ICCJ. Decizia nr. 966/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 966/2010
Dosar nr.7234/2/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Ţ. & Ţ. S.R.L. Călăraşi a chemat în judecată Guvernul României solicitând să se constate refuzul nejustificat al Guvernului pentru modificarea şi completarea HG nr. 1202 din 04 octombrie 2007 în sensul includerii culturii de soia între culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului 2007 calamitate natural, precum şi vătămarea reclamantei din cauza acestui refuz, în drepturile sale recunoscute de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002, în privinţa acordării despăgubirilor băneşti, privitoare la această cultură.
Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri băneşti în sumă de 155.564,42 RON, ca urmare a vătămării sale în drepturile conferite de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în cursul anului 2007 a cultivat o suprafaţă de teren de 190,51 ha cu soia, ce a fost calamitată în procent de 100% conform procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole din 14 august 2007 şi din 26 septembrie 2007 de Comisia de constatare a pagubelor.
În urma demersurilor reclamantei, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i-a comunicat Adresa din 25 februarie 2008 în care precizează că deşi judeţul Călăraşi a fost declarat ca făcând parte din zona calamitată de factorul de secetă excesivă, totuşi cultura de soia nu a fost menţionată pentru acordarea de despăgubiri.
Cu privire la omisiunea includerii culturii de soia între culturile prevăzute de HG nr. 1202/2007 şi HG nr.636/2006 reclamanta a formulat plângere prealabilă către Guvernul României, însă cu Adresa din 15 iulie 2008, acesta a comunicat un "refuz nejustificat" de soluţionare a cererii, refuz ce o vătăma pe reclamantă în drepturile sale recunoscute de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 ianuarie 2009 pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat aşa cum este definit de disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, aceasta nefiind introdusă în termenul de decădere de 1 an de la emiterea actelor administrative cu caracter individual HG nr. 1202/2007 şi HG nr. 636/2007.
Cu privire la fondul acţiunii pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La data de 13 ianuarie 2009 M.A.P.D.R. a formulat cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului solicitând instanţei respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 381/2002, coroborate cu dispoziţiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1854 din 5 mai 2009 a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii invocate de Guvernul României.
A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Ţ. & Ţ. S.R.L. Călăraşi în contradictoriu cu Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta s-a adresat Guvernului cu plângere prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a primit răspuns de la această autoritate în sensul că iniţiatorul actului apreciază reclamaţia administrativă ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform art. 17 din Legea nr. 381/2002 "Persoanele fizice sau juridice beneficiază de prevederile prezentei legi dacă au fost afectate de fenomenele naturale şi bolile prevăzute la art. 2 şi se afla în zone calamitate, declarată prin hotărâre a Guvernului, şi au culturile, plantaţiile, animalele, pasările, familiile de albine sau peştii asigurate prin societăţi de asigurare".
Pe de altă parte, nu poate fi invocată lipsa de diligenţă a producătorului care nu ar fi realizat irigaţiile/care şi-ar fi asumat riscul înfiinţării culturii în condiţiile secetei în iarna - primăvara, deoarece aceste condiţii sunt comune tuturor culturilor calamitate natural.
Astfel, art. 1 din HG nr. 636/2007 modificată declară starea de calamitate naturală în agricultură în zonele în care culturile de câmp însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului 2007 au fost afectate de seceta excesivă, persistentă în timp, din perioada 2006 - 2007, şi care afectează terenurile neirigate.
Argumentele care se reţin în motivarea refuzului de acordare a despăgubirilor şi pentru culturile de soia sunt cele referitoare la acordarea de prioritate culturilor agricole calamitate în funcţie de importanţa strategică a acestora (cele necesare pentru a asigura hrana populaţiei, respectiv furaje pentru animale), în raport de fondurile existente.
În susţinerea caracterului nejustificat al acestui refuz, reclamanta invocă prin acţiune dreptul acordat de Legea nr. 381/2002.
Curtea constată însă, având în vedere dispoziţiile art. 17 coroborate cu celelalte dispoziţii din legea privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, că dreptul producătorilor agricoli la despăgubiri nu se naşte la ivirea stării de calamitate naturală, ci ca urmare a îndeplinirii mai multor condiţii.
Una dintre aceste condiţii este aceea că respectiva cultură să fie inclusă în HG care declară starea de calamitate.
Guvernul are aceasta competenta în baza legii - art. 14 din Legea 381/2002, iar dreptul de apreciere este larg: în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturale prin hotărâre".
Pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere la adoptarea HG nr. 1202/2007 în limita competenţelor legale, cu justificarea refuzului de a soluţiona favorabil cererea reclamantei prin motive ce ţin de interesul naţional, în contextul unor condiţii extraordinare (fenomen generalizat de secetă) şi ţinând seama de fondurile alocate cu această destinaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. "Ţ. & Ţ." S.R.L. Călăraşi criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Curtea, verificând în prealabil cererea de recurs formulată, a constatat că deşi recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 RON şi timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate dosar, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din OG nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de S.C. "Ţ. & Ţ." S.R.L. Călăraşi împotriva Sentinţei civile nr. 1854 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 918/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 953/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
