ICCJ. Decizia nr. 983/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 983/2010
Dosar nr. 46631/2/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 25 iunie 2007, reclamantul E.M.A.J. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări anularea măsurii dispuse prin Adresa din 21 mai 2007 prin care i s-a refuzat acordarea dreptului de şedere permanentă în România şi obligarea pârâtului să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că deşi reclamantul cetăţean libanez, se află în România de 15 ani şi are permis de muncă din anul 2004 şi viză de lungă şedere, în mod nejustificat pârâtul i-a refuzat acordarea dreptului de şedere permanentă, motivat în drept de disp. art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 modificată şi republicată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2449 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reţinând că respingerea solicitării de stabilire este întemeiată, întrucât, în baza informaţiilor cu caracter secret transmise de S.R.I. s-a constatat că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
S-a arătat că reclamantului nu i-au fost încălcate dreptul la apărare şi nici cel privind accesul la un proces echitabil având la dispoziţie mijloacele procedurale pentru a lua cunoştinţă de documentele cu caracter secret avute în vedere la luarea măsurilor.
Prin Decizia civilă nr. 2144 din 28 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe pe care a casat-o dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 50 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 194/2002 modificată şi republicată, dreptul de şedere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an numai dacă, sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea în ţară, prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. c), e), f), g), h), textul de la lit. h) referindu-se la situaţia în care străinul nu prezintă pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.
S-a arătat că, prelungindu-se periodic dreptul de şedere al reclamantului au fost verificate condiţiile legale pentru a se dispune această măsură, inclusiv aceea de nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, astfel încât se impune ca instanţa de trimitere să dispună completarea probelor sub acest aspect.
Totodată apărarea reclamantului cu privire la lipsa de dovezi privind pericolul pe care l-ar reprezenta acesta a fost apreciată ca fondată, impunându-se completarea probelor privind motivele concrete care au stat la baza respingerii cererii de stabilire a domiciliului în România pentru a se verifica dacă sunt întrunite în ansamblu condiţiile de acordare a dreptului de şedere permanentă, prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002 modificată şi republicată.
În fond după casare, pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus la dosarul cauzei actele avute în vedere la acordarea dreptului de şedere temporară al reclamantului în scopul desfăşurării de activităţi comerciale şi la prelungirea succesivă a acestui drept de şedere.
Prin adresele încuviinţate prin încheierea de şedinţă de la 10 martie 1999, Curtea a solicitat pârâtului ORI şi emitentului unuia dintre înscrisurile avute în vedere la emiterea adresei contestate - Serviciul Român de Informaţii - depunerea la dosarul cauzei în formă declasificată a actelor înaintate instanţei şi clasificate cu menţiunea "secret".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2817 din 30 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de E.M.A.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că nu prezintă relevanţă împrejurarea că la momentul acordării dreptului de şedere temporară reclamantului şi al prelungirii acestui drept s-a considerat că acesta îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 56 alin. (11) raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) şi art. 6 alin. (1) lit. h) din OUG nr. 194/2002, iar la momentul soluţionării cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă s-a stabilit că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, pe de o parte avându-se în vedere natura juridică şi efectele statului solicitat, iar pe de altă parte intervalul de timp scurs între momentele soluţionării celor două tipuri de solicitări formulate de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs criticând-o ca nelegală şi netemeinică, reclamantul E.M.A.J..
Curtea, verificând în prealabil cererea de recurs formulată, a constatat că deşi recurenta-reclamantă a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 RON şi timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosar, acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din OG nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de E.M.A.J. împotriva sentinţei nr. 2817 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1416/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
