ICCJ. Decizia nr. 1192/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1192/2011
Dosar nr.1349/59/2009
Şedinţa publică de Ia 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 304 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul H.C.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi în consecinţă, s-a dispus anularea Ordinului nr. 1634 din 5 octombrie 2009, completat prin Ordinul nr. l759 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Instanţa a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 02 decembrie 2009 reclamantul H.C.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului Bucureşti a solicitat anularea Ordinului nr. 1634 din 05 octombrie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret al Judeţului Caraş-Severin şi plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate arătând că Ordinul 1634/2009 este legal, întemeindu-se la data emiterii sale pe prevederile OUG 37/2009 şi ale HG 527/2009, din dispoziţiile art. III pct. 6 şi pct. 7 din OUG 37/2009 rezultând faptul că contractul de management încheiat între părţi este asimilat contractului individual de muncă dar potrivit art. 10 din HG 527/2009 litigiile privind încheierea, executarea, modificarea, încetarea sau interpretarea clauzelor contractului de management se soluţionează potrivit prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.
În consecinţă acestui contract nu-i sunt aplicabile dispoziţiile C. muncii invocate de reclamant iar în fapt încetarea contractului de management a intervenit ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat conform art. 9 alin. (1) lit. a) din contract.
În numele pârâtului Ministerului, Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului la cererea de judecată precizată, a depus întâmpinare Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret care a invocat în principal inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004
La termenul de judecată din 22 martie 2010 reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management apreciind că acest act administrativ cu caracter normativ a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 ce a fost declarată neconstituţională, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care s-a reţinut, în esenţă, faptul că OUG nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României.
Emitentul actului administrativ normativ faţă de care s-a invocat excepţia de nelegalitate, respectiv Guvernul României, a depus întâmpinare în cauză, invocând în principal respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, întrucât dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepţia de nelegalitate ce poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual nu şi cele cu caracter normativ.
Asupra excepţiei de nelegalitate a prezentat un punct de vedere şi Autoritatea naţională pentru Sport şi Tineret în reprezentarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, arătând că HG nr. 527/2009 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar pe de altă parte Deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
În ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret se arată că potrivit HG 81/2010 aceasta a preluat drepturile şi obligaţiile fostului Minister al Tineretului şi Sportului în domeniul activităţii de Tineret şi sport având calitatea procesuală activă şi pasivă în toate litigiile care privesc acte administrative emise de fostul minister precum şi orice alte aspecte legate de aceste activităţi.
Referitor la excepţia de nelegalitate a HG nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management, analizată de către instanţa de fond, în conformitate cu art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că Hotărârea de Guvern atacată are caracterul unui act administrativ individual cu caracter normativ întrucât produce efecte cu caracter general şi impersonal, conţinând reguli generale de conduită de aplicabilitate repetată către un număr nedeterminat de subiecţi.
Potrivit art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând ceea ce înseamnă că, spre deosebire de actele administrative individuale, unde legea prevede un anumit termen pentru exercitarea procedurii prealabile, respectiv termenul de 30 de zile de la comunicarea actului în cazul actelor administrative normative, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând şi deci şi acţiunea în anulare are acelaşi regim, cu respectarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile anterior menţionate se coroborează obligatoriu cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate, de unde rezultă concluzia potrivit căreia excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca incident procedural, poate interveni numai în cazul actelor administrative cu caracter individual, iar nu şi în cazul actelor administrative cu caracter normativ întrucât acestea pot fi atacate oricând.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere, în primul rând, faptul că prin Legea nr. 262/2007 obiectul excepţiei de nelegalitate a suferit modificări de esenţă, textul actual referindu-se la „actele administrative unilaterale cu caracter individual" spre deosebire de formularea iniţială care viza „actele administrative unilaterale" fără nici o distincţie. Astfel, în ipoteza excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ normativ se pune problema întinderii efectelor unei soluţii de admitere a acestei excepţii, întrucât în cazul unei acţiunii în anulare totale sau parţiale a unui act administrativ normativ Decizia astfel pronunţată produce efecte „erga omnes" şi trebuie publicată în M. Of. al României în scopul de a fi adusă la cunoştinţa publică, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004. Însă, în ipoteza admiterii unei excepţii de nelegalitate având ca obiect un act administrativ cu caracter normativ efectele admiterii unei asemenea excepţii ar trebui să se producă conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 numai între părţile litigante deci numai între părţile din dosarul de fond urmând ca instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia să soluţioneze cauza fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Dacă soluţia este pe deplin aplicabilă în cazul actelor administrative cu caracter individual, ea este totuşi discutabilă în situaţia actelor administrative cu caracter normativ, unde odată constatată nelegalitatea unui asemenea act prin admiterea excepţiei de nelegalitate, efectelor hotărârii judecătoreşti de admitere ar fi limitate numai la părţile aflate în litigiu. Aceasta deoarece dispoziţiile unui act administrativ normativ sunt de interes general astfel încât nu se poate susţine că acelaşi act este nelegal pentru părţile implicate în litigiul în care a fost invocată excepţia de nelegalitate dar rămâne legal şi executoriu pentru toate celelalte.
