ICCJ. Decizia nr. 990/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 990/2010
Dosar nr.7160/2/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 octombrie 2007 reclamantul H.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor obligarea la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că obligaţia de plată a primei de vacanţă se întemeiază pe art. 37 din OG nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat succesiv nu prezintă relevanţă în cauză întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, dreptul la sporul de fidelitate se întemeiază pe dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul la primele de vacanţă şi la sporul de fidelitate a fost suspendat.
De asemenea, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale pretinse.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare în care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie şi lipsa calităţii procesuale pasive a sa. În susţinerea întâmpinării chematul în garanţie a arătat că doar pârâţii pot fi obligaţi la plata primelor de vacanţă restante executarea urmând să se realizeze pe seama bugetului alocat acestor instituţii. Chematul în garanţie nu are raporturi cu reclamantul şi nici nu este ordonator de credite pentru bugetul alocat autorităţilor pârâte. Pe fondul cererii, chematul în garanţie a arătat că dreptul la primele de vacanţă a fost suspendat, astfel încât nu se pot aloca sume pentru o astfel de cheltuială care nu este stabilită în mod legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3125 din 4 decembrie 2007 a respins excepţiile invocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A admis acţiunea formulată de reclamantul H.N. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi cu chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A obligat pârâţii să plătească recurentului sumele reprezentând primele de vacanţă pentru anii 2004 - 2005 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport cu rata inflaţiei.
A obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi lipsa calităţii procesuale pasive, prima instanţă a respins-o ca neîntemeiată reţinând că Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală dar nu ca obligat şi solidar cu instituţia la care funcţionează poliţiştii ci în raport cu obligaţiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat în funcţie de datoriile fiecărui minister în parte.
Curtea a avut în vedere faptul că potrivit Legii nr. 500/2002 pârâtul principal nu ar putea să plătească sumele la care este obligat prin sentinţă dacă nu i se alocă fonduri necesare pentru efectuarea acestor plăţi.
Pe fondul cererii prima instanţă a reţinut că dreptul la prima de concediu a fost prevăzut de dispoziţiile art. 37 (2) teza I din OG nr. 38/2003, iar suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea ei, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca atare Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost obligaţi la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2004 - 2006 sumele urmând să fie actualizate în raport cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective pentru o deplină reparare a prejudiciului cauzat.
Acordarea sporului de fidelitate a fost hotărâtă având în vedere dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003 potrivit cărora "pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor criticând hotărârea ca nelegală şi netemeinică.
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2008 pricina a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Datorită faptului că, până la data 12 ianuarie 2010, niciuna dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an", iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Având în vedere şi prevederile dispoziţiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se şi timpul scurs înaintea suspendării.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva Sentinţei nr. 3125 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2010. Contencios. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1268/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
