ICCJ. Decizia nr. 977/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 977/2010
Dosar nr.948/54/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată iniţial pe rolul Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.I. a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Administraţia Finanţelor Publice Craiova, solicitând anularea Deciziei din 12 iunie 2008 şi a Deciziei din 23 decembrie 2008.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că actele administrative fiscale pe care le contestă sunt netemeinice şi nelegale cu privire la suma de 107.599 RON debit şi 404.814 RON penalităţi de întârziere.
Reclamantul a mai susţinut, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei în procedura prealabilă ca tardivă, că soluţia organelor fiscale este vădit nelegală, întrucât pârâta autoritate nu a comunicat Decizia nr. X/2008 în niciuna dintre modalităţile prevăzute de art. 44 din OG nr. 92/2003.
Prin Sentinţa nr. 652 din 25 martie 2009, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
La data de 7 aprilie 2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 910/54/2009.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că prin Decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Craiova contestaţia nu a fost soluţionată pe fond.
Examinând excepţia invocată, prima instanţă a găsit-o întemeiată cu privire la capătul de cerere relativ la anularea Deciziei nr. Y/2009 prin care a fost antrenată răspunderea solidară a reclamantului, având în vedere că autoritatea pârâtă nu a soluţionat pe fond contestaţia.
În ceea ce priveşte capătul II al cererii, relativ la anularea Deciziei din 23 decembrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, Curtea de Apel Craiova l-a găsit întemeiat, iar prin Sentinţa civilă nr. 225 din 11 iunie 2009 a admis contestaţia formulată de N.I., a anulat Decizia din 23 decembrie 2008 şi a obligat pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia înregistrată la 16 decembrie 2008.
În motivarea hotărârii sale prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă prealabilă şi anume Decizia nr. X/2008, emisă de către Administraţia Finanţelor Publice Craiova, a fost comunicată prin publicitate la data de 17 iunie 2008, conform "Anunţului individual", ce poartă numărul XX/17 iunie 2008.
Reclamantul a luat cunoştinţă despre emiterea acestuia la data de 9 decembrie 2008, dată la care Administraţia Finanţelor Publice Craiova i-a comunicat o somaţie din care rezultă ca va fi executat pentru suma de 512.413 RON.
Deşi prevederile art. 44 C. proCod Fiscal prevăd posibilitatea comunicării actului administrativ prin publicitate, aceleaşi reglementări [alin. (4)] fac trimitere la aplicarea Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte "comunicarea prin publicitate" care se aplică în mod corespunzător.
Or, din cuprinsul prevederilor art. 95 C. proc. civ. rezultă că citarea respectiv comunicarea unui act prin publicitate, inclusiv prin afişarea acestuia la sediul organului emitent, se face numai atunci când, prin tot ce a fost întreprins, nu s-a izbutit a se afla domiciliul părţii respective.
În cazul de faţă însă, deşi organele fiscale cunoşteau domiciliul fiscal al reclamantei, au procedat la comunicarea actului contestat prin publicitate, ceea ce evident reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile de către autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului N.I..
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile art. 4 (2) C. proc. pen. nu conţin niciun fel de prevedere referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare, cumulativ, prin mai multe modalităţi legale, aşa cum nu acordă o importanţă mai mare uneia dintre acestea şi nici nu stabilesc o ordine a modalităţilor în care trebuie să fie transmis actul administrativ.
În opinia recurentei, organul fiscal a procedat corect la comunicarea actului administrativ prin publicitate la 27 iunie 2008, cu respectarea dispoziţiilor art. 44 (3) C. proCod Fiscal, iar cererea formulată în procedura prealabilă în data de 16 decembrie 2008 este tardivă.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că nu subzistă în speţă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, pentru considerentele în continuare arătate.
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalităţi de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum şi comunicarea prin publicitate [lit. d)], care se efectuează în condiţiile prevăzute la alin. (3).
Acelaşi text de lege dispune, prin alin. (4), că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) C. proc. civ., citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Într-o corectă aplicare a acestor prevederi legale, nu este suficient, aşadar, ca reclamantul să afirme că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, confirmându-şi, eventual, susţinerile cu probe corespunzătoare.
Dacă se dovedeşte că adresa pârâtului era cunoscută şi totuşi s-a obţinut citarea sa prin publicitate, toate actele săvârşite după acest moment se vor anula, astfel cum prevede art. 95 alin. (4) C. proc. civ.
În raport cu aceste prevederi legale, precum şi cu raţiunea şi efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
În conformitate cu prevederile art. 45 C. proCod Fiscal, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condiţiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, sub sancţiunea decăderii, astfel cum rezultă din prevederile art. 205, corelate cu cele ale art. 207 C. proCod Fiscal
În speţă, în raport cu actele dosarului şi prevederile legale anterior redate, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamantul a luat cunoştinţă de emiterea actului contestat numai la data de 9 decembrie 2008, dată la care i-a fost comunicată somaţia de plată a obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa. Ca atare, contestaţia înregistrată la 16 decembrie 2008 a fost formulată în termenul prevăzut de art. 207 (1) C. proCod Fiscal
În aceste condiţii, cum organul fiscal competent s-a pronunţat numai asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei, a cărei incidenţă a fost greşit reţinută, în considerarea dispoziţiilor art. 218 C. proCod Fiscal, s-a impus adoptarea soluţiei de anulare a Deciziei din 23 decembrie 2008, cu consecinţa obligării organului respectiv la soluţionarea pe fond a acesteia.
Reţinând, faţă de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei civile nr. 225 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 905/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