De asemenea, mai trebuie reţinut şi faptul că prin esenţa sa excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare ce îl are la îndemână partea atunci când aceasta nu mai poate apela la calea unei acţiuni directe împotriva actului administrativ în cauză iar excepţia astfel invocată urmăreşte şi clarificarea efectelor juridice produse în eventualitatea admiterii acţiunii, excepţia de nelegalitate astfel reglementată reprezentând şi o reflecţie a teoriei potrivit căreia cele ce sunt vremelnice pe calea acţiunii directe, sunt permanente pe calea excepţiei. O asemenea situaţie nu poate fi reţinută în cazul actelor administrative cu caracter normativ unde dispoziţiile art. ll alin. (4) coroborate cu art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 conduc la concluzia că acestea pot fi atacate oricând, iar în condiţiile în care în dreptul comunitar european excepţia de nelegalitate reprezintă o procedură accesorie cererii principale directe de anulare a actului administrativ, rezultă că aceasta nu poate fi invocată împotriva unui act ce poate fi contestat pe calea unei acţiuni directe în anulare.
Curtea Constituţională este constantă în a aprecia constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la faptul că, în cazul actelor administrative cu caracter normativ acestea pot fi atacate oricând pe calea acţiunii directe în anulare.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept şi văzând şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a HG 527/2009 invocată de reclamantul H.C.I.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată prin raportare la precizarea de acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1759/2009, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată întrucât ordinul vătămător pentru reclamant şi care de altfel a fost atacat în procedura administrativă prealabilă, aşa cum rezultă din răspunsul aflat la dosarul de fond, îl reprezintă Ordinul nr. 1634 din 05 octombrie 2009 prin care reclamantului i-a încetat contractul de management începând cu data de 21 octombrie 2009.
Ordinul nr. 1759 din 09 octombrie 2009 reprezintă în fapt o motivare în drept a ordinului anterior menţionat, câtă vreme precizează faptul că baza legală a notificării nr. 754 din 5 octombrie 20096 şi a Ordinului nr. 1634 din 05 octombrie 2009 se completează cu prevederile OUG nr. 105/2009. Aşadar, Ordinul nr. 1759/2009 nu cuprinde dispoziţii de sine stătătoare de natură să-i producă reclamantului o vătămare ce-l îndreptăţeşte ulterior la formularea unei acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci acest ordin, în viziunea pârâtului, este de natură a completa în drept ordinul de încetare a contractului de management, astfel încât instanţa apreciază că în speţă reclamantul a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin plângerea prealabilă înregistrată la sediul pârâtului sub nr. 4008 din 14 octombrie 2009 şi la care a fost emis răspunsul autorităţii pârâte, aflat la dosar.
Referitor la calitatea procesual pasivă a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, instituţie care a formulat întâmpinare la cererea precizată a reclamantului în numele Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului instanţa reţine că prezenta acţiune are ca obiect anularea ordinului emis de Ministerul Tineretului şi Sportului în baza Contractului de management r. 401 din 23 mai 2009, în calitatea sa de angajator astfel încât, raportat la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret se poate pune eventual problema calităţii de reprezentant a acesteia faţă de Ministerul Tineretului şi Sportului, iar nu problema unei calităţi procesuale pasive, întrucât această autoritate nu este emitenta actului administrativ atacat. În ceea ce priveşte calitatea sa de a reprezenta Ministerul Tineretului şi Sportului instanţa reţine că potrivit art. 6 alin. (1) din HG nr. 81/2010 în domeniile tineretului şi sportului, Ministerul Tineretului şi Sportului îşi exercită atribuţiile prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, dar această dispoziţie legală nu poate conduce la concluzia potrivit căreia această autoritate reprezintă Ministerul Tineretului şi Sportului în orice litigii rezultate din exercitarea calităţii de angajator de către Ministerul Tineretului şi Sportului, astfel încât, Curtea concluzionează că, în speţă, calitate procesual pasivă are Ministerul Tineretului şi Sportului ca şi emitent al actului atacat.
