ICCJ. Decizia nr. 1121/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1121/2011
Dosar nr. 1035/44/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei din funcţia de director executiv al A.P.I.A., Centru Judeţean B. motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor OG nr. 37/2009 precum şi de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorităţii pârâte.
Împotriva acestei măsuri reclamantul a formulat acţiune solicitând desfiinţarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi obligarea autorităţii pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită.
Reclamanta a susţinut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesităţii de reorganizare a unor servicii, în condiţiile în care competenţele funcţiei publice au rămas aceleaşi.
Totodată, a susţinut că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv OG nr. 37/2009 este unul neconstituţional, actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute prin Constituţia României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar şi prevederi cuprinse în acte internaţionale precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea măsurii dispuse. În opinia acesteia, demiterea reclamantei din funcţia ocupată este justificată prin aceea că postul deţinut de reclamant a fost desfiinţat, iar reorganizarea serviciilor deconcentrate a fost dispusă prin lege.
Totodată, pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat, deoarece prin sentinţa civilă nr. 118 din 12 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 759/44/2009, reclamanta a obţinut definitiv şi irevocabil suspendarea deciziei nr. 587/2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pârâta a mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Prin sentinţa nr. 55 din 6 februarie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.D.M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a constatat nulitatea deciziei 587 din 24 aprilie 2009 emisă de Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – A.P.I.A. şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere de director executiv la Centrul Judeţean B. din cadrul A.P.I.A., a respins cererea de acordare a daunelor morale ca nefondată, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect şi a respins ca nefondate excepţiile autorităţii lucrului judecat şi inadmisibilităţii invocate de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că măsura dispusă împotriva reclamantei este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât OG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională a României.
Prin OG nr. 37/2009 aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională.
Prin reglementările sale, OG nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
Aşa fiind, instanţa de fond a admis acţiunea, a dispus anularea măsurii dispuse prin actul administrativ atacat şi reintegrarea reclamantei în funcţia şi atribuţiunile specifice postului deţinut.
Totodată, autoritatea pârâtă a fost obligată şi la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite pe perioada demiterii ilegale din funcţie.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la daunele morale solicitate, instanţa de fond a constatat că în afară de propriile sale afirmaţii, reclamanta nu a făcut dovada că măsura dispusă de autoritatea pârâtă i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral, aşa cum a pretins. Pentru acest considerent cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale a fost respinsă.
Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate, atât excepţia puterii lucrului judecat, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv art. 163 C. proc. civ., precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, reclamanta nefundamentâdu-şi solicitarea pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 24 februarie 2011, recurenta-reclamantă M.D.M. a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata recursului.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta M.D.M.
Pârâta A.P.I.A., prin motivele de recurs formulate susţine că prin actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat – Decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 – emis de Directorul General al A.P.I.A., recurenta - reclamantă a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Centrului Judeţean A.P.I.A., B. urmare intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009.
Astfel, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii deciziei au fost corect invocate, acestea referindu-se la prevederile art. II. alin. (1) din OUG nr. 37/2009, art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3). alin. (5), alin. (6). alin. (7). art. 103 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. III alin. (11) din OUG nr. 37/2009, ,,Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
Actul normativ incident a legitimat aplicarea prevederilor art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7), art. 103 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În aplicarea prevederilor art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică şi are loc în următoarele condiţii (...) prin eliberare din funcţia publică", în art. 1 alin. (2) din Decizia atacată s-a stipulat faptul că recurentei - reclamante" (...), îi încetează raportul de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică".
Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 de euro, recurenta consideră că în mod corect instanţa de fond a respins cererea recurentei-reclamante, constatând că această cerere este întemeiată numai pe propriile sale afirmaţii, nefăcând dovada că măsura dispusă de autoritatea emitentă a actului administrativ i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral.
În altă ordine de idei, nu se poate reţine culpa emitentului actelor administrative, şi nici reaua - credinţă, deoarece responsabilitatea instituţiei poate interveni dacă se face dovada că la emiterea actului administrativ, cu privire la persoana recurentei - reclamante, prejudiciul a fost cauzat prin imprudenţă sau prin neglijenţă.
Recurentul mai susţine că acordarea acestora trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către acela care le solicită şi fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare, întrucât admisibilitatea unei asemenea cereri este condiţionată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material şi a celui moral.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei din funcţia de director executiv al A.P.I.A., Centru Judeţean B.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi „art. 15 şi urm.” din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de M.D.M. împotriva sentinţei civile nr. 55 din 6 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1120/2011. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 1122/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
