ICCJ. Decizia nr. 1205/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1205/2011
Dosar nr. 953/35/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 312 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă cererea de suspendare formulată de petenta SC I. SA în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.A.M.C. şi în consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 214 din 20 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010, emise de intimată, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea introductivă petenta SC I. SA a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.A.M.C., suspendarea executării deciziei de impunere nr. 214 din 20 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010, emise de intimată, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
În motivarea cererii, arată petenta că, în perioada 20 iulie 2009 - 21 iulie 2009 şi 16 februarie 2010 - 11 august 2010, societatea a fost supusă unei inspecţii fiscale generale desfăşurată de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – D.G.A.M.C., Activitatea de Inspecţie Fiscală - Regiunea IX Arad, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. 214 din 20 august 2010 în baza raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010.
Obiectul controlului a constat în verificarea pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008 a ansamblului declaraţiilor fiscale şi operaţiunilor relevante pentru impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri datorate bugetului general consolidat al statului, verificarea modului de conformare fiscală, verificarea modului de organizare şi de conducere a evidenţei fiscale şi contabile.
În urma inspecţiei fiscale mai sus menţionate, s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 27.484.665 RON.
Arată că în data de 10 septembrie 2010 i-a fost comunicată adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti, emisă de D.G.A.M.C. în data de 02 septembrie 2010.
Reclamanta consideră că în speţă sunt întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar suspendarea executării deciziei de impunere şi a tuturor actelor subsecvente se impune.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat se arată că raportul de inspecţie fiscală, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere, conţine dispoziţii inconsistente cu privire la: venituri din contracte de prestări servicii facturate între societăţile din grup; estimarea veniturilor pentru facturile constatate lipsă; estimarea veniturilor aferente facturilor prin care s-au acordat reduceri de preţ; Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă nelegal; organele fiscale au dat dovadă de atitudine contradictorie şi inconsistenţă în propriile acţiuni.
Arată că stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina societăţii a fost făcută în mod abuziv, organele fiscale neluând în considerare declaraţiile justificative solicitate de la reprezentanţii SC I. SA. Mai mult decât atât, organele fiscale au procedat la reîntregirea bazei de impunere prin încălcarea principiilor de drept civil şi comercial care guvernează actele juridice încheiate între comercianţi.
Referitor la existenţa unei pagube iminente arată că în situaţia în care se va continua cu executarea obligaţiilor fiscale suplimentare, societatea se va afla în imposibilitatea de a-şi desfăşura obiectul de activitate, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale suplimentare - 27.484.665 RON.
În acelaşi timp, arată că, executarea silită a debitului va avea şi consecinţe sociale deosebit de grave care se vor produce faţă de furnizorii societăţii, cât şi faţă de salariaţii acesteia, întrucât prin executarea sumei de 27.484.665 RON, I. se va afla în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate.
Mai mult decât atât, trebuie avută în vedere şi Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională în materie administrativă, potrivit, căreia "executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului".
În plus, pe parcursul existenţei sale, se arată că societatea a condus registrele de contabilitate obligatorii conform prevederilor legale în vigoare, având o conduită fiscală corectă şi nu s-a sustras nici un moment de la plata contribuţiilor sale către bugetul de stat, în prezent, neexistând alte taxe sau impozite scadente neachitate.
Totodată, învederează instanţei faptul că societatea a mai depus o cerere de suspendare a executării silite într-un alt litigiu de natură similară celui de faţă, în faza desfăşurării procedurii prealabile prevăzute de art. 7 al Legii nr. 554/2004, cerere care a fost admisă prin sentinţa nr. 64/CA/2010 - PI, emisă de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal (anexa nr. 8).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Arată că petenta nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Existenţa cazului bine justificat, arată că nu se prezumă, ci trebuie dovedit de către persoana vătămată, care este obligată să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii.
Învederează că reclamanta nu arată care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.
Concluzionează că cele două condiţii prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă, în speţă, petenta nu a făcut dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Examinând cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. 214 din 20 august 2010 şi raportul de inspecţie fiscală din 20 august 2010, instanţa de fond a apreciat cererea de suspendare ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond (...)".