Pe fondul cauzei Curtea reţine că, reclamantul H.C.I. a fost numit în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret al judeţului Caraş-Severin, în baza Ordinului nr. 887/2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, exercitându-şi funcţia în baza contractului de management nr. 401 din 22 mai 2009, încheiat pe o durată de până la 4 ani.
Prin Ordinul nr. 1634 din 5 octombrie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului a încetat contractul de management anterior menţionat începând cu data de 21 octombrie 2009, în conformitate cu art. 3 din contractul de management. S-a emis totodată Notificarea nr. 754 din 5 octombrie 2009 prin care i s-a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că, contractul de management şi-a încetat efectele faţă de dispoziţiile exprese ale art. 3. Ulterior, prin Ordinul nr. 1759 din 9 octombrie 2009 s-a precizat baza legală a notificării şi a ordinului anterior menţionat, precizându-se şi incidenţa prevederilor OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi al altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Analizând legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 1634 din 5 octombrie 2009 Curtea reţine că acesta reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care au încetat efectele Contractului de management nr. 401 din 23 mai 2009, în baza art. 3 din contract, care stipulează faptul că "prezentul contract de management se încheie pe o perioadă de până la 4 ani, pentru exercitarea mandatului de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret a Judeţului Caraş-Severin", în esenţă pârâtul reţinând aşa cum rezultă şi din răspunsul la plângerea prealabilă, faptul că încetarea contractului de management a intervenit conform art. 3 din contract, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul.
Curtea observă că prezentul contract de management a fost încheiat sub incidenţa dispoziţiilor cuprinse la art. III pct. 6 din OUG nr. 37/2009, funcţiile specifice printre care şi cea deţinută de reclamant fiind exercitate în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv, pe o perioadă de maxim 4 ani, dispoziţie coroborată cu prevederile art. 2 din HG nr. 527/2009 pentru aprobarea modelului cadru de contract de management ceea ce înseamnă că durata contractului astfel încheiat poate fi de 4 ani sau mai mică de 4 ani dar în orice situaţie această durată trebuie expres determinată în cuprinsul contractului şi în nici un caz nu poate fi determinabilă aşa cum susţine pârâtul. Aceasta deoarece durata contractului reprezintă unul din elementele esenţiale ce s-au stabilit prin HG nr. 527/2009 având în vedere regimul juridic special al acestui contract de management aşa cum este el reglementat prin HG 527/2009.
În speţă, Contractul de management nr. 401 din 23 mai 2009 şi Ordinul nr. 887 din 22 mai 2009 fac referire la exercitarea funcţiei de director coordonator de către reclamant pe o perioadă de până las 4 ani, aspect ce nu respectă cerinţa din cuprinsul HG nr. 527/2009 de a stabili o durată determinată a contractului ce nu poate depăşi 4 ani, iar în atare condiţii Curtea apreciază că prezentul contract a fost încheiat pe durata maximă permisă de lege şi anume pe aceea de 4 ani, în lipsa unei dispoziţii exprese şi contrare cuprinse în contractul de management nr. 401/2009.
O ipoteză contrară ar conduce la concluzia potrivit căreia contractul de management nu a fost încheiat pe o durată determinată şi doar determinabilă, prin simpla voinţă a angajatorului, aspect ce contravine însăşi dispoziţiilor OUG nr. 37/209 şi ale HG nr. 527/2009, care au instituit acest model specific contractului de management specific.
De vreme ce se reţine că prezentul contract de management a fost încheiat pe o durată de 4 ani prin raportare la data încheierii sale, respectiv 23 mai 2009, Curtea reţine că prevederile art. 9 pct. 1 lit. a) din contract privind încetarea acestuia la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pot fi invocate doar la data de 23 mai 2013, astfel încât Ordinul nr. 1634 din 5 octombrie 2009 care a reţinut
expirarea perioadei pentru care a fost încheiat prezentul contract este netemeinic şi nelegal impunându-se a fi anulat din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. III pct. 10 din OUG nr. 37/2009 şi ale art. 2 şi art. 10 din HG nr. 527/2009.
