ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1241/2011
Dosar nr. 7893/2/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâţii U.T., Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Colegiul Central de Onoare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat suspendarea executării hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, hotărârea nr. 36 din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca şi a deciziei nr. 16735 din 07 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca.
În susţinerea cererii sale, reclamantul I.D. a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă constând în paguba care s-ar produce atât în patrimoniul contestatorului cât şi în activitatea intimatei U.T. din Cluj, prin lipsirea acesteia de un cadru didactic care se bucură de recunoaştere profesională pe plan intern şi extern.
2. Soluţia primei instanţe
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din analiza dispoziţiei art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei privind existenţa unei împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să creeze o serioasă îndoială asupra legalităţii actelor administrative atacate.
Concluzionând, instanţa de fond, a constatat că nu există nici o îndoială serioasă asupra legalităţii hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, hotărârii nr. 36 din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca şi a deciziei nr. 16735 din 07 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca, acestea fiind emise cu respectarea condiţiilor legale.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantului
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă nu a avut un rol activ în soluţionarea cauzei şi identificarea adevărului, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece nu s-au luat în considerare înscrisurile care au detaliat capetele de cerere depuse la termenele din 22 octombrie 2010 şi 3 decembrie 2010, care ar fi dovedit existenţa cazului bine justificat, ce putea conduce la admiterea cererii de suspendare executare formulată.
A arătat recurentul că din analiza procedurii specifice de învăţământ superior reiese că atât la numirea, dar şi la destituirea/concedierea profesorilor universitari este necesar avizul Ministerului de resort, care în cazul său nu a existat.
S-a învederat că a ridicat excepţia de nelegalitate a hotărârii Senatului nr. 34 din 24 iunie 2008 de numire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, iar în privinţa hotărârii nr. 1 din 2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerului Educaţiei s-au invocat mai multe aspecte de nelegalitate, privind posibilitatea notării cu numere întregi cu două zecimale, conform art. 148 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, aplicarea sistemului de evaluare ECTS conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, neefectuarea unei cercetări prealabile legale, întrucât Comisia de cercetare nu a fost numită de angajator, încălcându-se art. 267 alin. (2) C. muncii şi i s-a încălcat dreptul la apărare, nerespectându-se prevederile art. 267 alin. (3) şi (4) şi art. 266 C. muncii.
Recurentul a mai susţinut că hotărârea nr. 36 din 7 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca este emisă cu exces de putere, deoarece se întemeiază pe un referat al Consiliului Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi nu pe un referat al Comisiei de Cercetare Disciplinară prealabilă, ignorându-se prevederile art. 116 şi 123 alin. (1) din Legea nr. 128/1996.
În privinţa deciziei 16735 din 7 iulie 2008 a Rectorului U.T. Cluj Napoca s-a arătat că nu este semnată de angajator şi nu are la bază o cercetare prealabilă veritabilă, Comisia de cercetare nu a fost legal numită şi a avut o componenţă nelegală, bazându-se pe o hotărâre a Senatului adoptată cu abuz de putere, care la rândul său s-a întemeiat pe o hotărâre a Consiliului Facultăţii şi nu a Comisiei de cercetare prealabilă.
2. Apărările intimaţilor
Intimaţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi U.T. Cluj Napoca au depus la dosar întâmpinări, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând încheierea criticată, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a hotărârii nr. 36 din 7 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca şi a deciziei nr. 16735 din 7 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca privind măsurile disciplinare luate împotriva petiţionarului I.D., constatând că respectivele acte administrative s-au emis cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă, precum şi a competenţelor prevăzute de lege.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, bazată la rândul său pe prezumţiile de veridicitate şi autenticitate, ceea ce motivează caracterul executoriu „ex officio” al actelor administrative. Suspendarea executării este o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 15 din Legea contenciosului administrativ, pe care recurentul – reclamant şi-a întemeiat cererea de suspendare, suspendarea unui act administrativ se poate dispune pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, dacă a fost sesizată instanţa competentă cu cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă nu erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea actelor administrative invocate de recurentul – reclamant I.D.
Recurentul – reclamant nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 15, coroborat cu art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat corect că aparenţa dreptului nu este în favoarea recurentului, deoarece actele aparţinând intimaţilor, a căror suspendare s-a solicitat, s-au emis cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, precum şi a competenţei ce revine acestora.
Împrejurările invocate de recurent, în susţinerea cererii de suspendare urmează a fi analizate în cadrul acţiunii în anularea actelor administrative, deoarece privesc probleme de legalitate a emiterii acestora, care nu pot fi verificate decât cu ocazia cercetării fondului dreptului. Pe de altă parte, acestea reprezintă simple afirmaţii ale recurentului şi aprecieri proprii, care nu sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la corectitudinea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.
Cu toate că neîndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat” este de natură prin ea însăşi să conducă la respingerea cererii de suspendare, se constată că nici cea de a doua condiţie, a „pagubei iminente” nu a fost probată de recurent, în sensul prevăzut de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554, adică al iminenţei producerii unui prejudiciu viitor.
Simplele afirmaţii ale recurentului, cum că executarea actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o este de natură să-i provoace un prejudiciu material însemnat şi iminent nu face dovada îndeplinirii cerinţei „pagubei iminente”, aşa cum este definită această noţiune de art. 14 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât nu s-au depus înscrisuri care să probeze eventuala lipsă a resurselor financiare necesare întreţinerii proprii sau a unui minor ori a altei persoane pe care recurentul ar avea obligaţia legală să o întreţină, contractarea unor credite bancare, lipsa altor mijloace materiale de subzistenţă, etc.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