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Instanţa consideră că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
În dovedirea existenţei unui caz bine justificat, petenta a invocat faptul că estimarea bazei de impunere efectuată de autoritatea fiscală în cursul inspecţiei fiscale nu are temei legal şi faptic, că organul fiscal a procedat eronat la reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit pentru perioada august 2004 - februarie 2005 cu suma de 2.869.222,79 RON, cu motivarea că reducerea de 3% s-a efectuat fără respectarea prevederilor contractuale, neexistând documente care să justifice faptul că respectivul client a fost înştiinţat în timp util de volumul minim de vânzări pentru a beneficia de reducerea acordată.
Prin invocarea acestor nereguli, instanţa constată că s-a făcut dovada existenţei cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu.
În ceea ce priveşte paguba iminentă se constată că în speţă a fost emisă de D.G.A.M.C. adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii din 02 septembrie 2010, asupra disponibilităţilor băneşti ale petentei.
Prin executarea silită a obligaţiilor fiscale suplimentare, există riscul ca să ajungă societatea în imposibilitatea de a-şi desfăşura obiectul de activitate, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale suplimentare - 27.484.665 RON şi de a nu-şi putea achita datoriile către furnizori, cât şi faţă de salariaţii acesteia, întrucât prin executarea sumei de 27.484.665 RON, I. se va afla în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond.
În motivarea recursului formulat recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă, arătând în acest sens că prin sentinţa criticată se reţine un singur motiv care creează o aparenţă de nelegalitate, respectiv faptul că la estimarea bazei de impunere organul fiscal ar fi procedat eronat la reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit pentru perioada august 2004 - februarie 2005, cu suma de 2.869.222,79 RON.
Consideră recurenta că, sub acest aspect hotărârea este dată cu aplicare greşită a legii, fiind în acelaşi timp şi nemotivată cu atât mai mult în situaţia în care impozitul pe profit datorat pentru aceste operaţiuni reprezintă doar 2% din totalul obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere.
În ceea ce priveşte aparenţa de legalitate a actelor administrative, în raport de motivul reţinut de instanţa de fond, se precizează de către recurentă că în cauză, actul de control a fost întocmit în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, iar din situaţia de fapt constatată şi necontestată de intimata-reclamantă rezultă că în mod cert reducerile comerciale de 3% au avut ca scop diminuarea nejustificată a veniturilor impozabile şi implicit a impozitului pe profit.
A mai susţinut recurenta că celelalte motive care să creeze o aparenţă de nelegalitate invocate de către intimata-reclamantă nu sunt fundamentate, acestea nefiind reţinute nici de către instanţa de fond.
Concluzionează recurenta că cererea de suspendare formulată a fost admisă fără ca în cauză să fie îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită nici paguba iminentă şi nici cazul bine justificat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 199, art. 304 pct. 7 şi pct. 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă SC I. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că aceasta este legală şi temeinică, iar criticile formulate sunt neîntemeiate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile legate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale atacate.
Analizând actele şi lucrările de fond, în raport de criticile formulate precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagubei iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Aşadar, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ care este executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care legalitatea lui va fi cenzurată de instanţa competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
În sensul acestora, cât şi a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente în cauză se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi există argumente juridice aparent valabile faţă de nelegalitatea acestora.
Simpla referire la instrumentele juridice naţionale sau internaţionale astfel cum a procedat intimata prin întâmpinarea formulată, nu poate justifica prin ea însăşi luarea unor măsuri provizorii, având în vedere că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat şi iminenţa pagubei trebuie analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, împrejurări care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa unei pagube, dificil de reparat.
Criticile recurentei cu privire la sentinţa recurată sunt fondate, întrucât instanţa de fond a făcut doar o analiză teoretică şi sumară a premizelor suspendării executării actului administrativ, susţinând existenţa cazului bine justificat doar în baza susţinerilor reclamantei care vizează elemente de fapt şi de aplicare a legii, aspecte care ţin de fondul cauzei şi care exced condiţiilor prevăzute de lege pentru judecarea unei cereri de suspendare.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie cerută cumulativ de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din lege, paguba iminentă, aceasta reprezintă potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „prejudiciul viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public”.
Simpla afirmaţie că prin executarea actului administrativ contestat s-ar produce o pagubă iminentă nu reprezintă un argument suficient care să conducă la concluzia că cerinţa mai sus amintită este îndeplinită.
Intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care actul ar fi anulat, astfel că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită şi această condiţie.
De altfel, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În consecinţă, în raport de circumstanţele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greşit reţinută, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 312 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1189/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1240/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
