa sa - prin Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău - în condiţiile unei puteri de absorbţie a cererilor de redobândire a cetăţeniei române mult mai mică decât numărul solicitărilor venite din partea cetăţenilor moldoveni. În privinţa termenului rezonabil invocat de recurentul-reclamant, intimatul a amintit că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a explicat că aprecierea caracterului "rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte şi nu doar de durata termenului (Cauza Katte Klitsche de la Grange, spre exemplificare).

Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate de recurent şi expuse rezumativ de instanţa de control judiciar, dar şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. în raport de materialul probator existent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.

Obiectul acţiunii a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii de către reclamant a cetăţeniei române, obligarea ca această cerere să-i fie primită de îndată şi plata de daune morale în cuantum de 1.000 lei.

Cum însuşi reclamanta a precizat, scrisoarea de intenţie adresată Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău a fost întocmită la 3 decembrie 2008.

Demersul judiciar a fost pornit în faţa instanţei de contencios a Curţii de Apel Bucureşti la 2 martie 2009.

Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.

Întrucât nici legiuitorul naţional şi nici art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noţiunea de termen rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se primesc, se înregistrează sau se soluţionează cererile de redobândire a cetăţeniei române.

Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă şi raportarea la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că noţiunea de "termen rezonabil" nu este sinonimă celei de "termen scurt", ci se raportează la toate circumstanţele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

Este de notorietate că Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuţie şi că din lipsa unui spaţiu corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt.

În speţă, intervalul de timp de 4 luni scurs între data depunerii scrisorii de intenţie şi data sesizării instanţei de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil.

În contextul arătat, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 (1) lit. i) sau lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi nici cele ale art. 18 (1) cu referire la art. 1 (1) din acelaşi act normativ, soluţia corectă şi legală fiind aceea a respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Ca urmare, văzând art. 312 (1) C. proc. civ. şi art. 20 (1) din Legea contenciosului administrativ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sSentinţei civile nr. 1973 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.

Procesat de GGC - CL

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 897/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs