ICCJ. Decizia nr. 1190/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1190/2011
Dosar nr.808/39/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 273 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta R.B.G. în contradictoriu cu pârâţii I.J.P.F. Botoşani şi Guvernul României Bucureşti şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 în raport cu OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 3118/40/2009 la data de 20 iulie 2009 la Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.J.P.F. Botoşani, anularea deciziei nr. 1742642 din 20 martie 2009 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata indemnizaţiei pentru cel de al doilea copil născut din gemeni, de la data naşterii până la împlinarea vârstei de 2 ani şi la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziţie.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2010 Tribunalul Botoşani a sesizat Curtea de Apel Suceava cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Prin sentinţa nr. 86/2010 Curtea de Apel Suceava a admis excepţia de nelegalitate, iar prin Decizia nr. 3091/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa nr. 86/2010 şi a trimis cauza spre rejudecare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond, în rejudecare, a constatat că excepţia de nelegalitate invocată este întemeiată.
Potrivit art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 „potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din prezentele norme metodologice, prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
Art. 2 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 stipulează că indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 stipulează că indemnizaţia şi concediul prevăzute la art. 1 respectiv la art. 2 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5.
Instanţa de contencios sesizată cu soluţionarea excepţiei invocate a constatat că prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 acordarea indemnizaţiei s-a raportat la numărul naşterilor şi nu la numărul copiilor născuţi, cum prevede art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Astfel, s-a concluzionat că art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 completează nelegal dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia este dat, instituind o indemnizaţie raportată doar la naştere în înţelesul de aducere pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii, însă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 instituie o indemnizaţie raportată nu doar la naştere ci şi la numărul de copii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României şi I.J.P.F. Botoşani, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Guvernul României prin motivele de recurs formulate a criticat soluţia pronunţată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, Guvernul României a susţinut că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, arătând că definiţia naşterii a fost preluată din dicţionarul explicativ al limbii române, iar prin OUG nr. 148/2005 se prevede expres faptul că se acordă indemnizaţia pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
S-a apreciat faptul că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului.
Recurentul a arătat că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii, iar această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Recurentul a apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a respins referirile făcute la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Recurentul I.J.P.F. Botoşani prin motivele de recurs formulate a criticat soluţia pronunţată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a apreciat că intenţia legiuitorului a fost stabilirea indemnizaţiei lunare în funcţie de numărul de naşteri şi nu după numărul de copii rezultaţi din fiecare naştere.
S-a arătat că indemnizaţia stabilită de legiuitor este un substitut al salariului, iar faptul că în discuţie este vorba de gemeni nu conduce la concluzia că reclamanta ar beneficia de două salarii. S-a precizat, de asemenea, că această indemnizaţie are ca finalitate sprijinirea familiei şi nu este o măsură directă de protecţie a copilului.
A invocat şi Decizia nr. 937/2006 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care această curte a stabilit că dreptul la concediu, prevăzut în OUG nr. 148/2005 este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială ce reprezintă perioada de timp, de 2 sau 3 ani, pe care persoana îndreptăţită o dedică exclusiv creşterii copilului şi cea patrimonială, reprezentată de indemnizaţia de care beneficiază persoana pe timpul acestei perioade. Astfel, rezultă că nu există discriminare între persoanele care în urma naşterii au un singur copil şi cele care au doi sau mai mulţi copii, deoarece concediul este dat în considerarea persoanei părintelui care doreşte să rămână acasă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului-declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Instanţa de fond a apreciat corect că acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată prin art. 6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 3 din Normele Metodologice sunt nelegale.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi cei proveniţi dintr-o sarcină multiplă.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea recurenţilor în sensul că indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
Nici critica cu privire la Decizia nr. 937/2006 a Curţii Constituţionale nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, întrucât dispoziţiile constatate ca fiind constituţionale sunt cele ale art. 6 din OUG nr. 148/2005, pe care îşi întemeiază susţinerile şi Înalta Curte, căci dispoziţiile apreciate ca fiind nelegale sunt cele care adaugă la aceste dispoziţii conforme cu Constituţia, respectiv dispoziţiile art. 3 din HG nr. 1025/2006.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie, faţă de dezlegarea dată anterior aceleaşi excepţii de nelegalitate, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României).
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de Guvernul României şi I.J.P.F. Botoşani împotriva sentinţei nr. 273 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1001/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1191/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