Reţinând ca şi motiv de anulare a ordinului atacat încălcarea prevederilor art. 2 din HG 527/2009 coroborat cu art. 9 pct. 1 lit. a) din contractul de management instanţa nu va mai analiza şi celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant ce vizau în esenţă încălcarea unei serii de dispoziţii C. muncii, cu precizarea faptul că, contractul de management încheiat în baza HG nr. 527/2009 are un caracter derogatoriu de la dreptul comun, întrucât deşi este asimilat contractului individual de muncă, conform art. III pct. 7 din OUG nr. 37/2009, numirea şi revocarea din funcţie a acestor manageri se realiza prin acte administrative emise de ordonatorul principal de credite, iar litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor contractuale, se soluţionau conform Legii 554/2004 (art. 10 din HG 527/2009). În condiţiile în care HG 527/2009 reglementează modelul cadrul de contract de management cu clauzele standard ale acestuia, instanţa nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor C. muncii ce nu sunt astfel incidente în speţă.
Instanţa mai reţine totodată faptul că Ordinul nr. 1634/2009 a fost emis la data de 5 octombrie 2009 împreună cu Notificarea nr. 754 din 5 octombrie 2009, iar acest act administrativ trebuie să cuprindă în mod esenţial cerinţa motivării măsurii astfel dispuse prin prezentarea considerentelor de fapt şi de drept ce au condus la această măsură.
Considerentele de drept pot viza exclusiv dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii ordinului, iar din această perspectivă instanţa de fond a constatat că, în fapt, completarea motivării în drept a Ordinului 1634 din 5 octombrie 2009 prin Ordinul 1759 din 09 octombrie 2009, este nelegală, întrucât în cuprinsul Ordinul nr. 1759/2009 se face referire la OUG nr. 105/2009 care a intrat în vigoare la data de 06 octombrie 2009 şi deci ulterior emiterii Ordinului nr. 1634 din 5 octombrie 2009 astfel încât nu mai poate reprezenta o completare legală a Ordinului nr. 1634/2009.
În privinţa capătului de cerere legat de reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi plata tuturor drepturilor salariale de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa, Curtea reţine că aceste este neîntemeiat, întrucât este de observat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret a judeţului Caraş-Severin în baza prevederilor OUG nr. 37/2009 art. III alin. (4), prevederi care, de asemenea, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 iar repunerea în funcţie a reclamantului ar presupune validarea Ordinului nr. 887 din 22 mai 2009, act administrativ emis în baza unei dispoziţii legale neconstituţionale.
Dispoziţiile legale care reglementau exercitarea activităţii de către directorii coordonatori şi directorii coordonatori adjuncţi ai serviciilor publice deconcetrate ale ministere şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, respectiv prevederile OUG nr. 37/2009 şi ale OUG 1405/2009 şi-au încetat aplicabilitatea ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 respectiv nr. 1629/2009 astfel încât reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior este nesusceptibilă de executare şi fără temei legal, astfel încât, instanţa de fond a respins petitul privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi, pe cale de consecinţă şi cel privind plata drepturilor băneşti aferente.
Totodată, pentru considerentele expuse iniţial instanţa a respins şi excepţia de nelegalitate a HG nr. 527/2009 invocată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond, sub aspectul greşitei respingeri a cererii de reintegrare în funcţia deţinută.
Recurentul a apreciat că reintegrarea în funcţia deţinută anterior este consecinţa firească a admiterii capătului de cerere privind anularea ordinului nr. 1759 din 9 octombrie 2009, iar instanţa de fond şi-a depăşit limitele în care a fost sesizată, atunci când a apreciat că Ordinul nr. 887/2009 a fost emis în baza unei dispoziţii legale neconstituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar de faţă, reclamantul tinde să obţină restabilirea situaţiei anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret al judeţului Caraş-Severin, funcţie pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 887/2009, emis în baza dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 au fost declarate în întregime neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009, Înalta Curte reţine că, la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire în funcţia publică respectivă nu era conform cu ordinea de drept.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a reţinut că actul administrativ individual emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconstituţionale, neconforme cu Constituţia, înfrânge principiul legalităţii şi drept urmare este nelegal fiind incidente în acest sens implicit dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, în acest context reclamantul nu poate să invoce şi să revendice calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ individual, atâta vreme cât dreptul său ori interesul la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim.
Astfel, situaţia reintegrării în funcţia deţinută pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituţional nu poate fi validată, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiţie prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalităţi anterioare.
Din această perspectivă, la momentul emiterii deciziei contestate, reclamantul nu justifică vătămarea dreptului subiectiv dobândit ca urmare a numirii în funcţie prin Ordinul arătat, întrucât acest ordin a fost fundamentat pe un act normativ declarat neconstituţional.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de H.C I. împotriva sentinţei nr. 304 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1191/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1198/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
